x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Alina Manole porneşte la drum

Alina Manole porneşte la drum

05 Apr 2009   •   00:00
Alina Manole porneşte la drum

După o lansare de album folk în premieră absolută pentru manifestările din muzica de gen, cu o investiţie uriaşă în calitatea spectacolului care a îmbinat muzica cu artele vizuale şi actoria, după ecourile din presă care au descris evenimentul ca fiind perfect, Alina Manole a pornit la drum cu "Luna Pătrată".



Joi, 2 aprilie, la ora 18:00, în Librăria Cărtureşti - MTR - Bucureşti a avut loc concertul de lansare, care a anunţat prezenţa "Lunii Pătrate" în reţeaua naţională a Librăriilor Cărtureşti.

Vineri a urmat Suceava, în Librăria Cărtureşti din Iulius Mall, unde Alina Manole s-a întâlnit cu presa şi cu publicul, iar la ora 21:00, autoarea a susţinut, împreună cu pianistul Adrian Cristescu, un concert în Clubul "La Fierărie". Sâmbătă a fost rândul oraşului Iaşi de a primi o "Lună Pătrată" în Librăria Cărtureşti din Iulius Mall. Astăzi, Alina va fi prezentă în oraşul ei natal, Roman, la sala de festivităţi a Colegiului Naţional Roman-Vodă, începând cu ora 17:00.

"Nu există cuvinte care să descrie respectul pe care îl am faţă de publicul meu, un public elegant şi special, sătul de kitsch şi de agresivitatea asfaltului - grăieşte minunat (cum de altfel şi cântă) Alina Manole. Le mulţumesc tuturor celor care au făcut parte din visul meu şi le dăruiesc din toată inima câte o bucăţică de lună pătrată".

×
Subiecte în articol: antimonden