Sărbătoarea Înălţării şi a Eroilor.

Pe vremea cand eram copil, cu toate interdictiile, cre­dinciosii isi pastrau si respectau sarbatorile religioase. Mai pe fata, mai pe ascuns, gospodinele preparau bucate traditionale si mergeau la biserica pentru a fi sfintite, ca pe urma sa le imparta dupa cum cerea datina.

De Inaltare, zi de primavara noi, copiii, asteptam cu ne­rab­dare intoarcerea bunicelor, matusilor sau vecinelor de la biserica. Veneau degraba, cu panerele in care aveau o par­te dintre bucatele preparate pentru impartit de sufletele mor­tilor. Ciresele erau cele mai cautate, pentru ca in ci­resii nostri de prin curti nu erau coapte. Gospodinele le cum­parau pentru a respecta traditia impartirii cireselor de mai.
Exista un singur cires, la noi pe strada, care facea fructe mari si dulci la timpul asta. Ne-am tot gandit cum sa-l atacam, dar in curtea babei Linica nu puteai intra de groaza coltilor celor doi caini uriasi, care se plimbau de-a lungul gardului, amenintatori si fiorosi.

Baba Linica, aproape oarba, punea in panerul ei cel murdar o punga, facuta dintr-un ziar, plina cu ci­re­sele mult rav­ni­te de noi care as­tep­tam sa ni le imparta.
Vecinele, bu­ni­cile, mamele si alte persoane fe­mi­nine se foiau pe la porti si prin curti, impartind: orez, friptura, sarmale, oua rosii, fe­lii de cozonac, felii de paine, cate un ghe­mulet de coliva, o lingura de lemn, o cana cu doua degete de vin, o lumanare. Noi pandeam un smoc de zece codite legate cu ata, la capatul carora se aflau minunatele cirese, toate aflate pe farfuriile care treceau de la una la alta.

Zece cirese la o farfurie!
Doar zece! De aceea, varul meu, facea de planton la poarta casei si, de cum vedea o vecina cu farfuria, se si protapea in fata ei: 'Bogdaproste, tanti!'. Si, zdup cu farfuria pe poarta. Cand ajungea la usa, ciresele nu mai erau. Erau la pastrare. In buzunarul nadragilor. Conform intelegerii, adunam ciresele si le puneam gramada, mai mica sau mai mare, dupa cum era prada, in beci la Eroi, la Sandu, nepotul Mariei Manta. In beci, imparteam ciresele in mod egal, pe numarate. La Eroi! Nu ne pasa ce faceau cei de la suprafata! Eroii, adica noi, ne consideram fosti luptatori care, acum primeam ceea ce ni se cuvenea. Pentru ca stiam ca toti sunt egali, indiferent de rangul din armata sau de starea lor din viata, eroii primeau acelasi numar de cirese.

Sandu, cu doi ani mai mare decat noi, ne spunea, in timp ce molfaia ciresele lui, ultimele noutati aflate de la bunicu-sau care luptase in ambele razboaie, alea mari, ingrozindu-ne cu imaginile pe care singuri ni le fauream. Dar eram Eroi!