x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Doliu pentru Andreea Marin. I-a MURIT tatăl în această dimineață

Doliu pentru Andreea Marin. I-a MURIT tatăl în această dimineață

03 Mar 2016   •   10:02
Doliu pentru Andreea Marin. I-a MURIT tatăl în această dimineață

Suferinţă fără margini pentru Andreea Marin. Vedeta tv şi-a pierdut tatăl în cursul acestei zile. Părintele său a fost cel care a sprijinit-o în tot ceea ce a făcut, după moartea mamei ei, care s-a întâmplat pe când Andreea avea doar nouă ani.

Realizatoarea a scris un mesaj emoţionant pe pagina sa de Facebook: „Acum câteva ore, sufletul şi sprijinul meu de o viaţă, Tata, s-a ridicat la cer, acolo unde sunt îngeri şi mama, şi bunicii mei şi atâţia oameni dragi ce s-au stins mult prea devreme… Tata a fost stâlpul meu de sprijin de la primul meu pas în viaţă, în momentele grele şi bune, necondiţionat, până în ultima clipă. Nu aş fi aşternut aceste rânduri aici, dar nu ştiu cum altfel să îmi cer iertare faţă de mulţi oameni buni, de aici şi de la Dublin ce mă aşteptau şi se bazau pe mine în aceste zile, iar eu nu voi mai putea să le fiu alături… Îmi pare rău şi voi face tot ce pot să repar în viitor ceea ce trebuie să anulez astăzi. Duminică ar fi fost ziua de naştere a tatei, Dumnezeu să-l odihnească… Vă mulţumesc tare mult pentru înţelegere şi pentru liniştea de care avem nevoie acum…”.

 
Acum cateva ore, sufletul si sprijinul meu de o viata, Tata, s-a ridicat la cer, acolo unde sunt ingeri si mama, si...

Posted by Andreea Marin on 2 Martie 2016

 

×
Subiecte în articol: andreea marin