x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Dan Negru i-a făcut mașina de nerecunoscut. Pepe: “Șocul a fost foarte mare pentru mine!”

Dan Negru i-a făcut mașina de nerecunoscut. Pepe: “Șocul a fost foarte mare pentru mine!”

12 Mar 2015   •   11:45
Dan Negru i-a făcut mașina de nerecunoscut. Pepe: “Șocul a fost foarte mare pentru mine!”

Dan Negru și echipa sa i-au pregătit o mare surpriză lui Pepe duminică, 15 martie, de la ora 20.30, în prima ediție a noului sezon “Next Star”: i-au “împodobit” mașina cu bilețele.

“Șocul a fost mare pentru mine”, povestește juratul de la “Next Star”. “O oră și jumătate a durat până au fost date jos toate bilețelele de pe mașină. Mi-am spălat mașina de trei ori de atunci, și tot au rămas urme de lipici, care devin vizibile la cea mai fină peliculă de praf depusă pe ea. Săptămâna asta va trebui să o duc la un polish auto. Aveam de gând să merg oricum, așa cum fac în fiecare primăvară dar, datorită lui Dan Negru, pe care-l iubesc foarte mult pentru asta (râde), va trebui merg mai repede la polish decât mi-am propus”, ne-a povestit Pepe, amuzat.

Cum a reacționat Pepe la surpriza lui Dan Negru, telespectatorii Antenei 1 vor vedea duminică, 15 martie, de la ora 20.30, în prima ediție a noului sezon “Next Star”.

×