x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar RETETE

RETETE

07 Iun 2006   •   00:00

Preparate din carne, peste, legume si preparate dulci

PREPARATE DIN CARNE

MUSCHI DE PORC CU LEGUME
INGREDIENTE:
un kilogram de muschi de porc , 4 ardei capia , 300 g porumb boabe , o legatura de ceapa verde , un morcov , o telina , o foaie de dafin , 4 boabe de mustar , marar , sare , piper , ulei , castraveti murati
MOD DE PREPARARE
Muschiul de porc se spala, se taie felii, se unge cu ulei, se condimenteaza cu sare, piper si se asaza intr-o tava unsa cu ulei. Se adauga foaia de dafin, boabele de mustar, un pahar si jumatate cu apa si se baga la cuptor. Daca este nevoie, se mai adauga apa.
Telina si morcovul se curata de coaja, se spala, se rad sau se taie cubulete. Se incinge ulei intr-o tigaie, se pun legumele rase si se calesc. Se adauga porumbul, trei ardei capia taiati cubulete, jumatate din ceapa spalata si taiata cubulete, sare si piper dupa gust. Se pun legumele calite in farfurii, se asaza feliile de muschi deasupra, se adauga restul de ceapa si ardei tocate. Se presara mararul spalat si tocat.
SFAT
Se serveste cu castraveti murati.
BAUTURA: Cabernet Sauvignon
CIORBA CU CARNE DE CURCAN
INGREDIENTE:
800 g carne de curcan , un morcov , doua cepe , o radacina de patrunjel , 200 g rosii , doi cartofi , doua linguri cu ulei de floarea-soarelui , bors , sare , piper , leustean , smantana

MOD DE PREPARARE
Se pune apa la fiert intr-o oala si se fierbe carnea de curcan taiata in bucati potrivite. Morcovul si radacina de patrunjel se curata de coaja, iar cepele se curata de foi. Se spala legumele, se taie totul cubulete si se pun pe o farfurie. Se spumeaza carnea, se adauga legumele, sarea, piperul, uleiul si se lasa sa fiarba.
Cand carnea si legumele sunt fierte pe jumatate, se adauga rosiile curatate de pielita si taiate cubulete, cartofii curatati de coaja si taiati in felii subtiri, borsul fiert separat si cozile de leustean. Se lasa sa fiarba cartofii, apoi se indeparteaza oala de pe foc si se presara frunze de leustean tocate. Se acopera oala cu un capac si se lasa sa se raceasca putin inainte de servire.
SFAT
Se serveste cu smantana.
BAUTURA: Tuica
CURCAN CU SPARANGHEL
INGREDIENTE:
800 g piept de curcan , 400 g sparanghel verde , 4 rosii , ulei , sare , piper macinat , o foaie de dafin , piper boabe , o lingurita cu zahar , jumatate de lingurita cu otet , praf de patrunjel uscat , marar , smantana

MOD DE PREPARARE
Sparanghelul se curata, se spala si se fierbe cinci minute in apa cu sare. Se scoate, se scurge si se pune pe o farfurie. Carnea se spala, se unge cu ulei, se condimenteaza, se pune intr-o tava, se adauga apa, sare, piper si se baga in cuptor. Se stropeste din cand in cand cu sosul din tava.
Rosiile se curata de pielita, se paseaza si se pun intr-un vas adanc. Se adauga sare, piper boabe, ulei, se lasa sa scada putin, se adauga otetul, zaharul si foaia de dafin si se mai fierb cinci minute. Se scoate carnea din tava, se taie felii si se pune pe farfurie. Sparanghelul se asaza peste carne, se toarna sosul de rosii, se presara praful de patrunjel uscat si se decoreaza cu fire de marar.
SFAT
Se poate servi cu sos de smantana.
BAUTURA: Pinot Noir
FARFALLE CU CARNATI SI CIMBRU
INGREDIENTE:
400 g paste farfalle , 8 carnati subtiri , slanina de porc , sare , piper , ulei , parmezan , ceapa , doua linguri cu smantana , patrunjel , cimbru , sos de rosii

MOD DE PREPARARE
Se pun pastele la fiert in apa cu sare si putin ulei ca sa nu se lipeasca. Cand au fiert, se trec sub un jet de apa rece si se pun la scurs. Ceapa se curata de foi, se spala si se toaca marunt. Se incinge ulei intr-o cratita si se pune ceapa la calit. Se tine doar cat sa se inmoaie. Se adauga parmezan, sare, piper si smantana, se amesteca si se lasa sa fiarba putin.
Carnatii se inteapa din loc in loc, ca sa nu se crape, se infasoara in fasii subtiri de slanina si se prajesc, avand grija sa nu se arda slanina prea tare. Se pun pastele pe farfurie, se toarna sosul de parmezan, se mai presara putin parmezan, se asaza carnatii, se presara cu cimbru si se serveste cu patrunjel tocat.
SFAT
Se pot servi cu sos de rosii.
BAUTURA: Vin rosu de buturuga

PREPARATE DIN PESTE

COD CU SOS SI FASOLE VERDE
INGREDIENTE:
4 fileuri de cod , 500 g fasole verde , doi ardei grasi verzi , o telina , un morcov , 3 rosii , sare , piper macinat , piper boabe , ulei , suc de lamaie , cimbru , usturoi verde

MOD DE PREPARARE
Fileurile se spala, se stropesc cu suc de lamaie, se ung cu ulei, se condimenteaza cu sare si piper. Se ruleaza si se prind cu o scobitoare. Se unge o tava cu ulei, se pun rulourile, se adauga putina apa, piper boabe si se baga in cuptor. Morcovul si telina se curata de coaja, se spala si se taie cubulete. Se incinge ulei intr-o cratita, se pun legumele tocate si se calesc putin. Se adauga rosiile curatate de pielita si pasate, sarea, piperul si se lasa sa fiarba pana se inmoaie legumele. Cand sosul e gata, se adauga putin cimbru.
Fasolea si ardeii grasi taiati cubulete se fierb in apa cu sare, se scurg si se pun pe farfurii. Se scot rulourile, se asaza langa fasole, se toarna deasupra sosul si se presara cimbru.
SFAT
Se serveste cu mujdei.
BAUTURA: Sauvignon Blanc
DOVLECEI CU PESTE
INGREDIENTE:
500 g peste mic , 4 dovlecei , 3 lamai , faina , sare , piper , ulei , patrunjel , usturoi

MOD DE PREPARARE
Pestii se curata, se eviscereaza (daca e cazul), se spala si se presara cu sare. Se lasa sa se patrunda circa 10 minute. Se spala din nou, se scurg de apa, se dau prin faina si se prajesc in ulei incins. Se lasa la scurs intr-o sita, apoi se taie bucatele si se pun pe o farfurie. Dovleceii se spala, li se taie cozile, se taie in doua sau in trei pe latime, se scobesc, avand grija sa nu se sparga peretii. Se presara cu sare si se lasa putin la scurs. Se umplu apoi cu pestele, se presara cu piper, se pun cateva picaturi de ulei deasupra, se asaza intr-o tava si se baga in cuptor. Sunt gata cand s-a inmuiat coaja si se poate patrunde cu furculita.
Lamaile se taie felii mai subtiri, se asaza pe farfurie si pe fiecare felie se pun cate un dovlecel si o frunza de patrunjel.
SFAT
Se serveste cu mujdei.
BAUTURA: Chardonnay
MINITARTE CU PESTE
INGREDIENTE:
350 g faina , 25 g drojdie , 150 g margarina , un ou , un borcanel cu iaurt , o legatura de ceapa , sardine afumate , sare , piper , cascaval , patrunjel , macrou afumat

MOD DE PREPARARE
Drojdia se desface in putina apa calda, se amesteca bine cu sarea, margarina, iaurtul scurs de zer, galbenusul de ou batut si faina, pana rezulta un aluat potrivit de tare. Se modeleaza sub forma de sfera, se acopera cu un servet de panza si se pune la crescut, la loc cald, pentru cel putin 30 de minute.
Aluatul se imparte in bucati, se intind foi groase de un cm, se decupeaza forme rotunde sau alte forme, se ung cu albus batut spuma cu putina sare. Se asaza deasupra pestele curatat de oase si taiat marunt, se presara jumatate din cantitatea de ceapa tocata, putin piper, se rade cascaval deasupra si se introduce in cuptor. Se scot tartele din cuptor, se adauga ceapa ramasa si se decoreaza cu patrunjel tocat.
SFAT
Sardinele se pot inlocui cu macrou afumat.
BAUTURA: Feteasca Regala
SPAGHETE CU SOMON
INGREDIENTE:
500 g spaghete , 300 g somon marinat , smantana , broccoli , sare , piper , marar , curry , unt , suc de lamaie , ulei de masline , sos de maioneza

MOD DE PREPARARE
Se pune apa la fiert, se adauga spaghetele si untul ca sa nu se lipeasca la fiert. Dupa ce s-au fiert, se scot din apa fierbinte, se trec sub un jet de apa rece si se pun sa se scurga de apa intr-o sita. Somonul se curata de eventualele oase, se taie in bucati mai mici, se stropeste cu suc de lamaie, se condimenteaza cu sare si piper. Broccoli se spala, se fierbe in apa cu sare si se rupe buchetele mai mici.
Se face un sos din smantana, sare, piper, praf de curry, ulei, suc de lamaie si marar tocat si se da la rece pentru 15 minute. Se amesteca spaghetele cu sosul de smantana, se pun pe o farfurie, se asaza buchetelele de broccoli si bucatile de somon deasupra si se decoreaza cu fire de marar.
SFAT
Se pot servi si cu sos de maioneza.
BAUTURA: Riesling Italian

PREPARATE DIN LEGUME

LIPIE CU LEGUME
INGREDIENTE:
500 g faina , un pachetel de drojdie de bere , 100 g broccoli , doi ardei capia , o legatura de ceapa verde , doi dovlecei , un fir de praz , doua rosii , patrunjel , sare , piper , apa , ulei , sos de pizza

MOD DE PREPARARE
Se cerne faina, se pune intr-un castron. Drojdia se desface in putina apa cu un varf de cutit cu sare si o lingura cu faina. Apoi se toarna in mijlocul fainii asezate intr-un castron. Se lasa la dospit 10 minute, apoi se amesteca bine cu o jumatate de cana cu apa si o lingurita cu sare pana cand rezulta un aluat potrivit de tare. Se imparte in bucati, se intind sub forma de lipie, se inteapa din loc in loc si se coc pe fundul tavii de aragaz.
Broccoli se spala si se fierbe, se scurge si se rupe in buchetele mici. Dovleceii se taie felii subtiri si se calesc putin. Ceapa si prazul se curata, se spala si se taie rondele, ardeii se taie felii sau cubulete, rosiile felii. Se amesteca legumele cu sare, piper si patrunjel tocat. Se umplu lipiile cu legumele si se servesc.
SFAT
Se pot servi cu sos de pizza.
BAUTURA: Feteasca Alba
CHIFTELE DE OREZ
INGREDIENTE:
300 g orez , 50 g unt , 3 rosii , 3 ardei capia , sare , piper , smantana , ulei de floarea-soarelui , o lingura cu boia de ardei dulce , patrunjel , ceapa verde

MOD DE PREPARARE
Rosiile se spala, se curata de pielita, se taie cuburi si se paseaza. Se incinge ulei intr-o cratita, se pun rosiile, ardeii curatati de seminte si taiati cubulete, boiaua, sarea, piperul si se fierb la foc moderat, pana scade un pic sosul.
Orezul se spala in apa rece, apoi se pune la fiert in apa cu sare. Cand este fiert, se scurge bine de apa, se amesteca bine cu untul topit intr-o tigaie si racit, sarea, piperul si se lasa sa se raceasca putin. Se ia cu o lingura din compozitie si i se da forma de sfera. Sosul de rosii se paseaza, se trece prin sita ca sa nu ramana seminte si se tine la cald, acoperit. Se pun sferele pe o farfurie, se toarna deasupra sosul de rosii, smantana si patrunjelul tocat.
SFAT
In sos se poate adauga si ceapa verde.
BAUTURA: Pinot Gris
CARTOFI CU CIUPERCI
INGREDIENTE:
8 cartofi , un kilogram ciuperci , o telina , o radacina patrunjel , 200 g masline , 3 castraveti verzi , rosii , marar , maioneza , sare , piper , morcovi

MOD DE PREPARARE
Cartofii se spala si se pun la fiert in apa clocotita, fara sa li se indeparteze coaja. Ciupercile se curata de coaja, se spala, se fierb 10 minute si apoi se scurg. Telina si radacina de patrunjel se spala, se fierb si apoi se taie cubulete. Se toaca marunt ciupercile, se amesteca bine cu legumele fierte, sarea, piperul, mararul tocat si maioneza.
Cartofii se scot din apa, se curata de coaja, se taie pe jumatate, se scobesc la mijloc fara sa se sparga peretii, se lasa sa se raceasca 10 minute, se presara piper si putina sare, apoi se umplu cu salata de ciuperci. Se asaza cartofii pe farfurie, se pun alaturi felii de rosii, castravete si masline, apoi se decoreaza cu fire de marar.
SFAT
La salata se pot adauga si morcovi fierti.
BAUTURA: Cramposie
PATEURI CU VARZA
INGREDIENTE:
300 g faina , 30 g drojdie , 150 ml apa , varza murata , ulei de floarea-soarelui , seminte de chimen , sare , piper , un ou , varza cruda , boia iute

MOD DE PREPARARE
Se desface drojdia in putina apa, sare si o lingura cu faina. Se cerne faina pe o planseta si in mijlocul ei se pun drojdia desfacuta, restul de apa, doua linguri cu ulei si se framanta bine, pana cand rezulta un aluat ca de paine. Se da aluatului forma de bila, se pune intr-un castron de plastic, se acopera cu un servet de panza si se lasa la dospit.
Varza se spala, se scurge de apa si se toaca marunt. Se incinge ulei intr-o tigaie, se pun varza, piperul, semintele de chimen si se calesc. Se intinde o foaie din aluat, se decupeaza cercuri mai mici, se umplu cu varza calita, se unesc marginile, se ung cu apa si se preseaza cu o furculita. Se ung cu ou batut, se presara seminte de chimen si se coc.
SFAT
Se pot face si cu varza cruda.
BAUTURA: Palinca

PREPARATE DULCI

MINIFURSECURI CU STRUGURI
INGREDIENTE:
240 g faina , 70 g zahar pudra , 140 g unt , doua pliculete cu zahar vanilinat , esenta de lamaie , un varf de cutit cu sare , un galbenus , margarina , struguri , colorant alimentar rosu , cirese

MOD DE PREPARARE
Se amesteca faina, zaharul, zaharul vanilinat, esenta de lamaie, sarea, untul, colorantul alimentar si galbenusul pana rezulta un aluat potrivit de tare. Se infasoara intr-o folie si se da la rece pentru minimum 30 de minute. Se tapeteaza o tava cu hartie pentru copt si se unge cu putina margarina. Strugurii se spala si li se scot semintele cu un ac.
Se scoate aluatul din folie, se imparte in bucati si din fiecare bucata se formeaza rulouri lungi de cinci centimetri si groase de un centimetru. Se infasoara rulourile in jurul boabelor de struguri, avand grija sa se lipeasca bine capetele ca sa nu se desfaca la copt. Se coc pana cand strugurii incep sa se stafideasca putin, iar aluatul devine mai tare. Se scot de pe hartie si se pun pe un gratar la racit.
SFAT
Strugurii se pot inlocui cu cirese fara samburi.
BAUTURA: Ceai verde
JELEU DE PEPENE GALBEN
INGREDIENTE:
un pepene galben mai mare , 500 ml apa , 500 ml suc de visine (compot) , doua pliculete cu gelatina alimentara alba , esenta de portocale , doua pliculete cu zahar vanilinat , frunze de menta , frisca

MOD DE PREPARARE
Praful de gelatina se pune intr-un vas adanc si se toarna deasupra apa si sucul de visine reci. Se amesteca si se lasa circa zece minute ca sa se inmoaie. Dupa ce s-a inmuiat gelatina, se pune la incalzit la bain-marie, amestecand continuu pana cand se dizolva total. Se lasa sa se raceasca la temperatura camerei sau se pune intr-un castron cu apa rece, la fel ca la bain-marie.
Pepenele se curata de coaja, se taie felii sau cubulete, se pune intr-un castron, se presara deasupra zaharul vanilinat si esenta de portocale. Se scurge de sucul format, se asaza in forme si deasupra se toarna gelatina calduta. Se lasa sa se raceasca complet gelatina si se pune la rece pana cand nu mai curge lichidul. Se scoate de la rece, se decoreaza cu frunze de menta si se serveste.
SFAT
Se poate servi cu frisca.
BAUTURA: Suc de portocale
SALATA DE FRUCTE
INGREDIENTE:
300 g capsuni , 3 kiwi , doua mere , doua fructe de mango , doua pere , doua pliculete cu zahar vanilinat , esenta de portocale , doua linguri cu zahar tos , o lingura cu coniac , suc de lamaie , 4 bezele , fursecuri langues de chat , frunze de menta

MOD DE PREPARARE
Capsunile se spala, se curata de codite si se taie in jumatate. Merele se curata de seminte si se taie cuburi, mango se curata de coaja si se taie felii subtiri. Kiwi se curata cu grija de coaja, ca sa nu se sfarame miezul, iar perele se taie in cubulete.
Fructele se stropesc cu suc de lamaie ca sa nu oxideze. Se pun intr-un castron de sticla sau de plastic, se adauga esenta de portocale, zaharul tos, zaharul vanilinat, coniacul si se amesteca avand grija sa nu se sfarame fructele. Se pun in boluri pentru salate, se toarna peste fructe sosul ramas in castron, se presara bezelele sfaramate, fursecurile langues de chat (limbi de pisica) si se decoreaza cu frunze de menta.
SFAT
Se poate servi cu frisca.
BAUTURA: Lichior de banane
BOMBOANE DE CIOCOLATA
INGREDIENTE:
un borcan cu gem de zmeura , 3 cuburi de ciocolata de menaj neagra , nuca de cocos , esenta de rom , doua pliculete cu zahar vanilinat , scortisoara , ulei de floarea-soarelui , frunze de menta , gem de capsuni

MOD DE PREPARARE
Gemul se amesteca bine cu esenta de rom, zaharul vanilinat, scortisoara si nuca de cocos, cat sa rezulte o compozitie ce se poate modela. Se ia cu o lingurita din compozitie, se fac mingiute si se pun pe o hartie de copt sau pe o folie de plastic. Se trec prin nuca de cocos, ca sa se formeze un fel de crusta. Se taie ciocolata in bucatele, se pune intr-o oala, se adauga o lingurita cu ulei si se lasa la topit la bain-marie.
Cand s-a topit ciocolata, se indeparteaza oala de pe foc. Bilele de cocos se trec prin ciocolata, se scutura putin ca sa se scurga ciocolata in exces, se pun pe hartia de copt si se presara fulgi de cocos deasupra. Se lasa sa se raceasca ciocolata si apoi se iau de pe hartie. Se orneaza cu frunze de menta.
SFAT
Se pot face si cu gem de capsuni.
BAUTURA: Lacrima lui Ovidiu
×