x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Halloween, 31 octombrie 2024. Semnificația costumelor și machiajului. Ce înseamnă trick or treat

Halloween, 31 octombrie 2024. Semnificația costumelor și machiajului. Ce înseamnă trick or treat

de Redacția Jurnalul    |    30 Oct 2024   •   22:15
Halloween, 31 octombrie 2024. Semnificația costumelor și machiajului. Ce înseamnă trick or treat

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, care a început la Festivalul Samhain. Evenimentul marca sfârșitul sezonului de recoltă și începutul iernii, o perioadă asociată cu moartea.

De-a lungul secolelor, tradițiile de Halloween au evoluat, iar astăzi este una dintre cele mai populare sărbători, în special în Statele Unite, dar și în țările occidentale.

Ce este Halloween

Aceasta este celebrată anual pe 31 octombrie. A pornit de la Festivalul celtic Samhain, un moment în care oamenii credeau că granița dintre vii și morți se deschide, permițând spiritelor să treacă în lumea noastră, potrivit smithsonianmag, citat de Antena3 CNN.

Cu timpul, tradițiile de Halloween s-au îmbinat cu cele creștine. Astăzi, Halloween-ul este asociat cu decorarea caselor, sculptarea dovlecilor, organizarea petrecerilor tematice și tradiția trick or treat, care atrage milioane de copii și adulți din întreaga lume.

Ce înseamnă trick or treat de Halloween

Una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite tradiții de Halloween este trick or treat, care poate fi tradus ca „ne dați ori nu ne dați”. Copiii se îmbracă în costume și merg din casă în casă, spunând fraza „trick or treat” în speranța de a primi dulciuri. 

Originea acestei tradiții se regăsește în Evul Mediu, când oamenii săraci mergeau din ușă în ușă și cereau mâncare sau bani în schimbul unor rugăciuni pentru morți. În America de Nord, această practică a fost adoptată și transformată într-un joc pentru copii, în care „trick” (farsa) reprezintă o mică păcăleală pe care o pot face dacă nu primesc „treat”, adică bomboane sau alte dulciuri.

Halloween trick or treat este astăzi o tradiție care îi aduce pe copii și comunități împreună. Deși se desfășoară în principal în America de Nord, practica a câștigat popularitate în țările occidentale, inclusiv în România, unde tot mai multe familii își deschid ușile pentru micii colindători în costume de Halloween.

Tradiția costumelor și machiajului

Oobiceiul de a purta costume de Halloween își are originile în credința că spiritele morților cutreieră pământul în timpul sărbătorii. Pentru a se proteja de aceste spirite, oamenii obișnuiau să se deghizeze în diverse creaturi pentru a nu fi recunoscuți. Celții, de exemplu, purtau măști sau haine înfricoșătoare pentru a alunga spiritele rele.

De asemenea, machiajul joacă un rol important în completarea costumului. De la fețe pictate artistic în culori vii sau modele sumbre, până la machiajul specific care imită rănile, sângele sau cicatricile, acesta adaugă un nivel de detaliu care face experiența de Halloween și mai captivantă.

×
Subiecte în articol: Halloween costume machiaj