Toamna festivalurilor

Toamna nu înseamnă numai vârtej de frunze galbene şi picături de ploaie în ferestre, ci şi "un lung prilej" de bucurii, o dată cu strângerea roadelor de pe câmpuri, din grădini şi livezi.

Cu sute şi mii de ani în urmă, anotimpul acesta era propice serbărilor de tot felul, imediat după ce recolta era pusă la adăpost în pivniţe şi cămări sau era transformată în conserve, numai bune de desfăcut iarna, când zăpezile schimbaseră de mult decorul în care trăiau strămoşii (chiar părinţii) noştri. Astăzi, la strângerea roadelor suntem parcă tot mai puţini cei care participăm. În schimb, de la serbările autumnale nu lipsim... Intrăm cu toţii frenetic în şirul de festivaluri şi competiţii gastronomice, încercând mereu şi mereu gusturile cele noi.

Aşa cum v-am obişnuit de ceva vreme, dacă e... Bucharest Food Festival, atunci este şi workshopul Jurnalului de bucătărie despre gastronomia românească. La ediţia din acest weekend scăldat în lumina blândă a toamnei lungi, vom vorbi despre "Bucătăria românească, ieri şi azi", dar vom face şi demonstraţii culinare cu ajutorul maeştrilor bucătari invitaţi la eveniment; nu va lipsi Silvian Scornea, de la restaurantul La Mircea Măcelarul, dar avem şi câteva surprize pentru dumneavoastră.

Ce se va întâmpla astăzi în Parcul Unirii vă las să aflaţi "pe viu", cum se spune. Eu îmi propun să vă semnalez un alt fapt important pentru cei interesaţi de bucătăria românească, şi anume că în curând va apărea cartea unui alt prieten al Jurnalului de bucătărie, maestrul Horia Vîrlan. Este vorba despre "Bucatele noastre - carte cu preparate mai mult sau mai puţin româneşti", un demers editorial interesant, prin care cunoscutul şef-bucătar substituie sintagma "bucătărie românească" cu o alta: "bucătăria românilor", căreia îi subsumează reţetele regionale şi pe cele etnice, "updatate", spune el, adaptate nevoilor omului mileniului trei.

Maestrul Vîrlan scrie despre "bucatele noastre", adăugând reţetelor picul acela de suflet pe care oricare gospodină, oricare mamă ştie să îl pună în mâncare, pentru ca astfel să transmită mai departe dragostea pentru gustul acelor reţete care fac parte din zestrea unei familii, din zestrea unui neam. "Preparatele sunt, majoritatea, culese de mine din caietul de reţete al bunicii din partea mamei ori învăţate de mai ştiu eu unde", îmi mărturisea autorul, parcă pentru a întări faptul că, atunci când vine vorba despre gastronomie, bucatele care aparţin unui patrimoniu "de familie" şi cele din patrimoniul "unui neam" ajung la un moment dat să fie unele şi aceleaşi.