x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Şuba sau Salata rusească a bunicii, cu scrumbie marinată

Şuba sau Salata rusească a bunicii, cu scrumbie marinată

de Veronica Bectas    |    21 Apr 2012   •   21:00
Şuba sau Salata rusească a bunicii, cu scrumbie marinată

Prima saptamana dupa Duminica Pastilor se numeste Saptamana Luminata. Puteam crede ca, dupa agitatia de Pasti, bunica se va mai linisti si va sta, macar putin, sa se odihneasca. As! Luni de dimineata, conform planului facut cu matusa Mitana, aceasta s-a infiintat la noi, pregatita a o ajuta pe bunica la impartit pasca cea mare, ascunsa special de mancaciosi. Au taiat-o in felii, le-au numarat si harazit unuia sau altuia, le-au pus pe farfurii. Le-au alaturat cate un ou rosu, un pahar cu vin, o felie de branza si una de paine. Cu astfel de bucate s-au pornit pe rand a le da. Intr-o jumatate de ora, toate disparusera, iar ele, multumite, au pus de o cafeluta si de o "discutie de oameni mari".

Am tras cu urechea, prefacandu-ma preocupata de gulerul de matase al rochitei pe care am primit-o cadou de Pasti. Cica tanti Leana era foarte multumita ca Mihai, raposatul sau barbat, ar fi murit acum un an, chiar la unu noaptea, in Lunea Alba, mai precis imediat dupa Inviere. Tanti Leana era ferm convinsa ca Mihai s-a dus direct in Rai, fara a mai da socoteala de betiile crunte, umblatul cu femeile si tot balamucul pe care-l facea cand venea manga si punea de-o bataie pe Leana si Paraschiva, fii-sa. "Apai, daca-i asa, a scapat la mustata, nemernicul! Poate macar acolo sa-si dea seama cat era de ticalos!", a zis tusa in concluzie. Bunica a privit-o piezis si i-a zis: "De intrat o fi intrat, dar nu cred c-a facut purici acolo, la cat era de tampit! Sunt sigura ca a plecat singur, pentru ca n-avea cu cine sa bea si avea interzis la injuraturi. Cred ca si Satana i-a legat botu’ cand l-a auzit ce urat injura! Daca nu l-o fi dat afara si se trezeste Leana cu el in casa!", mai zise si amandoua pufnira in ras.

Interesant!, gandeam eu si nici nu miscam de teama ca ma vor da afara si pe mine. Asa, spionand, am aflat ca a doua zi, marti, nu se lucra, adica cei care stateau acasa, nu mama si tata, care munceau la stat. Si iar se dadea de pomana...

Miercuri ar fi trebuit ca mama sa stea acasa cu bunica (pentru ca doar barbatii trebuie sa munceasca in ziua aia!), asta pentru ca pe mama sa n-o doara picioarele – fapt care era deja ratat, pentru ca tot o dureau. Am ciulit mai tare urechile cand bunica, pufnind in ras, i-a zis ca ar trebui sa se duca la Tinca si sa-i spuna sa nu faca nimic, pentru ca sa scape de soareci. "Pai… ce face Tinca in rest, ca sa nu munceasca da soareci? Si, daca nu mai are soareci, ce-or sa faca pisicile ei? Cu ce-or sa se mai joace?", intreba tusa. "Ai dreptate! Plictisul o sa fie pe capul lor!", zise bunica.

Ca sa vezi, gandeam eu, d-aia nu ma lasa bunica pe la Tinca! Era adevarat ca varul Nicu a ajuns acasa cu un soarece in nadragi, dupa ce i-a dus o sticla cu vin lui Niculae, barbatul Tincai.

"Draga, zice tusa, de Joia rea ce facem? Zicea baba Zina ca e ceva cu grindina?" "Eee, si de omizi, dar la noi nu se pune pentru ca am facut curatenie in gradina inca de Martisor. Poate la aia puturosi sau mai de la frig. Oricum, trebuie sa fac o pasca mica. Sa impartim sambata", zice bunica si sare direct la Izvorul Tamaduirii.

"De Izvor, draga, mergem la biserica! Sa-l iei si pe Costel, ca sa luam mai multa agheasma! Si sa-mi aduci aminte ca popa mi-a zis ca-mi da niste mir. Se vindeca osul mai repede daca-l ungi cu mir". Aha! Bunica a folosit si mir cand a vindecat-o pe nevasta lui Nicu, camionaru’ de la depozitul de lemne. Femeia si-a rupt piciorul si n-a vrut sa se duca la doctor ca… frate-sau a murit dupa ce s-a dus la spital cu piciorul rupt. Se ducea bunica de o tragea si nu mai stiu ce-i facea, dar i-a pus piciorul la loc in trei luni, de se mira si asistenta care-i facea injectii babei Linica.
"Si, vezi unde pui sticla cu agheasma! Mai bine ia doua! Sa nu te trezesti ca n-ai cand iti trebuie!", ii zise usor dojenitor, apropo la faptul ca ramasese fara agheasma tocmai cand pe unchiul Anghel il durea stomacul.

"De Sambata Tomei mai am cateva oua si impartim cu pasca. Si… ma gandesc sa fac o salata, d-aia ruseasca, din peste marinat, cu ciuperci, pentru duminca. Sa trimiti pe Nicu sa mai ia niste lumanari, ca, nu stiu cum, am cumparat prea putine. Are la Alimentara, la pachete. Sa-mi spui sa-ti dau banii la plecare! Mde… duminica, o sa avem petrecere, ca doar e ziua lui Toma a lui Gatulet", a zis ea ironic. Tusa Mitana a prins poanta si a chitait usor. Nu stiu, din ce pricina, nevasta unchiului Toma, maestru in binale, particular, capatase porecla "Gatulet". Nici macar nu stiu cum o cheama de-adevaratelea.

"Trebuie sa vorbim, ca am un plan pentru Ghita. Mi-a zis Florica ceva si trebuie sa vorbim pana vine el de la drum. Sa-i facem si lui ziua! Ca or veni tiganii e una, da… sa vina Florica si uneltim. Sa-mi spui de bani!", mai zise bunica.

Mda! Asa dadea bunica semn de "Valea!", ca sa priceapa omu’ ca s-a terminat taifasul. Tusa Mitana s-a ridicat si a plecat in latraturile si sariturile catelului, iar eu mi-am adus aminte de ingramadeala de anul trecut, la biserica. La coada facuta in fata tuturoiului, butoiului cu agheasma, de oamenii care sedeau cu sticlele gata pregatite. Care aveau doua-trei erau bombaniti de babele agitate de groaza ca nu vor mai apuca, chiar daca popa striga ca are de-ajuns, pentru toata lumea.

Reteta: Suba sau Salata ruseasca a bunicii, cu scrumbie marinata
● Ingrediente: 1 buc. scrumbie marinata, 2 cartofi, 2 morcovi, 1 borcan (400 g) sfecla rosie, 2 cepe vechi, o cana maioneza (sau mai mult, dupa gust), 4-5 linguri iaurt (dupa gust), masline, un ou fiert tare, boabe de mazare (dupa gust), otet, sare si piper.
● Preparare: De seara se fierb cartofii in coaja si se lasa la racit. Scrumbia se curata, i se scot fileurile si se taie cubulete sau fidelute. Ceapa se toaca cubulete sau fidelute (dupa dorinta), se pune intr-un castron cu foarte putin otet si se amesteca usor cu pestele. A doua zi se scurge usor, se presara piper si se drege de acreala. Cartofii se curata si se dau pe razatoarea mare, pe un platou. Peste cartofi se monteaza cubuletele de peste cu ceapa. Maioneza se amesteca bine cu iaurtul si se pun 3-4 linguri peste ceapa cu peste. Se rad morcovii si jumatate se pun peste maioneza, se sareaza usor si se pipereaza, apoi se pune un strat de sfecla, aranjat mai pe margine, intr-un strat lat de 3 cm, cat sa se vada morcovul, se mai toarna doar peste morcovul din centru, restul de maioneza, se pune restul de morcov si se orneaza dupa imaginatie cu masline verzi sau negre, felii de ou fiert, boabe de mazare si frunze de patrunjel.

×