x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Un ţinut spectaculos

Un ţinut spectaculos

06 Iun 2007   •   00:00

Coasta mexicană de nord a Pacificului este o succesiune spectaculoasă de plantaţii de cocotieri, plaje cu nisipuri fierbinţi, ape brăzdate de surferi. Liniştitul Golf al Californiei se "varsă" in apele Pacificului, iar la confluenţa dintre cele două "teritorii" marine se intălneşte o varietate de peşti şi fructe de mare, care dau, de altfel, caracteristica bucătăriei din această parte a Mexicului.

Coasta mexicană de nord a Pacificului este o succesiune spectaculoasă de plantaţii de cocotieri, plaje cu nisipuri fierbinţi, ape brăzdate de surferi. Liniştitul Golf al Californiei se "varsă" in apele Pacificului, iar la confluenţa dintre cele două "teritorii" marine se intălneşte o varietate de peşti şi fructe de mare, care dau, de altfel, caracteristica bucătăriei din această parte a Mexicului.

O reţetă tradiţională de preparare a peştelui constă in afumarea lui indelungată, după ce a fost aromat cu condimente care ii dau o savoare rustică. Peştele-sabie, dar şi tonul, se obişnuieşte să se marineze in suc de limetă, inainte de a folosi carnea lui la pregătirea unui fel de măncare tradiţional numit "ceviche".

Specialităţi mexicane

Tot in această parte a Mexicului se află intinse plantaţii cu orez, trestie de zahăr şi legume. Agricultura este pentru Sinaloa (unul dintre statele din această zonă) atăt de importantă, incăt echipa naţională de baseball se numeşte "Tomateros", adică "cultivatorii de roşii". Şi tot din această zonă - mai precis din statul Jalisco - sunt originari vestiţii "mariachi", fără de care petrecerile de nuntă ale mexicanilor nu ar avea nici un farmec. In fine, din Guadalajara, cel mai cunoscut oraş din Jalisco, provin două dintre faimoasele măncăruri mexicane: "pozole" - un preparat pe bază de carne de porc, condimentat cu "chile guajilo" sau cu "chile de arbol" şi servit cu o garnitură de hrean, ceapă şi varză - şi "birria" - pregătit din carne de capră, cu ceapă şi coriandru.

Tacos à la crema

Tacos cu smăntănă

Ingrediente: pentru tacos: 24 tortilla, 3 sau 4 cartofi fierţi in apă cu sare şi făcuţi piure, 1.125 g mozzarella sau oaxaca tăiată in făşii, un litru de ulei vegetal; pentru sosul verde: 1.500 ml apă, 14 tomatillos, o ceapă albă tăiată in două, 5 căţei de usturoi intregi, 4 chiles serranos, o cană de coriandru, un avocado, sare; pentru sosul roşu: 1.500 ml apă, 3 roşii, o ceapă albă tăiată feliuţe, 6 căţei de usturoi intregi, doi chile chipotles - 4 chiles serranos sau doi chiles halapenos, sare;

pentru garnitură: 1/2 cană plus două linguri de frişcă, o cană de smăntănă, 1/2 de cană de half-and-half (un produs care conţine 50% lapte şi 50% frişcă lichidă şi are, de obicei, un procentaj de grăsime de 10%), o cană şi 1/2 cu brănză fetta sau altă brănză proaspătă fărămiţată.

Preparare: Mai intăi se prepară tacos. Se pun tortilla pe un grătar, iar in mijloc se aşază cartofii piure. Se rulează şi se prind cu scobitori. Tacos pot fi făcute cu mult timp inainte şi pot fi păstrate in frigider in pungi de plastic. Se prepară sosul verde. Intr-o tigaie se fierbe apa. Se adaugă tomatillos, o jumătate de ceapă, 3 căţei de usturoi şi chiles. Se lasă să fiarbă timp de 30 de minute. Se ia de pe foc şi se lasă la răcit. Se strecoară şi se păstrează apa. Se mixează ingredientele fierte impreună cu o jumătate de ceapă, doi căţei de usturoi, coriandru şi avocado, folosind un blender. Se sărează, iar dacă sosul este prea gros se mai poate adăuga apă. Se prepară sosul roşu. Se pune apa la fiert intr-un vas. Cănd fierbe, se adaugă roşiile, jumătate din feliile de ceapă, 4 căţei de usturoi şi chiles. Se ţine pe foc timp de 25 de minute. Se strecoară, se păstrează apa. Se mixează ingredientele fierte impreună cu restul de felii de ceapă, doi căţei de usturoi. Se mai adaugă apă ca să nu fie sosul prea gros. Se incinge uleiul intr-o tigaie şi se prăjeşte taco pe ambele părţi. Se scot din tigaie şi se pun pe un şervet absorbant. Pentru a servi, se pun căte trei taco pe fiecare farfurie dintre cele 8. Se pune sos verde pe o parte şi sos roşu pe cealaltă parte. Se amestecă frişca impreună cu smăntăna şi half-half, apoi se pune amestecul peste tacos. Se presară brănză şi se serveşte cu tequila. (S.C.)

×
Subiecte în articol: ceapa caiet de retete