x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Dorian Popa cu lacrimi în ochi la Asia Express: ,,Am căzut la pământ, nu mai puteam să rezist.”

Dorian Popa cu lacrimi în ochi la Asia Express: ,,Am căzut la pământ, nu mai puteam să rezist.”

18 Feb 2018   •   18:19
Dorian Popa cu lacrimi în ochi la Asia Express:  ,,Am căzut la pământ, nu mai puteam să rezist.”
Sursa foto: DIANA OROS

Luni seară, de la ora 20:00, pe Antena 1, începe o nouă ediție a reality show-ului ,,Asia Express”. Până în acest moment, vedetele care au acceptat această provocare inedită s-au lovit de multe încercări în prima țară în care au ajuns, Vietnam. Fiecare dintre cele 6 echipe rămase în cursă a dus o luptă continuă cu propria persoană, deoarece niciunul nu s-a așteptat ca prima destinație să fie un test atât de dur. Competiția, adrenalina continuă și condițiile extreme îi vor face, rând pe rând, să cedeze, iar Dorian Popa va afla în ediția difuzatã lunea aceasta, ce presupune cel mai dur reality show. Cu lacrimi în ochi, vedeta se va prăbuși în ochii colegilor săi de echipă, chiar în momentul în care va sosi la punctul de întâlnire.

Cântărețul participă în acest show alături de mama sa, Luminița Popa, care pare să fie un coechipier de nădejde în fiecare probă. Competiția devine din ce în ce mai grea, iar fiecare concurent își găsește motivația pentru a ajunge cât mai aproape de finală. Din acest motiv, Dorian va decide să îi ușureze munca mamei sale, iar pentru a prinde avans în fața celorlalți îi va căra rucsacul pe timpul probelor următoare: ,, Am preferat să îmi îngreunez eu situația și ea să fie mai rapidă. Împreună cântăreau în jur de 25 de kilograme”. Probele fizice vor deveni astfel un test al limitelor, iar în ediția de luni seară Dorian va trece prin cel mai dur moment din această competiție. Aflat în inima munților din Vietnam, cot la cot cu alte două echipe, acesta va fi nevoit să urce un deal prin condiții de ploaie torențială către steagul ,,Asia Express. Dar pentru că ordinea concurenților la punctul de sosire este extrem de importantă, concurenții vor începe un adevărat maraton în care vor alerga nici mai mult, nici mai puțin de 8 kilometri. Pentru Dorian proba se dovedește a fi cu atât mai dificilă, din cauza rucsacurilor care îl vor îngreuna la fiecare pas, iar lipsa odihnei și a hidratării își vor spune cuvântul. Vedeta se va prăbuși în ochii tuturor, fiind la un pas de a-și pierde cunoștința: ,,Acela a fost unul dintre cele mai delicate momente pentru mine. Am căzut la pământ pe trepte, pentru că efectiv nu mai puteam să rezist, chiar nu mai țin minte cum am ajuns la linia de sosire “, a declarat acesta.

 

  

Deși a afirmat înainte de competiție că este foarte bine pregătit din punct de vedere fizic, testele psihice i s-au părut cele mai obositoare: ,,Știam la ce concurs m-am înscris, dar nu am făcut un calcul simplu să realizez că în fiecare zi trebuie să parcurgi aproximativ 250-300 de kilometri cu autostopul și rucsacul în spate.

Care va fi momentul limită pentru Dorian Popa, cum se va aventura acesta cu ultimele puteri către linia de sosire și care va fi reacția mamei sale în momentul în care își va vedea fiul prăbușit, chiar în fața sa, telespectatorii Antena 1 pot vedea luni seară de la ora 20:00, într-o ediție extrem de dură a show-ului ,,Asia Express”.

×
Subiecte în articol: Asia Express Dorian Popa