A rămas celebru pentru acest îndemn: „Nu întreba ce poate face ţara ta pentru tine, întreabă-te ce poţi face tu pentru ţară”. Zilele trecute - mai precis pe 20 ianuarie - s-a împlinit exact o jumătate de secol de când John Fitzgerald Kennedy a rostit aceste cuvinte, în timpul discursului de la învestirea sa ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Începând din 1897 - de 114 ani, deci - învestirea în funcţie a unui preşedinte american are loc numai într-o zi de 20 ianuarie, la Capitoliu, după care Comitetul pentru Ceremonii Inaugurale este gazda celui mai important dineu din cariera unui conducător al SUA, în vreme ce pe Pennsylvania Avenue are loc o fastuoasă paradă, al cărei traseu, cu timpul, a devenit tot mai lung.
Dar să vedem ce s-a întâmplat în urmă cu 50 de ani, când cel mai iubit preşedinte american din istorie – „al 35-lea” – a fost învestit în funcţie. Născut la 29 mai 1917, în Brooklin, Massachusetts, J.F. Kennedy a fost primul preşedinte romano-catolic al Statelor Unite. Pe un ger de minus 5 grade, într-o zi însorită, dar cu multă – foarte multă! - zăpadă, J.F.K. a depus jurământul, folosind Biblia veche a familiei Fitzgerald. După acest moment, a urmat discursul inaugural – colile dactilografiate ale acestuia se află astăzi în Boston, Massachusetts, la „J.F. Kennedy Library and Museum”. În Washington a început apoi lunga şi impresionanta paradă de pe Pennsilvania Avenue. În paranteză fie spus, pentru a elibera bulevardul de zăpada abundentă, în noaptea precedentă şi în dimineaţa acelei zile a fost nevoie de o intervenţie a... militarilor, care au folosit inclusiv aruncătoare de flăcări.
Dineul oficial a avut loc la Old Supreme Court Chamber, în clădirea Capitoliului, în prezenţa preşedintelui abia investit şi a vicepreşedintelui Lyndon Baines Johnson, iar meniul a inclus preparate din bucătăria americană. Gazde au fost membrii Comitetului pentru Ceremonii Inaugurale, din care făceau parte, la acea dată: John Sparkman (Alabama) - preşedinte, Carl Hayden (Arizona), Styles Bridges (New Hampshire), Sam Ratfurx (Texas), John W. McCormack (Massachusetts), Charles A. Halleck (Indiana).
Meniul dineului a fost conceput astfel încât să pună în valoare bucătăria americană, prezentată însă în stil francez. S-a servit supă-cremă de roşii cu fulgi de porumb, crabi imperiali puternic condimentaţi, homari umpluţi în maniera Noii Anglii (cu unt brun), antricot de vită cu sos, pregătite în manieră texană, având drept garnitură roşii prăjite, cu parmezan şi pesmet, şi fasole verde cu migdale. Au mai fost servite felii de grepfruit şi avocado, pâine cu usturoi, foietaje pufoase cu unt, „cofeturi” digestive cu mentă, cafea. Vinurile, bineînţeles, au fost şi ele dintre cele mai bune din producţia americană, excelând cele produse în California. Nota de eleganţă franţuzească a servirii se pare că a fost opera (secretă) a soţiei proaspăt-învestitului preşedinte, Jacqueline (Jackie, cum i-a spus America), născută Lee Bouvier, cu care J.F.K. s-a căsătorit la 12 septembrie 1953.
Din acest meniu prezindenţial vă oferim reţeta antricotului de vită cu sos, pregătite în manieră texană. Ah! Sperăm că nimeni nu va vedea aici un semn premonitoriu al sfârşitului tragic al lui J.F.K. – încă deţine recordul de cel mai tânăr preşedinte al SUA - care a fost asasinat pe 22 noiembrie 1963, în Dallas, Texas! Să lăsăm deoparte această informaţie tristă şi să notăm reţeta. Ai nevoie de un antricot de vită, usturoi, sare de mare, piper măcinat, vin roşu, supă de vită. Se împănează carnea cu feliuţe de usturoi, se presară sare şi piper. Se aşază antricotul în tavă, cu faţa în jos, şi se dă în cuptorul preîncălzit. Se lasă o jumătate de oră la temperatură mare, apoi se reduce temperatura şi se lasă încă cel mult două ore. Din când în când, se unge cu sosul din tavă. Se scoate carnea şi se porţionează, după ce s-a răcorit puţin. Sosul din tavă se degresează şi se adaugă în el vinul şi supa de vită, se lasă să clocotească până se obţine un sos legat. Carnea se serveşte alături de acest sos şi de garnitura dorită.