x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Media Nico și Andra părăsesc competiția Asia Express- Drumul Comorilor Emisiunea, lider detaşat de audienţã

Nico și Andra părăsesc competiția Asia Express- Drumul Comorilor Emisiunea, lider detaşat de audienţã

26 Feb 2020   •   15:16
Nico și Andra părăsesc competiția Asia Express- Drumul Comorilor  Emisiunea, lider detaşat de audienţã

Marți seară, cursa pentru ultima șansă din cea de-a doua etapă din Filipine a oprit drumul unei echipe în competiția Asia Express - Drumul Comorilor. Soarta lui Nico și a fiicei sale, Andra, a depins de culoarea ancorei din cutia securizată, care, din nefericire, a fost roșie: ”Aș fi putut face mai mult dacă mă concentram mai bine. Îmi pare rău pentru ea în primul rând, o văd tristă”, a spus Nico la aflarea verdictului. ”A fost o experiență minunată. Mă bucur că am avut-o pe mama alături de mine, asta va fi o amintire foarte frumoasă. Vă doresc multă baftă! Show must go on!”, a adăugat Andra cu ochii în lacrimi.

Ieri, Asia Express - Drumul Comorilor s-a clasat din nou ca lider de piață. Cel mai dur reality-show a ținut în fața televizoarelor aproape 1.750.000 de telespectatori la nivel național, în minutul de maximă audiență de la 20:17. În intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea, 20:00 – 23:43, Asia Express a fost lider de piaţã detașat pe publicul comercial și la orașe. Astfel, pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, Antena 1 a condus cu o medie de 9,3 puncte de rating și 27.1% cota de piață, fiind urmată de Pro TV cu 6,1 puncte de rating și 17,6 procente din cota de piață. Şi la nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 a condus topul audienţelor, întregistrând un rating mediu de 7,3 puncte şi 17.1% cota de piaţã, în vreme Pro TV înregistra atunci doar 6,7 puncte de rating şi 15,6 procente din cota de piaţã. Marți, 25 februarie, Antena 1 a condus clasamentul de audiență atât la nivelul întregii zile (Whole Day), cât și în Prime Time (interval situat între 19.00-23.00), la nivelul publicului comercial.

”O cursă nebună, într-un oraș nebun”, au fost de părere concurenții care au participat aseară în cursa pentru ultima șansă din Manila, una dintre cele mai aglomerate metropole ale lumii. Alex Velea și Mario Fresh, alături de Nico și Andra au fost cele două echipe ce s-au calificat automat în cursa ultimatum, în vreme ce Alex Abagiu și Radu s-au supus votului colegilor. Cele trei cupluri de vedete s-au luptat cu traficul, stresul, oboseala și misiunile într-un traseu plin de neprevăzut pe străzile capitalei din Filipine.

Cursa i-a dus de la agonie la extaz, iar pe parcursul celor patru probe istovitoare pe care le-au avut de îndeplinit, concurenții au dat tot ce au avut mai bun. Fie că au rezolvat rebus în limba tagalog cu ajutorul localnicilor, că au învățat o rugăciune în timp ce s-au alăturat unei procesiuni religioase, sau că au reprodus poze din portofoliul personal al unui drag queen, echipele s-au focusat pe un singur lucru- acela de a nu ajunge la Gina Pistol pe ultimul loc. Cu toate acestea, o ultimă probă ce i-a dus în cea mai săracă zonă din Manila și-a spus cuvântul: ”Ăsta a fost pentru noi un moment de stop race. Nu a mai contat pe ce loc suntem în competiție, am vrut să îi ajutăm, a spus Alex Abagiu despre misiunea în care au fost nevoiți să le dea o mână de ajutor unor oameni cărora viața nu le-a oferit multe șanse. ”Astea nu sunt condiții, nu știu cum au puterea să zâmbească. Asta a fost cea mai grea misiune de la Asia Express, cea care m-a dărâmat sufletește. A fost o lecție de viață”, a adăugat Alex Velea cu ochii în lacrimi.

Nico și Andra au ajuns pe ultimul loc în clasamentul cursei pentru ultima șansă din cea de-a doua etapă din Filipine. Din cauza faptului că ancora din cutia securizată a fost roșie, cuplul mamă-fiică a părăsit aseara competiția, dar nu înainte de a-și lua la revedere de la colegi: ”A fost o experiență minunată!.

Duminică, luni și marți de la 20:00, telespectatorii Antena 1 pot urmări cea de-a treia etapă din Asia Express- Drumul Comorilor, ce va continua cu cele 8 echipe rămase în cursa celui mai dur reality-show.

 

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 25 februarie 2020

 
×
Subiecte în articol: Asia Express