Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Laurenţiu Cazan nu poate trăi fără vioară. Aşa cum un bărbat nu poate exista fără femeie.
OF, VIAŢĂ! - Laurenţiu Cazan le dă întâlnire celor care promovează ura împotriva bătrânilor
Laurenţiu Cazan nu poate trăi fără vioară. Aşa cum un bărbat nu poate exista fără femeie.
- Jurnalul Naţional: Laurenţiu Cazan există şi dincolo de graniţele României?
Laurenţiu Cazan: Da. Europa îmi este deschisă. Prin intermediul Unesco am primit o ofertă de spectacol la Viena. Colaborez cu doamna Paula Iacob, vicepreşedintele Federaţiei Europene a Centrelor şi Cluburilor Unesco. Cât de curând voi pleca la Milano. Culmea! Există acolo o casă de producţie foarte interesată de munca mea. Vreau să colaborez cu nişte vedete din Italia. De exemplu, cu Georgia, care cântă în stilul Arethei Franklin, dar în limba italiană...
Citește pe Antena3.ro
- Dar în ţară, exişti? Ai concerte?
Da. O să am mai multe concerte cu proiectul meu, la care lucrez împreună cu Daniel Dumitru Ionaşcu, un strănepot, după tată, de-al lui George Coşbuc. Anul acesta se împlinesc 90 de ani de la moartea artistului şi vrem să promovăm poezia. În acest proiect mai sunt implicaţi Grigore Vieru şi Ştefan Popa Popas.
- În ţara ta, ai preţul corect, ca artist bineînţeles?
Nu, din păcate. Dar nu voi pleca definitiv din România. Nimic nu e definitiv...
- De câţi ani o tot ţii într-un cântat?
De foarte mult timp. De la 6 ani cânt la vioară. De la 3, la muzicuţă. La 12 ani am început turneele prin ţară cu orchestra de muzică populară. De la 15 am plecat în turnee prin lume, cu o orchestră de muzică simfonică... Ce orizont deschis aveam! Totuşi mă consider un om fericit.
- Trebuia să fii departe până acum! Crezi că ţi-ai găsit locul în această lume?
Aşa e, trebuia. Dar am ajuns... Am ajuns în Billboard... Da, mi-am găsit locul. Sunt Laurenţiu Cazan.
Ecoul Paradisului pierdut
- Eşti singurul din familie care “respiră” muzică?
Nuuu. Din partea tatălui am foarte mulţi verişori care cântă. Bunica din partea tatălui meu era din Odăi, judeţul Buzău, şi cânta cu vocea şi din frunză. Avea talent, mai era şi una dintre cele mai frumoase femei din zona aceea.
- Ai studiat vioara, care este un instrument foarte dificil. E mai greu să înveţi să cânţi la vioară decât să înveţi ce vrea o femeie?
Ce întrebare, de zece puncte! Dar să-ţi răspund... E foarte important ca în viaţă să ştii să-ţi pui întrebări la care trebuie să şi răspunzi. Mai ales dacă eşti artist. Eu, ca artist, caut să găsesc răspunsul la întrebarea “Ce este iubirea?” studiind un instrument. De fapt, un instrument este glasul lui Dumnezeu. Muzica reprezintă ecoul paradisului pierdut. Această definiţie nu-mi aparţine, dar eu cred că aşa este! Dar să revin la ceea ce m-ai întrebat. Este greu să înveţi să cânţi la vioară, care este un instrument netemperat şi căruia trebuie să-i cauţi singur notele pe coardă. La fel de greu este să înveţi ce v rea o femeie de la noi, bărbaţii. Trebuie să-i arăţi femeii că ea este ceva pierdut din Paradis. Niciodată n-am fost dezamăgit de sexul frumos. Nu poţi să trăieşti fără femei. Dar nici fără vioară. Aşadar este necesar să înveţi să “cânţi” la amândouă sau să înveţi să le “asculţi”.
- Din ce trăieşti?
Din drepturile de autor, din muzică. Sunt un caz fericit. Sunt legat şi de Occident şi am mai multă stabilitate.
- Ce crezi că se promovează cel mai bine în România?
Ura împotriva bătrânilor. Pe internet, pensionarii sunt făcuţi boşorogi, pe care îi caută moartea pe-acasă. Acelor oameni care se cred cool promovând această ură le aduc aminte că şi ei vor muri şi vor putrezi! De altfel le dau întâlnire peste 150 de ani să vină să bea o bere cu mine. Dar să se pieptene frumos! Să nu uite să-şi treacă în agendă această întâlnire.
