Gastronomia coreeană se măsoară în yin şi yang. Alimentele yin sunt ca o adiere răcoroasă de vânt. Ele hrănesc şi calmează organismul, dar îl şi încălzesc plăcut, ca primul foc aprins în cămin într-o seară de toamnă. Alimentele yang sunt iuţi, picante, fierbinţi ca o noapte de vară. Stimulează organismul, limpezesc mintea, cresc puterea de concentrare. "Vezi" limpede, ca într-o noapte senină, pe vârf de munte, când privirea scrutează până în "adâncul" cerului. Ca şi sfera yin-yang, gastronomia coreeană, în ansamblu, e proba cea mai puternică a echilibrului în alimentaţie. Noi, care trăim într-o lume a dezechilibrelor, avem această dovadă că se poate mânca echilibrat. Ştiaţi, de exemplu, că atunci când întind masa cu bucate, coreenii folosesc în egală măsură alimente în cele cinci culori: roşu, verde, galben, alb şi negru? Unii spun că este simplă chestiune de armonie, alţii că este un omagiu adus celor cinci elemente ale naturii: foc, lemn, pământ, apă şi metal. Cert este că uneori alimentele chiar sunt aşezate în vase de cupru, cu cinci compartimente, în fiecare compartiment găsindu-şi locul câte un aliment în culoarea consacrată. Poate fi ceva mai explicit de atât? Toate acestea sunt însă semne ale influenţelor pe care gastronomia coreeană le-a primit din jurul său. Budismul, de exemplu - fiindcă interzicea consumul de carne - avea să determine creşterea rolului legumelor şi cerealelor în alimentaţie. O dată cu propagarea confucianismului, în Peninsula Coreeană aveau să ajungă sosurile şi condimentele specifice spaţiului chinezesc. Oţetul de orez, vinul de orez, melasa, ca şi piperul negru de Sichuan devin nelipsite din bucătării, schimbând dintr-o dată gustul bucatelor. Ele vor fi, de aici înainte, mult mai iuţi, însă acest plus de "picanterie" aduce în peisajul culinar şi o serie de alte preparate care să le facă uşor de acceptat. Un alt fel de "iuţeală" avea să vină în bucate dinspre Japonia, o dată cu "transferul", prin această ţară, a ardeiului iute.
UN BOL CU OREZ
Toamna, în Coreea, există un timp care poartă numele de chuseok. Este vremea în care, conform tradiţiei, se vizitează locul de odihnă al strămoşilor. Obiceiul este de a servi atunci un fel aparte de copturi din orez, în formă de semilună, umplute cu fasole, alune sau diferite seminţe şi tot cu acest prilej se serveşte o supă de taro (ingredient specific), numită "torantag"... E felul lor de a-şi onora străbunii. Aşa cum pe contemporani îi onorează invitându-i la masa lor, pentru a mânca împreună minunatele bucate, dintre care nu vor lipsi niciodată bolul de orez şi vasul cu kimchi.