x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Lume, lume...

Lume, lume...

de Raluca Grintescu    |    28 Apr 2006   •   00:00
Lume, lume...

Feriti-va de Godzilla!

Daca va era dor de Godzilla, ei bine, puteti face un drum pana la New York unde are loc expozitia artistului chinez, Cai-Guo-Qiang, "Cai Guo-Qiang on the Roof: Transparent Monument". Sculptura giganticului dinozaur, intitulata de autor "Move Along, Nothing To See Here", poate fi admirata in gradina Cantor Roof a Muzeului de Arta Metropolitan, pana la data de 29 octombrie.

Hiene steroidizate

Potrivit unui studiu american, care explica adaptarea prin expunerea "in utero" a fetusilor la niveluri ridicate de hormoni masculini, hienele agresive sunt cele mai capabile sa-si transmita artagul puilor lor, sporindu-le sansele de supravietuire. Este pentru prima data cand o asemenea trasatura apare la un mamifer.

Inventie - Macaroanele pentru slabit

In Italia au fost inventate macaroane speciale, destinate celor care vor sa slabeasca. "Poti intr-adevar sa slabesti, noi am facut un experiment", a confirmat Alfredo Virgili, primarul localitatii Preci, de langa Perugia, unde au fost inventate aceste paste. Inventatorul lor este Umberto Cornelli, presedintele comunitatii europene pentru o alimentatie biologica. Pastele sale, "tagliatelle" - niste macaroane lungi si plate, care, alaturi de spaghete, sunt considerate simbolul bucatariei italiene - contin glucozamin, substanta folosita cu succes in arderea grasimilor.

Imagine - Keira Knightley este "Coco Mademoiselle"

Actrita engleza, Keira Knightley, a fost aleasa de Casa Chanel noua imagine a parfumului Coco Mademoiselle. Ea ii succede in acest rol lui Kate Moss, care a fost surprinsa anul trecut prizand cocaina si al carei contract, care a expirat in octombrie 2005, nu a mai fost reinnoit. "Keira Knightley a stiut sa demonstreze, in acelasi timp, forta si independenta sa, pastrand un dram de ireverenta, dupa insusi modelul Mademoiselle Chanel. Alura ei incredibila si puterea sa de seductie fac din ea intruparea perfecta a femeii Coco Mademoiselle", a subliniat casa de lux, anuntand alegerea sa.

In Chicago - Foie gras, interzis in restaurante

Consiliul municipal al orasului Chicago (Illinois) a aprobat o decizie prin care se interzice vanzarea de foie gras in toate restaurantele situate pe teritoriul localitatii. Decizia, prezentata de consilierul Joe Moore, considera inuman procedeul de indopare a gastelor in scopul maririi ficatului lor. Primarul orasului Chicago, Richard Daley, s-a opus acestei interdictii, care, in opinia sa, nu tine de prioritatile clasei politice. California este singurul stat american care s-a pronuntat impotriva indoparii gastelor pentru producerea de foie gras.

La Atena - S-a gasit cadavrul unei balene

Cadavrul unei balene cu o lungime de opt metri a fost gasit plutind in Golful Saronic, in largul Atenei. Aflat in stare de descompunere avansata, cadavrul a fost gasit de o ambarcatiune din cadrul Politiei portuare si remorcat pana in Insula Egine unde cetaceul, care cantareste circa patru tone, va fi inhumat. Potrivit ministerului, cetacee de aceasta marime se aventureaza foarte rar in apele grecesti. Balena ar fi putut deceda in urma coliziunii cu o nava.

Recompensa - S-a furat capul unei canadience

Rudele unei canadience decedate din Quebec au oferit o recompensa de 10.000 de dolari canadieni (8.800 de dolari americani) pentru gasirea capului defunctei, furat anul trecut dintr-un salon funerar din regiunea Montreal. Dupa ce a interogat peste o suta de persoane, Politia nu are inca nici un indiciu in privinta identitatii sau motivelor autorului acestui act, ceea ce a determinat familia sa stranga bani pentru a oferi o recompensa.
×
Subiecte în articol: antimonden