x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Mihai Bendeac readuce pe micile ecrane un joc al anilor ’90

Mihai Bendeac readuce pe micile ecrane un joc al anilor ’90

20 Sep 2017   •   15:30
Mihai Bendeac readuce pe micile ecrane un joc al anilor ’90

Comedie la cote maxime, asta îşi propun Mihai Bendeac şi colegii sãi din ”Băieți de oraș” în cel mai nou episod al serialului, difuzat în această searã, de la 21.15, la Antena 1, invitând totodatã telespectatorii sã se transpunã în situaţii dintre cele mai trãsnite, alãturi de ei.

Într-unul din scheciurile puse în scenă de Mihai Bendeac, suflatul în țeavă, un joc extrem de popular în rândul copiilor din anii ’90, este readus în prim plan.

Bălan, personajul interpretat de actorul Alexandru Bogdan, este cel căruia Mihai Bendeac îi atribuie rolul de mare campion la suflat în țeavă.

”Eram cel mai tare, până la 16 ani mi se zicea ‘Cornet’”, mărturisește Bălan, măgulit fiind de laudele amicilor săi și emoționat de amintirea acestui joc.

Și pentru că e în continuare foarte bun la acest ”sport”, dar mai ales pentru că mai are încă țeava cu care devenise campion la suflat cornete, Bălan este parte din strategia lui Roby Roberto de a a-și ajuta prietenul, pe Malone, să ia Bacul oricum, numai prin învățat nu.

Ironia și umorul de situație și limbaj sunt doar câteva dintre ingredientele ce vor asigura distracția în cel de-al doilea episod al serialului ”Băieți de oraș”.

Până unde va merge Roby Roberto, personajul interpretat de Mihai Bendeac, cu strategia de a ”fura” Bacul și ce rezultate va obține, telespectatorii pot vedea în această seară, de la 21.15, la Antena 1.

×
Subiecte în articol: mihai bendeac