DeSpeak firu-n patru este proiectul pe care Speak și Ștefania l-au dezvoltat împreună cu AntenaPlay, ca urmare a participării lor în cadrul celui de-al treilea sezon Asia Express. Fiecare episod al show-ului este comentat de cei doi alături de invitații lor, oferind userilor acces la ce s-a întâmplat în timpul filmărilor, dezvãluind ce au simțit, de ce au luat anumite decizii sau cum au ajuns la anumite concluzii. “Asia Express este un show despre care nu ai cum să nu comentezi. Toate echipele văd ce au făcut adversarii lor abia când emisiunea este difuzată pe post, pentru că atunci când eram în cursă habar nu aveam cum s-au descurcat ceilalți pe la misiuni, cu transportul sau cu cazarea. Și pentru noi, chiar dacă am fost acolo, emisiunea asta e plină de surprize. În plus, este foarte distractiv să comentăm momentele de vârf din fiecare episod cu cei care au fost acolo sau cu oameni care sunt fani înrăiți ai show-ului. Bine, ca să fiu sincer, pe noi ne încearcă aceleași trăiri și când ne uităm în reluare, după fiecare episod sunt frânt de oboseală numai când îmi aduc aminte prin ce am trecut”, povestește Speak.
DeSpeak firu-n patru marchează o premieră pentru AntenaPlay, fiind un proiect creat special pentru această platformă, proiect ce va conține 30 de episoade de minimum 20 de minute. Episoadele vor fi urcate săptămânal în fiecare joi, vineri și sâmbătă.
AntenaPlay oferă 9 canale LIVE, extra conținut nedifuzat la TV, emisiuni preferate în ediții integrale și știri de ultimă oră. Este disponibilă pe toate device-urile: smartphone, smart TV, PC, tabletă sau laptop. Este singurul loc în care se pot urmãri emisiunile produse de Antena TV Group in ediții integrale, din orice colţ al lumii şi de pe orice device.