x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Infidelitatea intretine casnicia

Infidelitatea intretine casnicia

06 Mar 2004   •   00:00

Un cercetator german a lansat recent o teorie discutabila. Michael Mary, terapeut in probleme sexuale, sustine ca secretul unei vieti reusite in cuplu este sa-ti inseli partenerul! Unele dintre vedetele noastre s-au si grabit sa-l aprobe. Altele l-au contrazis ori au dat-o la-ntors. Probabil depinde de gradul de gelozie al consoartei.

Curios este ca dintre cei intervievati mai mult barbatii au spus, mai pe ocolite, ca infidelitatea asigura durabilitatea casniciei. In ceea ce priveste doamnele, ele sunt ferm convinse ca daca sotii lor calca stramb nu le ajuta deloc sa-si pastreze linistea in cuplu.

Creierul barbatilor trece printre picioare

Romica Tociu era cunoscut, intr-o vreme, prin escapadele sale, de care, culmea, sotia lui Nicoleta stia. Ba, mai mult decat atat, cunoscutul comic se ruga de nevasta sa-l scape de vreo "admiratoare " prea insistenta. "Daca m-ati fi intrebat cu un an in urma, v-as fi spus foarte multe despre teoria asta, fiindca am probat-o. Pe vremea cand aveam trei iubite deodata chiar c-as fi avut ce sa va povestesc. Dar, dupa o perioada in care am facut destule prostii, mi-am dat seama ca familia e cea mai importanta pentru mine. Am doi copii si nu mi-am mai inselat sotia de un an. Chiar am uitat cum e, mi se pare ca aceasta perioada e de mult apusa."

Mugur Mihaescu zice ca-i adevarata vorba din batrani conform careia barbatul gandeste cu cele doua capete: "Cercetatorul asta a spus-o cam brutal, dar intr-o oarecare masura are dreptate. Barbatii si femeile sunt foarte diferiti, adica... sunt total diferiti. Din pacate, la reprezentantii sexului tare creierul trece printre picioare, e un fel de prelungire a acestuia, asa ca prin natura lucrurilor suntem predispusi la infidelitate. Dar cred ca e vorba despre o evolutie si nu de o involutie. Acum, serios vorbind, cred ca, daca cineva are probleme si vrea sa-si faca ordine in viata sentimentala, trebuie sa stea un timp departe de partenerul sau. Despartirile lungi, dorul te fac sa-ti vezi perechea cu alti ochi, mai precis, ca pe o alta persoana".

La Tribunal dupa doua infidelitati

Rica Raducanu e perfect de acord cu cercetatorul german, desi nu stie cum a ajuns sexologul la concluziile studiului amintit. "Da, sunt de acord cu teoria asta. E mai bine sa ne "insuram" o seara, dupa care sa-si vada fiecare de treaba lui. De fapt, cam toata lumea face asa ceva. Fie ca sunt baieti sau fete, majoritatea tinerilor recurg la metoda asta pentru a mai scapa de rutina zilnica."

Florin Piersic este de parere ca nu infidelitatea distruge o casnicie, ci ea insasi, casnicia poate fi dusmanul a doi oameni care se iubesc. "Asa cum am invatat noi la Socialismul stiintific, familia ar fi celula de baza a societatii. Ei bine, cred ca unii nu suporta regimul acesta de "detentie", suferind de boala libertatii. Dar, in urma a doua "infidelitati" ajunse in sala pasilor pierduti (ca sa nu zic la tribunal), m-am ales cu doi feciori minunati, Florinel si Daniel. Dar n-asmai repeta experienta. Vreau sa intelegeti ca n-as mai repeta-o nu din cauze biologice cum tindeti dumneavoastra sa credeti, ci din teama de-a nu avea gemeni! Infidelitate... marturisesc, nu suna asa de rau acest cuvant".

De la caz la caz

Bodo de la Proconsul zice ca nu e adeptul acestei teorii. Oare aceasta sa fie cauza pentru care a ajuns la cea de-a treia casatorie? Artistul face parte din categoria celor care pretind daruire totala din partea perechii sale si, in aceeasi masura, fidelitate absoluta. "Nu cred ca este adevarata aceasta ipoteza. Infidelitatea nu ajuta in cuplu", ne-a declarat Bogdan pe un ton foarte categoric.

Asa cum era de asteptat, prezentatoarea emisiunii "Iarta-ma", Raluca Moianu, nici n-a vrut sa auda de asa ceva. Ar fi fost chiar culmea sa aprobe aceasta contestata ipoteza tocmai cea care ii impaca pe cei care s-au certat, uneori tocmai din motivul amintit. "Nu cred asa ceva si nici nu sunt de acord cu asta. Totusi, depinde si de parteneri, poate unii sunt mai libertini. Dupa parerea mea, sa-ti inseli partenerul este primul pas catre esec", a conchis Raluca, foarte sigura pe ceea ce spune.

O avea Marcel Pavel alte probleme, cu interpretarea live sau chiar cu play-back-ul, asa cum i s-a intamplat la recenta sa lansare de CD, dar cu fidelitatea se pare ca sta bine. Cel putin, el asa spune. "La mine nu este valabil. Familia este foarte importanta pentru mine. Cand iti inseli partenerul de viata, e clar ca n-o sa-ti mearga bine."

Ducu Bertzi este un model demn de urmat pentru orice barbat care vrea sa-si tina casa. Referitor la acest studiu, folkistul ne-a marturisit: "Depinde de cuplu. Exista casnicii solide care nu au nevoie de asa ceva. Dar sunt si mariaje mai putin reusite, in care partenerii apeleaza la astfel de metode. Depinde de la caz la caz".

Dauneaza la casa omului

Ileana Ciuculete nu este nici ea de acord cu aceasta teorie decat... pe jumatate. "Consider ca infidelitatea fata de sot poate dauna casniciei. Trebuie sa ai un caracter ascuns si duplicitar in acelasi timp. Daca totusi se ajunge in situatia de adulter, trebuie ca acel barbat care a ajuns la statutul de amant sa merite acest imens sacrificiu. E un risc cu adevarat spectaculos, insa la mine nu se mai pune problema. Am trecut deja de prima tinerete si in plus am experienta a doua casatorii anterioare."

O nevasta ca ea, mai rar de gasit

Ca orice femeie maritata si la casa ei, Anca Turcasiu combate si ea vehement ideea cercetatorului din Berlin: "Nu cred absolut deloc. Dimpotriva, consider ca infidelitatea distruge casnicia. Daca cineva este tentat sa recurga la astfel de fapte, cu siguranta isi va strica mariajul", a precizat interpreta care, de cand s-a casatorit cu Cristian Georgescu, chiar constituie un model de nevasta. ( CATALINA IANCU )

×
Subiecte în articol: antimonden infidelitatea