CARE-I ŞTIREA? - De veghe în lanul cu rapiţă
Am ajuns să ne întrebăm ce isprăvi vor mai face artiştii RBA înainte şi după turneele susţinute. Căci recitalurile propriu-zise sînt rău, da’ rău, umbrite de-un... con. Un comunicat ne anunţă sec faptul că astăzi Kristine, Etnic, Hora şi eternele Româncutze concertează prin Urziceni şi Ghimbav. Însă probabil vor urma dări de seamă mult mai detaliate despre ce au mai cules de pe cîmp (ultima oară a fost rapiţă) sau cît a durat siesta lor... (A.S.)
CAMPANIE - O săptămînă cu “Mame de îngeri”
Sufletul unei femei care şi-a pierdut copilul este brăzdat de răni adînci. Dar există o speranţă: campania “Mame de îngeri”, iniţiată încă din luna ianuarie de Bianca Brad (foto). Ieri seară a debutat la TVR un serial care va prezenta, timp de o săptămînă, în cadrul Jurnalului de la ora 19:00, cutremurătoarele drame trăite de mamele care au trecut prin această experienţă, dar şi modalităţile de ajutorare a lor. (A.S.)
REZISTENŢå - Un site plin de folk
“Sînt, pe cît pot, un om bun. Sînt, pe cît se poate, un om norocos. Sînt, pe cît mi-e limita, un om rezistent. Sînt, pe cît mi-e voia, omul care sînt. Sînt, pe cît mă duce sufletul, un om care cîntă.” Ce cîntă? Folk! Este Alina Manole, pe recent lansatul ei site. Un site despre muzică, cu fotografii şi filme, cu veşti despre concerte şi proiecte, cu o “lună pătrată” într-un colţ de ochi şi cu mult drag din inimă. (A.S.)