x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Zghihara

Zghihara

27 Mai 2005   •   00:00

Nascut pe partea dreapta a Prutului, pe dealurile insorite din centrul istoric al Moldovei, soiul Zghihara de Husi este un soi romanesc mult mai vechi decat Husi, localitatea care i-a dat numele.


  • de ION PUSCA - oenolog

  • Cu toate ca Zghihara a fost si este un soi local, fiind cultivat practic pe raza actuala a judetului Vaslui, in decursul timpului a fost "botezat" de nenumarate ori, fiind soiul care are cele mai multe sinonime din Romania. Dintre acestea, enumeram: Zghihara Galbena, Ghihara, Zghihara verde batuta, Poama de Husi, Poama molodoveneasca, Galbena de Husi, Poama Zosoneasca, Poama vinoasa de Husi. Existenta acestor numeroase denumiri, unele chiar curioase, arata ca Zghihara a fost un soi "viu", foarte activ, deoarece multe dintre aceste sinonime au fost influentate de evenimentele istorice care s-au desfasurat pe aceste locuri. Zghihara este cunoscut ca un soi viguros, cu o crestere mare, stufoasa si cu o buna rezistenta la seceta, dar este sensibil la ger si la brumele de primavara. Coacerea strugurilor are loc la sfarsitul lunii septembrie-inceputul lunii octombrie, dar nu ajung la o concentratie mare de zaharuri, rar depasind 170-180 grame la litru. Productia de struguri la hectar este mare si variaza intre 15 si 20 mii kg, dar poate depasi in unii ani chiar 25 mii kg, ceea ce a determinat ca in popor sa circule zicala: "Zghiara da vagonul si pogonul. Vinurile obtinute din soiul Zghihara de culoare verde galbuie au o tarie alcoolica destul de modesta, de 9-10 grade, fapt care a facut ca localnicii sa afirme: "Vinul de Zghihara lasa capul limpede si limba la locul ei", chiar dupa un consum ceva mai mare de vin. Aciditatea totala ridicata, de 5-6 grame la litru, a vinurilor de Zghihara imprima acestora voiciune, nerv, fructuozitate si prospetime. Vinurile sunt de tipul neutral, adica nu poseda o aroma primara anume, iar gustul lor este acrisor, cu o nuanta usoara de macris.

    Aceste vinuri nu se preteaza la invechire, si de aceea sunt recomandate a se consuma in anul de productie respectiv. Adica aceste vinuri se consuma "tinere". Vinurile obtinute din soiul Zghihara pot acompania foarte bine o masa pe baza de peste sau fructe de mare sau se pot consuma o data cu mancarurile pe baza de legume. Este interesant de cunoscut faptul ca soiul Zghihara poate avea multiple utilizari: fiind un soi cu productie mare, poate fi folosit pentru obtinerea sucurilor naturale din struguri. De asemenea, din vinurile obtinute din Zghihara se pot prepara atat vinuri spumante, cat si distilate de vin de calitate.

    Toate aceste specificitati calitative, caracteristice soiului Zghihara, ii confera acestuia un loc bine definit in "paleta de aur" a soiurilor romanesti.

    ×
    Subiecte în articol: gastronomie zghihara