DIETĂ DE VEDETĂ. Cum a slăbit Alina Eremia aproape 10 kilograme: "Nu sunt adepta dietelor drastice"
Alina Eremia, pe care telespectatorii Antenei 1 o vor revedea, din 15 septembrie, ora 20.30, în postura de jurat al celui de-al șaptelea sezon “Next Star”, a slăbit în această vară opt kilograme, cu mult sport și o dietă echilibrată. Alina spune că și-a schimbat stilul de viață și a exclus din alimentație zahărul, pâinea și prăjelile.
“Am învățat să mă bucur de sport și am găsit locul în care să îmi placă să îl practic. Până acum ceva vreme, nu reușeam să îmi găsesc timp pentru asta. În plus, aveam un program alimentar destul de dezorganizat. De câteva luni bune simt că am intrat într-o normalitate. Am început să mănânc conștient, doar alimente de care am nevoie. Dacă îmi este poftă de ceva anume, gust, nu-mi reprim asta. Însă am înțeles ce înseamnă și cum să țin o dietă echilibrată. Nu sunt adepta dietelor drastice. Rezultatul schimbării stilului de viață se văd, dar nu asta a fost motivația reală. Pentru că pierd destul de multe nopți, mai ales în week-end, și stau destul de mult timp pe drumuri, în mașină, am simțit nevoia să echilibrez lucrurile și aceasta a fost metoda aleasă de mine. Am învățat să nu ratez micul dejun și am scos zahărul aproape de tot din alimentație. Siropul de agave este noul meu prieten. Am renunțat și la prăjeli sau pâine. Iar sport fac de minimum trei ori pe săptămână. La asta se adaugă și repetitțile de la sala de dans!”, spune jurata de la “Next Star”.
Alături de ea, joi, la masa juriului, se vor afla Pepe, Dorian Popa și CRBL. Care vor fi primii opt copii talentați care vor apărea în fața celor patru jurați, telespectatorii Antenei 1 vor descoperi joi, 15 septembrie, de la ora 20.30, în prima ediție a noului sezon “Next Star”, prezentat de Dan Negru.

Ştiri din .ro
Cum să rămâi în siguranță atunci când pleci la drum lung
Activitățile relaxante în aer liber pe care să le faci primăvara
Sfaturi utile pentru o curăţenie de primăvară de nota 10
Activitățile care îi ajută pe oameni să treacă peste neplăcerile din timpul pandemiei
(P) La mulți ani cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, vă urează cu drag DiAmanti.ro
(P) Orsini.ro vă urează la mulți ani cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii
Elwira Petre și tatăl lui Ruby, printre concurenții celei de-a patra ediții Chefi la cuțite

Liviu şi Andrei se transformă în trupa Andre la Te cunosc de undeva! Andreea Bălan nu rezistă şi pleacă de lângă colegii ei
Cine sunt cele 25 de pretendente la inima Burlacului

Modul în care porți geanta spune multe despre personalitatea ta

Cum facem vestiţii mucenici moldoveneşti
Circuite noi pentru vizitatori, în jurul celor mai frumoase castele

La 17 ani, Daria Ștefania merge în finala iUmor! Cea de-a treia ediție, lider de audiență
Cea de-a treia ediție iUmor a fost lider de audiență
Chefi la cuțite – lider de audiență. Connect-R a venit în emisiune la rugămintea fiicei sale
