Tinereţea, înapoi!

Cu riscul de a-şi pierde minţile, aşa cum se spune că păţesc cei care sunt ademeniţi de făpturi ireale, în fiecare vară, Radu Anton Roman îşi dorea o întâlnire cu zânele diafane ale pădurii... În noaptea de Sânziene se întorcea în satul natal, la poalele Munţilor Făgăraş, cu dorinţa de a le cere un singur lucru: să îi dea tinereţea înapoi.

SALATĂ DE IERBURI ŞI FLORI
Pentru a le îmbuna şi a le face să-i îndeplinească dorinţa, Radu le-ar fi pregătit ambrozie şi nectar, şerbet de flori de tei argintiu, petale de trandafir şi caise coapte îmbăiate în vin sec, siropuri şi licori din muguri de brad, salată de ierburi şi flori. Despre această din urmă salată, Radu Anton Roman mărturisea că îi plăcea să o reinventeze şi să o redescopere în fiecare vară: "Amestec frunze de păpădie, de podbal, de leurdă, de untişor şi de ce se mai găseşte pe la marginea pădurii. Peste acestea, florile de păpădie, părăluţe, bănuţei, sunt foarte gustoase în această salată a mea pe care o dreg cu un pospai de sare, un strop de ulei de salată şi cu un pic de oţet de prune sau oţet de mere făcut de mine. Pentru că buruienile acestea sunt un pic acrişoare, nu dresul e important, ci însăşi întocmirea salatei, faptul că ele sunt împreună în farfurie".

Gastronomul credea că "fiecare dintre noi îşi poate fabrica o reţetă de fericire, drămuind prafuri şi miresme de mirodenii exotice sau de-ale locului, pentru a înnobila bucate şi a le transmuta din planul material în cel spiritual, prin legături tainice. Iar senzaţia devine deplină atunci când se transformă în cuvânt. Cuvântul care zideşte, pregăteşte, găteşte, împodobeşte...".
Acum, la ceas de miez de vară, îi regăsim tinereţea lui Radu Anton Roman în volumul IV al cărţii "Poveştile bucătăriei româneşti", hălăduind cu el şi cu Ielele nu în Făgăraşul natal, ci în Bucovina, Moldova şi Basarabia.