x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Hobby Proiect de educație ecologică: Green Bee, în parcul Tineretului din Capitală

Proiect de educație ecologică: Green Bee, în parcul Tineretului din Capitală

11 Mai 2016   •   16:03
Proiect de educație ecologică: Green Bee, în parcul Tineretului din Capitală
Sursa foto: Nava spațială Green Bee este poziționată în parcul Tineretului, zona Rozariu și este pregătită de decolare.

Proiectul de educație ecologică Green Bee, ajuns la a patra ediție, se lansează mâine, în parcul Tineretului, zona Rozariu. Green Bee se adresează copiilor cu vârste între 6-14 ani și are ca obiectiv schimbarea atitudinii față de mediul înconjurător, prin intermediul unei abordări interactive a ecologiei.

Activitățile educative se bazează pe tehnica învățării prin joc și le oferă celor mici posibilitatea de a dobândi cunoștințe despre ecologie și de a-și dezvolta deprinderi responsabile față de mediul înconjurător, într-o manieră atractivă și interesantă, prin intermediul unei călătorii imaginare în spațiu, la nava Green Bee din Parcul Tineretului.

Anul acesta, proiectul Green Bee se va desfășura în perioada 12 mai – 12 decembrie 2016 și aduce o serie de noutăți și provocări pentru copii, care vor învăța lucruri interesante despre ecologie.

,,Educația copiilor într-un spirit responsabil față de mediu este o componentă importantă a dezvoltării sustenabile și ne-a preocupat încă de la începutul activității noastre. În cele trei sezoane, peste 25.000 de copii ne-au vizitat nava Green Bee și au învățat cât de important este să protejam mediul în care trăim. Apelând la spiritul ludic al copiilor, ne dorim ca generațiile viitoare să înțeleagă importanță grijii față de mediu și să se implice activ în acțiuni concrete prin care să se îngrijească de mediul în care trăiesc ”, explică Raluca Fișer, Președintele Asociației Green Revolution.

Nava spațială Green Bee este poziționată în parcul Tineretului, zona Rozariu și este pregătită de decolare. Echipajul acesteia, Căpitanul Raxo și Secundul Noni îi așteaptă pe micii exploratori în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 10:00 – 18:00. Intrarea este gratuită.

 

×