Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După ce, în 2019, Hard Rock International a lansat The 24-Karat Gold Leaf Steak Burger – un Steak Burger din carne proaspătă de vită Angus, cu foiță de aur comestibilă de 24 de karate, brânză Cheddar, salată verde, o felie de roșie și inele de ceapă roșie, anul acesta, excentricul bucătar turc Salt Bae a deschis un nou restaurant în Londra, pentru a face loc unui steak de vită poleit cu aur. În meniul restaurantului său, prețul fripturii în aur costă nici mai mult, nici mai puțin decât 700 de lire sterline. Dacă nu aveți drum prin Londra să o gustați, puteți încerca în Turcia, Grecia sau Emiratele Arabe Unite, pentru că Salt Bae, pe numele său real Nusret Gökçe deține un lanț de restaurante.
Lăsând gluma la o parte, nici de această dată secolul XXI nu a inventat apa caldă. Aurul și argintul în bucătărie au locul lor de secole.
Aurul este un metal nobil, nu se descompune în organism, așadar nu este absorbit în timpul procesului de digestie, deci este sigur să-l mănânci. Cu toate acestea, nu există beneficii nutriționale sau pentru sănătate asociate consumului său, eventual doar la capitolul imagine.
Dar asta nu înseamnă că putem lua un inel de aur și garnisi cu el un tort exclusivist, decât dacă vrem să cerem pe cineva în căsătorie.
Aurul comestibil este un anumit tip de aur, autorizat de Uniunea Europeană și Statele Unite ca aditiv alimentar, sub codul E 175. Poate fi utilizat în alimente și băuturi, cum ar fi decorarea prăjiturilor, vinuri sau băuturi alcoolice, garnitură de sushi sau peste înghețată, transmite cumvaplace.ro. Cum spuneam, nu există nici efecte negative, nici beneficii ale consumului de aur, deoarece este biologic inert, nu oxidează și nu corodează în aerul umed, spre deosebire de multe alte metale.
Cele mai vechi dovezi despre utilizarea aurului comestibil sunt printre vechii egipteni, în urmă cu aproape 5000 de ani. Egiptenii l-au folosit pentru o așa-zisă purificarea mintală, corporală și spirituală, deoarece credeau că are legătură cu divinitatea. Alchimiștii din Alexandria au dezvoltat diferite medicamente și elixire cu aur comestibil, care, după cum credeau, au avut efecte asupra refacerii și întineririi corpului. Și despre Cleopatra se spunea că practica astfel de tratamente cu aur zilnic, în celebrele ei băi și în măști faciale.
Egiptenii din antichitate nu au fost singurii care au folosit aurul dincolo de podoabe, ci și astfel de mențiuni se regăsesc în Japonia, China și India, în special pentru medicamente sau elixiruri, misterios realizate de medicii curții.
Aurul comestibil era renumit și la curțile regale în Europa Evului Mediu, ca decor pentru alimente și, evident, simbol al luxului și prestigiului. Medicii străvechi credeau că aurul ajută la artrită și alte probleme ale corpului, cum ar fi durerile membrelor. În timpul Renașterii, Paracelsus (1493-1541) – considerat fondatorul farmacologiei moderne – a dezvoltat o varietate de medicamente folosind aur comestibil în cantități infime, sub formă de pastile sau pulbere.
Aurul comestibil, însă, trebuie să îndeplinească specificațiile din standardele de siguranță alimentară aplicabile, cel puțin acum, în secolele XX-XXI. Și trebuie să fie pur, pentru a evita orice tip de infecții sau pericole pentru organism. Aurul folosit în alimentație, de exemplu, poate fi ciocănit, lovit și rulat ori doar o frunză sau o pulbere. În primul caz, aurul trebuie să atingă măsura de aproximativ 1/8000 de milimetru grosime, în cel de-al doilea ar putea fi folosit ca frunză normală (măsura depinde de scop) sau zdrobit în pulbere.
Ca urmare, atunci când vedeți o friptură poleită cu aur sau o înghețată peste care a fost presărată pudră de aur sau celebra napolitană KitKat îmbrăcată în aur, să vă gândiți doar atât: nu rămâne în organism în nicio formă. Dar chiar și așa, rămâne o întrebare. Oare de ce?
