Emoțiile vor fi la fel de puternice și în arena audițiilor, acolo unde cloșurile dezvăluie cele mai variate preparate, iar competitorii intră cu speranțe uriașe și așteaptă cu sufletul la gură verdictele juraților. Și în ediția Chefi la cuțite din această seară, de la 20:30, mărturisirile concurenților la întâlnirea cu cei patru Chefi vor scoate la iveală unele dintre cele mai neașteptate povești. Viorel Turcu este tânărul de 29 de ani din Galați care nu-și cunoaște părinții biologici, dar care și-a construit, după ce a fost adoptat, o viață de succes grație meseriei de bucătar. A început să gătească de la 13 ani, iar la 18 ani avea deja în subordine o echipă de 40 de oameni. Acum vine la Chefi la cuțite, după ce, la momentul la care urma să participe prima dată la show-ul culinar, a suferit o operație complicată în urma căreia nu i se dădeau șanse de supraviețuire. ”Tatăl meu adoptiv, care nu mai este printre noi, a fost eroul meu. Când aveam patru ani am fost luat în plasament, împreună cu fratele meu. Țin minte că, deși eram mic, aveam deja o gândire matură și îi spuneam fratelui meu: «Trebuie să fii cuminte ca să rămânem aici, la acești oameni». Momentul în care părinții mei adoptivi au hotărât să ne primească în casa lor a fost norocul vieții mele”, a spus Viorel, care are o poveste de viață plină de încercări. ”Am avut o tumoră la ureche și am trecut printr-o operație complicată chiar atunci când urma să particip prima dată la Chefi la cuțite. Nu mi se dăduseră șanse de supraviețuire – decât 10%, cu riscul de a rămâne paralizat”, a mărturisit Viorel. Întreaga poveste urmează în această seară, la Chefi la cuțite.
Tot diseară intră în arena audițiilor Michele Răduță, concurentul de 27 de ani care s-a îndrăgostit de bucătărie în Italia, iar acum își dorește cu ardoare cuțitul de aur. ”De-abia aștept să-i cunosc pe cei patru Chefi și să le aud părerea despre preparatul meu. Cred foarte tare în mine”, a declarat Michele, pe care tot pasiunea pentru gastronomie l-a ajutat să-și găsească drumul în viață. ”Am plecat la 2 ani din România cu părinții mei, dar n-am avut un trai ușor în Italia. Am luptat mult ca să ne adaptăm. La început, o bună bucată de vreme nu am locuit într-o casă normală, ci într-o cabină pe plajă, trăiam în mucegai...”, a mărturisit Michele, care a urmat o școală de bucătari renumită de lângă Roma. Ce le-a gătit Michele juraților și care va fi verdictul pe care îl va primi telespectatorii vor afla din ediția Chefi la cuțite difuzată de Antena 1 și pe AntenPLAY diseară, de la 20:30.