x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Cantareata Mihaela Mihai se relanseaza

Cantareata Mihaela Mihai se relanseaza

29 Noi 2004   •   00:00

MONDEN
REVENIRE - "Publicul m-a impins sa iau aceasta decizie" Mihaela Mihai se intoarce la prima ei mare dragoste: muzica. Dupa o pauza insemnata care a tinut-o departe de scena, indragita solista vrea sa cucereasca din nou publicul.
ROXANA I. ANCUTA

INTENSITATE. Mihaela Mihai se simte mai implinita ca oricand sufleteste si profesional
Cand un artist important revine in fata reflectoarelor, publicul care i-a fost fidel ani de-a randul nu poate decat sa se bucure, dar si sa regrete, totodata, ca vocea si muzica acestuia au stat atata vreme in umbra. Prima cantareata de muzica usoara cu diploma de Conservator, Mihaela Mihai, a decis sa-si reia activitatea artistica. Acum patru ani, aparitia sa pe scena Festivalului National de Muzica Usoara "Florentin Delmar" din Focsani a fost o dulce revenire.

PIEDICI. Dar editia din acest an a manifestarii organizate pe plaiurile moldave i-a adus cantaretei un mare succes si o implinire sufleteasca. "In noiembrie 2000, tot in perioada alegerilor, la acelasi Festival din Moldova - «Florentin Delmar» - am sustinut un mare spectacol live. Ce s-a intamplat din 2000 si pana in prezent? De atunci, am purtat vina de a fi fost maritata cu un «taranist»... ca si cum m-as fi maritat cu un partid, nu cu un om. Mai regretabil a fost faptul ca nici omul nu a fost potrivit. Si, desi am divortat de un an de zile, inca acum o luna mai primeam reprosuri de la un anumit ministru de resort legate de casatoria mea. Am fost marginalizata, dar nici nu am incercat sa ma impun pe scena. Orice cantec isi pierde stralucirea cand glasul este innodat de tristetea din suflet. De aceea, intr-un fel nici nu mi-a lipsit prezenta mea pe scena. In schimb, nu am putut accepta, din principiu, excluderea brutala si primitiva a «generatiei de aur» a muzicii usoare romanesti", spune interpreta, declarandu-se in acelasi timp, mare amatoare de muzica buna fie ca este vorba de hip-hop, jazz ori de muzica clasica. "Numai cu manelele nu am reusit sa ma impac..., dar este public pentru toate genurile".

DECIZIE. Asadar, nemplinirile sufletesti au tinut-o pe Mihaela Mihai departe de scena, dar au implicat-o in actiuni sociale: se stie faptul ca este presedintele Uniunii Artistilor Liber Profesionisti din Romania. Cum se intampla de fiecare data, timpul este acela care reuseste sa vindece ranile sufletesti, iar dorinta de a canta i-a revenit solistei cu o mai mare putere decat a simtit-o vreodata. "Publicul a fost cel care, intr-un fel, «m-a impins» sa iau aceasta decizie."

RESPECT

"In fiecare an, eu si formatia mea suntem invitati sa cantam la Festivalul National de Muzica Usoara «Florentin Delmar» din Focsani. Este a doua oara cand eu si doamna Mihaela Mihai am cantat impreuna acolo si vreau sa spun ca a fost un mare succes. Este o mare artista care a stiut si stie sa impuna respect de fiecare data cand urca pe scena" - Ionel Tudor

INCANTARE

"Mihaela Mihai a avut un recital formidabil. De mult n-am mai auzit un artist roman cantand cu atata perfectiune. A interpretat cateva slagare ale ei, live, si eram foarte curios sa aud cum le canta, acum, Mihaela. Le-a cantat perfect! A fost o incantare. A fost un final de festival de zile mari, cu aplauze indelungi si mai multe bis-uri" - Titus Andrei

DE TINUTA

"Am fost pentru a 28-a oara presedintele juriului acestui festival de la Focsani, festival pe care il pastoresc cu mare drag si grija. Mihaela a sustinut un recital de tinuta si a avut mare succes, chiar daca publicul prezent a fost, in mare parte, foarte tanar. Cu ocazia asta, tinerii i-au cunoscut cantecele si au fost impresionati de ceea au auzit" - Horia Moculescu

CONCERTE
O data cu aceasta revenire in muzica, Mihaela Mihai isi pregateste si terenul. Din repertoriul sau fac parte piesele de suflet interpretate cu succes de-a lungul timpului, cateva slagare internationale, dar si melodii noi, care sunt acum in lucru. "Nu va spun mai mult deocamdata." Despre recitalul pe care l-a sustinut la Focsani si care reprezinta "anuntul" oficial al revenirii sale pe scena, Mihaela Mihai spune ca i-a intrecut chiar si ei asteptarile. "Am gandit initial ca va fi doar acest recital si ca ma voi intoarce la preocuparile mele cu caracter social. Probabil ca aceia care au asistat la spectacol au transmis mai departe entuziasmul lor, caci acum se pune problema unei adevarate reveniri". Interpreta a primit noi propuneri pentru a canta in alte orase din Moldova si chiar din toata tara. "Parca as fi pus piciorul intr-un tren care accelereaza..."

TANDRETE SI INTELEPCIUNE
"Fiinta umana are si va avea intotdeauna nevoie de tandrete, la orice varsta. Este un sentiment fundamental, fara de care atat sufletul, cat si mintea devin bolnave. De aceea am intitulat CD-ul meu «Tandra M.M.». In ceea ce ma priveste, am incheiat probabil perioada de convalescenta afectiva. M-am regasit pe mine insami, cu tot amestecul originar de bucurie de a trai, de talent, de imaginatie, de generozitate, dar mai ales de tandrete. Am din nou rezerve din toate acestea, consolidate si imbogatite de o oarecare intelepciune acumulata de-a lungul unei vieti pline de evenimente. Si cum nimic nu vine intamplator, am primit din nou invitatia domnului Valentin Gheorghita, directorul Ateneului Popular din Focsani, pentru a tine un recital de incheiere a Festivalului «Florentin Delmar». Pe dumnealui nu l-am refuzat si bine am facut!" Mihaela Mihai

ASA ARATA FERICIREA!?
Pe scena Casei de Cultura "Leopoldina Balanuta" din Focsani, Mihaela Mihai a fost acompaniata de formatia lui Ionel Tudor. De altfel, colaborarea cu orchestra lui Ionel Tudor si-o doreste si pe viitor. "Publicul din Focsani m-a uluit. Cei mai in varsta aratau ca niste motani atotstiutori, fericiti in fata unui castron plin cu smantana. Bine, lasand gluma la o parte, privirile lor erau fericite, ceea ce mi-a confirmat ca am reusit sa le transmit bucuria mea." Recitalul Mihaelei Mihai s-a incheiat cu un public in picioare, aplaudand si cerand bis de trei ori. "M-am simtit mai sigura pe mine, mai implinita sufleteste si profesional ca oricand. In seara aceea m-am simtit pur si simplu eu insami. Cred ca asa arata fericirea, daca ceea ce descoperi in tine insuti merita".
×