Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În limba franceză, termenul general pentru supă este “potage”, ceea ce vrea să însemne un aliment care a fost pregătit într-un “pot” (oală). Acest fel de mâncare îşi are originile în bucătăria medievală din nordul Franţei, unde se bucura de mare popularitate
În limba franceză, termenul general pentru supă este “potage”, ceea ce vrea să însemne un aliment care a fost pregătit într-un “pot” (oală). Acest fel de mâncare îşi are originile în bucătăria medievală din nordul Franţei, unde se bucura de mare popularitate. Una dintre cele mai vechi reţete păstrate până la noi, numită, cum altfel?, “à l’Ancienne”, este un bulion limpede de “petite-marmite” (supă obişnuită clară, din rasol de vită, carne de pasăre şi legume), care se serveşte alături cu crutoane de pâine, scobite şi unse cu legumele din supă, pasate, după care crutoanele sunt stropite cu grăsime şi gratinate. Să nu înţelegem însă că supa a fost inventată de francezi! Practic, o dată cu confecţionarea primelor vase (realizate din lut şi chiar din pielea unor animale), omul a învăţat să îşi pregătească hrana şi prin fierberea, în apă, a cărnii, legumelor, fructelor sau seminţelor. Iar asta se întâmpla acum 9.000 de ani. Există chiar indicii arheologice în acest sens, cea mai veche supă atestată datează din jurul anului 6000 î.Hr. şi a fost preparată din carne de hipopotam. În Anglia, însă, în perioada dinastiei Tudor, cei mai mulţi dintre englezii din clasele de jos consumau aproape exclusiv supe, preparate mai ales din legume, pe care le cultivau în grădinile de lângă casă. Varza şi morcovul erau ingredientele care nu lipseau din aceste preparate. Denumirea englezească a felului de mâncare – “soup” – îşi are originea în cuvântul “sop” care în Evul Mediu însemna o bucată mică de pâine uscată care mai întâi se înmuia într-un preparat lichid (o fiertură de fructe, legume sau carne, dar şi vin sau ceai), după care se mânca. Pentru anumite mese festive, se pregăteau chiar copturi de mărimea degetului, care se serveau cu vin, compot sau supă. În engleza modernă, cuvântul este luat şi cu sensul de “compasiune după o îndelungată suferinţă”.
Banala supă
Ştiaţi că primul pamflet dedicat vreodată unei… supe a fost scris în 1882 de către Emma Ewing? El se intitula: “Soups and Soup Making”. Dar că termenul “supa primordială” descrie mixtura organică de la care oamenii de ştiinţă afirmă că a început să se dezvolte viaţa? Despre “picioarele de supă” (soup legs) aţi auzit vreodată? Este o sintagmă prin care atleţii descriu o stare de oboseală maximă, care nu le mai permite să se mişte.
Banala supă (pregătită după sute şi mii de reţete din întreaga lume) a depăşit, se pare – cel puţin din punct de vedere lingvistic – graniţele gastronomiei. Noi vom rămâne însă pe teritoriul artei culinare, propunându-vă o călătorie prin Europa, urmărind aromele istpititoare dintr-un polonic cu supă caldă.
simona.lazar@jurnalul.ro
