La 11 mai, Casa Vinului Dr Puşcă, din localitatea Făclia judeţul Constanţa, a fost gazda unei delegaţii a Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism FIJET, care vizitează zilele acestea câteva obiective turistice din România.
Peste 30 de ziarişti din Italia, Turcia, Germania, Spania, Franţa, Tunisia etc. au fost încântaţi să afle informaţii despre podgoriile româneşti şi să deguste vinuri specifice. Dr Ion Puşcă, reputat oenolog, a prezentat oaspeţilor o documentaţie despre soiurile vechi româneşti.
"Sunt onorat să primesc delegaţia aceasta de jurnalişti din peste 20 de state astăzi, când România trebuie să fie privită cu alţi ochi de către ţările lumii. Datorită reliefului pe care îl are şi graţie oamenilor foarte primitori, România este un stat de importanţă turistică mondială. Să nu uităm că vinul este unul din factorii de bază pentru dezvoltarea turismului la noi pentru că aici sunt soiuri proprii. O Fetească Albă, o Crâmpoşie, o Frâncuşă sau o Iordană nu se pot bea decât aici", a declarat dr Ion Puşcă.
Citește pe Antena3.ro