Trufe de mare

Trebuie ştiut că stridiile nu sunt un moft culinar de azi, de ieri. Ele s-au bucurat din multe motive de un interes teribil. Nici nu se putea altfel. Incă din antichitate, stridia s-a dovedit a fi o măncare rafinată, o adevărată delicatesă pe mesele celor instăriţi.

Trebuie ştiut că stridiile nu sunt un moft culinar de azi, de ieri. Ele s-au bucurat din multe motive de un interes teribil. Nici nu se putea altfel. Incă din antichitate, stridia s-a dovedit a fi o măncare rafinată, o adevărată delicatesă pe mesele celor instăriţi. Astfel, se ştie că Horaţiu a făcut elogiu stridiilor de la capul Circe, in vreme ce Pliniu - celor din lacul Jucrin. Sergius Orato este cel care a avut primul ideea de a face o crescătorie de stridii - crescătoriile din lacul Jucrin furnizau moluşte din abundenţă. Fluvius Jepinas, de asemenea, imaginase creşterea melcilor, hrănindu-i cu o fiertură din făină din must de vin şi in felul acesta obţinea produse excepţionale.

Proprietăţi curative

De altfel, la popoarele vechi, stridiile aveau statutul de hrană de bază, fiind considerate - pe drept cuvănt - un aliment revigorant, recomandat şi in afecţiuni digestive cronice. Această proprietate curativă era dată de apa din cochilii. De aceea, stridiile - cele verzi - sunt cele mai apreciate. Se mănăncă cel mai bine cu apa din cochilii. De aceea, nici nu se impune pentru preparare un proces tehnologic foarte complicat. Recomandabilă era o singură preparare: supa de stridii, binefăcătoare anemicilor şi… fetelor palide. Pentru cei care nu dispuneau de un stomac sănătos, erau prescrise alte moduri de preparare. Exista şi atunci un instrument special pentru a le deschide: un cuţit cu lama rotunjită, prin folosirea căruia se reuşea ca apa din cochilii să nu fie vărsată.

Bancuri cu stridii

In trecut era vestit un banc de stridii lung de vreo 20 km care se găsea in zona cea mai strămtă a Canalului Mănecii, astăzi epuizat complet. De aceeaşi faimă s-au bucurat bancurile din New Haven şi unele de pe coastele Irlandei, unde munceau vreo 2.000 de pescari, precum şi cele din Italia din golfurile Neapolelui. Renumite au rămas stridiile de Oostende.

Să mai amintim şi faptul că, la fel ca şi racii, stridiile sunt doldora de calităţi gustative numai in acele luni ale anului care posedă in numele lor litera "r". Interesante sunt şi băuturile cu care se servesc - francezii de pildă insoţesc aceste "Trufe de mare" cu vin alb de Chablis, englezii şi americanii cu bere, danezii cu rachiu de ienupăr (gin), in vreme ce irlandezii cu whisky.

Să fie vorba numai de tradiţie?

Stridii gratinate

Ingrediente: două duzini de stridii, un kg sare mare, 300 g vărfuri de spanac, 500 g smăntănă proaspătă, o legătură de pătrunjel, ulei de măsline, sare şi piper; pentru sos: 6 gălbenuşuri, 200 g unt, sucul de la o lămăie şi jumătate, sare, piper.

Preparare: Se topeşte untul intr-un vas, la bain-marie. Se toarnă sucul de lămăie, gălbenuşurile şi se bate pănă se omogenizează şi capătă o consistenţă cremoasă. Se sărează, se piperează şi se adaugă apoi, deasupra sosului, fără a-l mai amesteca, un strat subţire de unt topit. Stridiile se deschid cu un cuţit special. Se păstrează, din fiecare stridie, in vase separate, carnea şi sucul (zeama). Se aşază cochiliile pe o tavă care a fost mai intăi acoperită din belşug cu sare mare. Se fixează cochiliile in sare, pentru a fi stabile. Se pregăteşte crema de spanac astfel: intr-un vas se incălzeşte uleiul de măsline, se adaugă in el spanacul şi pătrunjelul, tocate mărunt. Cănd zeama lăsată de spanac s-a evaporat complet, se sărează, se piperează şi i se adaugă smăntănă. Se aşază in fiecare cochilie cremă de spanac, apoi carnea de la stridii şi se acoperă cu sosul obţinut din unt, lămăie şi gălbenuşuri. Se dă la cuptor două-trei minute. Se serveşte presărat cu pătrunjel proaspăt.