x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Ce destin(atie)! - Nicu, poet de Milano

Ce destin(atie)! - Nicu, poet de Milano

de Dana Andronie    |    09 Sep 2006   •   00:00
Ce destin(atie)! - Nicu, poet de Milano

Un fost elev al Mihaelei Runceanu a devenit cel mai cunoscut poet din Milano. Nicu Lutan canta poezia si, bineinteles, o si recita. In aceasta vara, el a sustinut un recital de pe balconul Julietei din Verona.

In 1990, Nicu Lutan a parasit orasul de bastina, Targoviste, pentru a prinde "trenul" de Italia. Circul Globus a fost "biletul" care i-a asigurat aventura vietii sale.

Dupa cativa ani de om bun la toate in arena, Nicu a fost angajat de renumita familie de circari Orfei. Federico Fellini obisnuia sa ia masa la Moira Orfei, patroana circului italian.

CLIENT FIDEL. Intr-o zi cu soare Nicu Lutan a avut onoarea sa-l serveasca pe marele Fellini. Astfel, regizorul s-a "ospatat" si cu poeziile romanului. Imediat dupa aceasta experienta, fostul circar a fost primit la o pizzerie din Milano pentru a gati bucate alese. Odata, poetul-bucatar l-a rugat pe patronul localului sa-l lase sa organizeze un show cu tot tacamul: mancare, poezie si muzica romaneasca. A avut un succes extraordinar, multe vedete din Italia venind special la pizzerie pentru programul artistic al lui Nicu Lutan.

Circarul-poet din pizzerie a devenit un client permanent al postului de televiziune Rai 1, imprietenindu-se cu multe vedete, precum Ursula Andress, Gino Marturano, Giani Morandi, Al Bano, Franco Mateucci, Stefania Sandrelli, Iva Zanicchi, Katia Ricciarelli, Wanda Fischer, Gipsy Kings, Claudia Kohl, Anna Falchi, Valeri Campbel (mama top-modelului), Moran Attias (fosta iubita a lui Adrian Mutu), Rita Pavone etc.

PREMIAT. Dupa ce a cunoscut celebritatea pe sticla, opera lui Nicu Lutan a fost publicata in trei antologii de poezie italiana. Cu volumul "Parole d’amore" (care contine poezii in romana, italiana, engleza si... maghiara), acesta a fost premiat la concursul international "Orso di Biella 1998" - Italia. Cartea a fost dedicata Mihaelei Runceanu si vedetei italiene Mia Martini. Coperta volumului reprezinta un tablou facut de sora sa, pictorita Maria Margareta, rezidenta in Italia. Si cand te gandesti ca Nicu Lutan este doar un roman, care stie sa cante si sa scrie ca multi altii... Dar a reusit el sa ajunga si in balconul Julietei din Verona! Ce recital al vietii! Aplauze...

FULG... INTR-O RAZA
"Nici in vis/ Nu-mi dai prea multe/ Ca uleiul de apa tot fugi/ Ca un fulg intr-o raza de soare/ Te topesti cand te chem/ Si m-alungi"

ISPITA
"Cand te vad/ Ma privesti doar o clipa/ Iar apoi ca un fulger dispari/ Cu-al tau sange/ Ma porti in ispita/ Si nu stiu ce sa zic/ Cand dispari" - Nicu Lutan, ("Nici in vis" - din volumul "Parole d’amore")

×
Subiecte în articol: antimonden nicu lutan