x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Sanatate aromata

Sanatate aromata

17 Mai 2005   •   00:00

  • de CRISTINA ANDREEA CATANA
  • RETETE CU ADRESA
  • Cimbrul a aparut la noi in secolul al XI-lea, fiind originar din tarile mediteraneene. In gradinile noastre se cultiva mai ales cimbrul-de-gradina (Thymus vulgaris), numit si cimbru, cimbrisor, cimbrul-mirositor, iarba-cucului, lamaita. Acesta, spre deosebire de cimbrul-de-camp, ajunge pana la o inaltime de 50 cm. Cimbrul-de-gradina si cimbrul-de-camp au acelasi efect curativ.

    Cimbrul este renumit inca din antichitate. Traditia spune: "Cimbrul este mai ales repezit, infierbantat si aprins. El stimuleaza fluxul diuretic si ciclul lunar, accelereaza avorturile, iar la o nastere normala grabeste iesirea pruncului din trupul mamei. Bautura preparata din el curata partile interne ale organismului".

    Specialistii farmacologi au identificat in continutul cimbrului uleiuri volatile: carvacrol, cymol, x1-pinen, 1-borneol, linalool si tanin (peste 10%). Aceste componente chimice naturale fac din cimbru un excelent remediu impotriva infectiilor intestinale, in afectiuni pulmonare sau renale. Ceaiul dintr-un amestec de cimbru cu podbal si musetel, indulcit cu zahar candel, trateaza guturaiul. Sucul de cimbru, amestecat in proportie de 1:7 cu sirop de zahar, poate trata cu succes tusea convulsiva, daca se administreaza cate o lingura la fiecare ora. In medicina populara, ceaiul de cimbru se administreaza in multe afectiuni: contractii uterine, colici, dureri de cap, tuse comuna, tuse convulsiva, tuberculoza, retentie urinara, tulburari gastrice. Datorita continutului de ulei volatil, cimbrul se recomanda in amestecuri pentru bai aplicate copiilor cu afectiuni ale cailor respiratorii. Nu trebuie sa uitam nici de calitatile de tonic nervos ale cimbrului, ceea ce face din el o componenta de nelipsit in amestecurile aromatice si pentru impachetarile cu plante.

    SALATA DE VARZA
  • Ingrediente: o jumatate de varza alba, doua-trei mere, doua linguri cu untdelemn, o jumatate lingurita cu zahar, doua linguri cu otet, sare, 100 gr masline, o ceapa, un varf de cutit cimbru.
  • Preparare:
  • Varza alba se taie fidea, merele se curata de coaja si se dau prin razatoarea mare, ceapa se taie solzisori. Toate se amesteca cu untdelemn, otet, sare, zahar si cimbru. Se decoreaza cu masline.
    CIORBA DE VITEL
  • Ingrediente: 500 gr carne de vitel, o legatura zarzavat de supa, o crenguta de cimbru, o lingura cu faina, 25 gr unt, un ou, o legatura de patrunjel, sare.


  • Preparare:
  • Se fierbe carnea cu zarzavatul taiat cubulete si se strecoara. Zeama se leaga cu faina rumenita usor in unt. Se adauga cimbrul. Se trece de doua ori carnea prin masina, apoi se adauga oul si verdeata si se fac perisoare care se trec prin faina si se toarna in supa, alaturi de zarzavatul fiert. Se lasa sa mai dea cateva clocote si se potriveste de sare.
    PESTE CU SOS
  • Ingrediente: 3 kg peste, ceapa, usturoi, sare, piper, cimbru, ulei de masline.
  • Preparare:
  • Se curata pestele bine si dupa preferinta se pastreaza si capul. Se cresteaza usor pe ambele parti, dupa care se unge cu foarte putin ulei de masline, se condimenteaza cu cimbru, iar intre crestaturi se pune ceapa taiata rondele si usturoiul taiat feliute. Se incalzeste cuptorul cel putin 20 de minute inainte de a introduce pestele. Pestele, odata pregatit, trebuie acoperit cu folie de aluminiu foarte bine, in asa fel incat sosul sa nu curga afara.
    PLACINTA DE CARNE
  • Ingrediente:
  • 200 gr costita afumata, 600 gr carne de vita, 200 gr ceapa de apa, doi morcovi, 200 ml vin rosu, doua linguri cu ulei de masline, 500 ml supa de vita, doua linguri cu cimbru, 250 gr aluat de foitaj, un ou, sare, piper, doua linguri cu faina.
  • Preparare: Se prajeste costita feliata si se pune deoparte. In aceeasi tigaie se prajeste carnea de vita taiata cubulete, apoi se asaza alaturi de costita. Morcovii si ceapa tocate se calesc timp de 5 minute. Se adauga faina si vinul si se continua prajirea. Cand incepe sa fiarba, se adauga supa, cimbrul si restul ingredientelor puse deoparte. Dupa cateva clocote se acopera vasul si se lasa la fiert pana mai scade. Se potriveste de sare si de piper. Jumatate din aluatul de foitaj se asaza intr-o tava peste care se adauga compozitia, iar deasupra se asaza cealalta jumatate de foitaj. Se unge cu ou batut si se da la cuptor.
  • ×
    Subiecte în articol: sare cimbru