La 17 martie, de Sfîntul Alexie, atunci cînd se deschide pămîntul şi din el începe să curgă viaţa, este semnul hotărîtor că primăvara şi-a intrat în drepturi. Tot un astfel de semn este şi Ziua Crucii, la 14 septembrie, dar de această dată însă pămîntul se închide, pregătindu-se pentru iarnă.
La 17 martie, de Sfîntul Alexie, atunci cînd se deschide pămîntul şi din el începe să curgă viaţa, este semnul hotărîtor că primăvara şi-a intrat în drepturi. Tot un astfel de semn este şi Ziua Crucii, la 14 septembrie, dar de această dată însă pămîntul se închide, pregătindu-se pentru iarnă. Toate gîngăniile mărunte se ascund în măruntaiele pămîntului, iar şerpii, înainte de a apuca şi ei pe acest drum, se întîlnesc într-o poiană unde, din lucruri numai de ei ştiute, plămădesc o piatră scumpă, despre care oamenii spun că poate vindeca orice boală de pe faţa pămîntului.
Tînguirea plantelor
Şi tot miraculos este să auzi cum plantele capătă, doar în această zi, graiul vorbirii. Din mijlocul grădinii se aude tînguirea florilor, cu ceva vreme în urmă frumoase, dar din care începe să se scurgă viaţa. “Acele plante care încă îşi mai păstrează viaţa se socotesc necurate sau menite altor scopuri decît nevoilor şi desfătărilor omeneşti. Fragii, dacă se vor mai găsi după Ziua Crucii, nu trebuie să fie mîncaţi, ei fiind sorociţi morţilor.” (Tudor Pamfile – “Sărbătorile la români”)
Cîrstovul viilor
Cel mai important lucru care trebuie început în această zi este culesul viilor. După ce cu o săptămînă înainte gospodarii au ţinut post şi au primenit pivniţele şi beciurile unde vor fi păstrate butoaiele cu vin, ei se îndreaptă acum către vii. La sfîrşitul fiecărei zile de cules, cînd se lasă seara, se aprind focuri şi se încing petreceri cu mîncare şi băutură. Niciodată nu se culeg strugurii de pe ultimul buştean din vie – numiţi “strugurele lui Dumnezeu”. Atunci cînd se toarnă în butoi vinul este iarăşi un moment de bucurie, la care participă toţi culegătorii.
Fiind mare sărbătoare, de Ziua Crucii se împart pomeni pentru cei trecuţi pe tărîmul celălalt. În ulcele noi, împodobite cu flori, se toarnă apă rece de izvor sau chiar miere, după cît de înstărit este fiecare gospodar.
Deasupra se aşază un colăcel şi o lumînare, ce va fi aprinsă atunci cînd se dăruieşte ofranda. De ele se bucură mai ales copii, dar şi cei mai nevoiaşi.