Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mihaela Aurora Christi nu l-a întâlnit niciodată pe Radu Anton Roman. Din Banatul ei încărcat de mirozne trimitea din când în când scrisori pe adresa acestuia, "burduşindu-i" cutia de e-mail cu reţetele şi poveştile Babei Nasta.
Gurmandul citea pe nerăsuflate ş-o-ndemna să tot scrie, să rotunjească deplin cartea ei de bucate. "De unde aveţi, doamna Mihaela Christi, nemâncătoare de carne şi semicentenară, minunea asta de curcan? Şi cu ce vă îndeletniciţi, de scrieţi mai bine ca mine, ca Păstorel Teodoreanu şi ca Octavian Stoica la un loc?", îi scria el pe 10 ianuarie 2005, după ce primise de la dânsa o reţetă de curcan pregătit bănăţeneşte. "Dacă vreau să-mi mai trimiteţi reţete? Aştept nu reţete, ci o carte de bucate de la dumneavoastră! Pe care s-o publicăm, cu fast mare şi vin bun! Doamna Mihaela, am sentimentul că sunteţi cadoul meu bănăţean de Sfântul Anton! Dacă vi se întâmplă şi alte asemenea reţete - nu neapărat la fel de spectaculoase, poa' să fie oricât de simple, dar să fie adevărate, băştinaşe, vechi, uitate, aparte, zemoase, hazoase, imposibile, irezistibile etc. etc. - le aştept. Deocamdată, este sigur că v-aţi pricopsit cu o carte de-a mea, cu dedicaţiune..."
Chiar dacă i-a alăturat, prin e-mail-uri şi cărţi, pasiunea pentru bucătăria românească autentică, Mihaela Aurora Christi a început, încet-încet, să-l descopere pe scriitorul Radu Anton Roman. Traducătoare fină şi elegantă, ea i-a tradus în limba engleză cartea lui despre Bucureşti - "Suflet candriu de papugiu" (Editura NOI Mediaprint) - şi o bună parte dintre poezii. "Cine nu i-a citit poeziile nu poate spune că l-a cunoscut cu adevărat pe domnul Radu Anton Roman", ne spunea Mihaela Aurora Christi.
După ce a cumpărat primul volum din "Poveştile bucătăriei româneşti", Mihaela Aurora Christi ne-a sunat la redacţie, oferindu-ne reţetele ei şi o parte din corespondenţa care, înşirată ca mărgelele pe aţă, capătă consistenţa unui interviu.
Un interviu pe care Radu Anton Roman, jurnalist până-n măduva oaselor, se pare că l-a luat din instinct.
R. A. R.: "Pentru cine aţi transcris (aceste reţete - n.n.)?".
M. A: "Pentru oricine pune suflet şi-n prima supă a coconului, şi-n ultima pomană a săracului. Pentru oricine vrea să «capece carce»... cum spunea Baba Nasta, în provincia magică Banat, «carce» însemnând scrisoare: cine primeşte şi iubeşte Bunul, că i-a lăsat cine să-i scrie, cine scrie iar şi iubeşte, că ştie ori măcar e încredinţat că ştie cum. (...)"
R.A.R.: "Ce fel de reţete sunt astea?".
M.A.: "... de cuhnă, de sobă bună... de sătuc, de târguşor, de mahala, de oraş, de bolniţă, de iarbă verde în poiană... de mistuit pe loc, de lăsat pe cuptor, pe calorifer, în frigider... bune şi de bine... cuminţi, fermecate... vă poftesc să vă bucuraţi de ele".
R. A. R.: "Reţetele astea ne vin din trecut cu oarece escale în prezent... ori mi se pare?".
M. A: "Tradiţia e parte din noi, când mai trează, când mai adormită, dar niciodată de tot uitată, că Dumnezeu nu doarme. Însă drumul înapoi e mereu reinventare de sine, mers în sus pe proprii paşi, înapoi până la prima înghiţitură. Şi iar înainte".
RAR: "V-am sugerat să vă publicaţi scrisorile despre bucate cu care mi-aţi blocat e-mail-ul de-a trebuit să zic ho!".
M.A.: "M-aţi îndemnat să le strâng la un loc. M-a mai bătut gândul să scriu despre reţete sărace, lucrări sobre de veselă supravieţuire, dar şi extravaganţele autohtone sunt o realitate. Sigur că tonul turismului gastronomic pe care îl practicaţi se ia ca râia, dar când am stat o clipă în loc am văzut-o limpede, scrisă, «carcea»... cum te-aşezi, cum o pornesc toate către tine, lucru probat". (...)
RAR: "La un moment dat aţi închis coperţile: ce s-a prins la mijloc, ce a rămas pe dinafară?".
M.A.: "Aţi mai auzit spusa «nefolositor ca o carte de proverbe»? Sau de bucate? Asta e ce am vrut să nu scriu. Am scris despre gătit şi despre pregătit: verbele sărbătorii bucătăritului sunt de mult alese. Ne naştem între rugi sărbătorile gătitului «prăntu goşci»; creştem între sacrul şi profanul bucatelor impuse de familii strânse în chingile vieţii, pe urmă ne închidem în noi... dar repede ne deschidem la loc, că nu se poate rupe văcarul de singurul său sat... şi cum ne-mpăcăm, e un fel numai al nostru. Aiurea ori aievea m-am lovit în linguri cu mii de suflete... dar am mâncat dintr-un singur blid cu numai câţiva, din două cu mai mulţi, din nici unul cu cei mai mulţi, când spui asta parcă ţi se face un fel de dor. O carte despre bucate este o cină cu cine nu poţi cina sau nu poate cina cu tine, o verigă din lanţul legii eternităţii, cum ar spune Dumbadze".
RAR: "... primeşte şi dă mai departe...".
M.A.: "Aşa. De la primul strop din sânul mamii până la ultima împărtăşanie suntem copiii şi ai Tatălui Ceresc şi-ai Mumei Pământ, roadele ţărânii aducându-ne, se ştie, pe calea Soarelui mâna, pe-a Lunii lăpticul din Calea Laptelui... cum mâncăm, aşa ne legăm de lume: cu fir de mărţişor ori cu lanţuri, cu veselia din noi ori cu tristeţea, cu blândeţea ori cu mânia, cu iubirea şi cu neiubirea, care e a mai rea dintre toate şi la blid. Vreţi o schimbare, începeţi oriunde şi-aici! Doar primii o sută de ani îs mai grei... Dar vestea bună e că pasul cu care începe orice drum e deja făcut: primul tău e al doilea, adică după al îngerului... adică nu eşti niciodată singur".
R.A.R.: "... adică tu numa' porneşte, pe urmă lasă-te dus mai departe, altă lege a eternităţii".
Nu ştim dacă şi când vor deveni o carte reţetele Mihaelei Aurora Christi... Ştim însă că vineri, 23 iulie, volumul doi din "Poveştile bucătăriei româneşti" de Radu Anton Roman ne va purta prin Banatul cel gustos (după ce mai întâi ne va fi dus prin nordul Munteniei şi al Olteniei), iar în volumul şase, în capitolul dedicat celor care l-au admirat pe R.A.R., îşi va găsi locul şi o reţetă a dnei Christi.
Mâncare de castraveţi muraţi
Gorjenii, înfriguraţi, grăbiţi şi practici, pun în aceeaşi cratiţă şi carnea şi murăturile, că doar tot acolo merg şi merg mai bine fierbinţi toate.
Ingrediente: 1 pahar de bulion, 1 kg castraveţi muraţi (în saramură), 3 cepe, 1 kg carne (porc, mânzat, miel), 2 linguri de untură (ulei), piper, 1 creangă de cimbru uscat, mărar uscat iarna şi verde (când, ia ghici!,) vara.
Preparare: Ceapa se toacă peştişori şi se pune la călit în grăsime. Când s-a muiat, se adaugă carnea să se rumenească. Când a prins coajă, se stinge cu apă caldă şi se lasă să fiarbă o jumătate de oră. Castraveţii se taie îmbucături, se spală bine să nu fie prea săraţi şi se pun în mâncare cu piper şi cimbru. Se toacă mărarul, dacă s-au înmuiat niţel, se toarnă bulionul; după încă o jumătate de oră mâncărica e gata, se presară mărarul.
● Reţetă din volumul II din "Poveştile bucătăriei româneşti" de Radu Anton Roman (apare pe 23 iulie 2010, odată cu ziarul).
