x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Mafia, la Polivalentă

Mafia, la Polivalentă

de Dana Andronie    |    10 Noi 2009   •   00:00

După o absenţă de un deceniu de pe scena Sălii Polivalente, B.U.G. Mafia se va da în concert la 16 decembrie, începând cu ora 20:00. Uzzi, Tataee şi Caddy sunt de 15 ani în industria muzicală a hip-hop-ului românesc, sunt autorii celor mai populare rime de hip-hop autohton, sunt "băieţi buni, de cartier, născuţi şi crescuţi în Pantelimon"...

Preţul biletului: 50 de lei. Primii 4.000 de spectatori vor primi cadou un CD B.U.G. Mafia - Viaţa Noastră, Vol. 2. De asemenea, fanii vor putea cumpăra colecţia de lux B.U.G. Mafia - Viaţa noastră volumele 1 şi 2 într-un format special (dublu CD+DVD), la numai 50 de lei. Caddy este unul dintre primii MC din România.

În 1993, el formează împreună cu Tataee Black UnderGround ce urma să devină B.U.G. Mafia. A debutat cu numele de scenă Klax 187 (klax - sunetul făcut de armă, 187 - codul folosit de poliţiştii americani atunci când se referă la o crimă). Caddy reprezintă prescurtarea de la Cadillac.

"Am trecut prin foc încă o dată, ca s-ajung acum să merg pe apă" - este versul ce sintetizează povestea trupei. "Vrem să afle toată lumea greutăţile prin care am trecut în anii de pauză", spune Tataee.

În deschiderea spectacolului sunt invitaţi: rapper-ul de calibru Grasu XXL, Villy, Mario şi Jasmine. Biletele s-au pus în vânzare în reţeaua magazinelor Diverta, Vodafone, Germanos, casieria Sălii Palatului, Magazinul Muzica şi online pe www.myticket.ro, www.ticketpoint.ro, www.bilete.ro, www.blt.ro, www.vreaubilet.ro şi www.eventim.ro.

×