Antena 1 va oferi telespectatorilor, din 5 noiembrie, una dintre cele mai spectaculoase emisiuni de cooking din întreaga lume. 24 dintre cei mai buni bucătari ai României au fost selectaţi pentru concursul care are drept premiu 50 000 de euro şi şansa înscrierii la un curs cu stele Michelin la un restaurant din Franţa. Reuşitele lor culinare vor fi jurizate de trei personalităţi în materie, trei oameni care au muncit din greu, au pornit de jos şi au ajuns celebri: chef Joseph Hadad, Nicolai Tand şi Tudor Constantinescu. La fiecare ediţie este invitat câte un chef internaţional, care participă la jurizare.
Astfel, la una dintre ediţiile Top Chef, în platou a venit renumitul chocolatier belgian Herman Van Dender, furnizor oficial al Casei Regale a Belgiei şi al Casei Imperiale a Japoniei şi celebru în întreaga lume. Şi cum tema pentru concurenţi a fost să pregătească un fel de mâncare care să conţină carne şi ciocolată, pentru a-i inspira, Van Dender a creat o statuie din ciocolată, avand-o drept model chiar pe prezentatoarea emisiunii, Alina Puşcaş, care i-a pozat întocmai ca unui sculptor. Dulcea opera a belgianului, în stil Picasso, a fost estimată, doar prin simpla însumare a ingredientelor, la 2500 de euro, fără a mai pune la socoteală că a fost realizată de însuşi Van Dender.
Către finalul emisiei, când chocolatier-ul şi-a scăpat din ochi opera, juratul Nicolai Tand, mereu galant cu reprezentantele sexului frumos, a dezlipit câteva bomboane care împodobeau statuia şi le-a oferit doamnelor din echipa de producţie.