Solistul din Bosquito s-a intors recent dintr-un safari prin Kenya. A trait o multime de aventuri pe metru patrat. Este pasionat de geografie si considera ca minunile lumii pot fi admirate, intelese si cunoscute numai "cu pasul". Adica la fata locului.
ROXANA I. ANCUTA
Dupa patru ani de munca, de cand evolueaza in formatie, Radu Almasan si-a luat o vacanta de 10 zile. Si a plecat la safari, in Kenya si in Tanzania. De ce tocmai acolo? "Pentru ca am calatorit mult si deja am vazut trei continente si foarte mult mi-am dorit sa ajung in Africa".
Printre bivoli si elefanti
A schimbat trei avioane, a zburat peste 10 ore, dar in final a aterizat cu bine in Kenya, unde a inceput povestea. "Am trait aventuri de neuitat. Am fost urmariti de elefanti si de bivoli. Am vazut absolut toate animalele, in afara de rinoceri si leoparzi. Rinocerii erau intr-un fel de sanctuar protejat. Acum vreo 50 de ani, in Kenya traiau peste 100.000 de rinoceri, iar in prezent nu mai sunt decat 400 de exemplare". Intamplarea cu bivolii i-a ridicat adrenalina la cote maxime. "S-a suparat unul pe noi si apoi a tarat toti bivolii dupa el ca sa ne urmareasca Jeep-ul". Radu si-a petrecut a doua parte a vacantei, invatand sa faca surfing si scufundari in Oceanul Indian. "In expeditiile mele subacvatice m-am intalnit cu bancuri de mii de pesti pictati in toate culorile... Cel mai fain a fost cand am vazut doi rechini. Stiam ca nu suntem inclusi in meniul lor si ca-s inofensivi, dar senzatia de a ma afla fata-n fata cu ei, singur, a fost stranie, totusi".
Citește pe Antena3.ro
S-a imbatat cu vin de palmier
Cantaretul s-a intors din Africa cu peste 400 de fotografii, sase casete video, cadouri. Bineinteles ca si-a indesat bagajele cu amintiri: "Am invatat sa ma imbat cu vin de palmier si vin de nuca de cocos. Este un fel de zeama fermentata, dar foarte puternica. Te-mbeti cu ea, de-ti sare basca! In oras, cei care merg la discoteca fumeaza niste frunze, care sunt o combinatie intre energizant si afrodisiac. Nu sunt droguri. In nici un caz. Cand le fumezi, e musai sa ai o femeie prin preajma. Si eu mi-am facut niste prietene pe-acolo...". Vazute prin ochii verzi ai vocalistului de la Bosqutio, keniencele sunt mult diferite fata de romance. Nu neaparat din punctul de vedere al culorii pielii. "Sunt foarte inalte si foarte frumoase. Nu-s ca maimutele, cum poate ar crede unii. Nu ma asteptam sa fie atat de dragute si nu mai stiam dupa care sa ma uit". Radu si-a scaldat privirile, si-a bucurat inima. Si-a permis, ca doar e singur-singurel. Chiar daca peripetiile de pe meleagurile africane au fost indeaproape urmarite de insotitoarea lui, o buna amica, artistul si-a facut de cap, asa cum a stiut el mai bine.
Hakuna Matata
In kenyana, Hakuna Matata inseamna un fel de "nu te stresa", "fii fara grija, printre noi", urare pe care Radu a auzit-o la tot pasul. Desi, a convietuit cu bastinasii celui mai razboinic trib din Africa: Tribul Masai. Dar acum, acestia traiesc numai din confectionarea suvenirurilor, pentru ca li s-a interzis sa mai practice vanatoarea animalelor. Obiectele decorative lucrate de africanii masai sunt realizate pe loc. Au o gramada de oferte, pentru ca turistii veniti din toate colturile lumii se ingramadesc sa le cumpere. "Am stat o zi printre bastinasii masai. Mi-au relatat toata istoria lor. Sunt oameni foarte interesanti si traiesc ca pe vremea neoliticului. Am invatat cum sa fac focul fara chibrituri si am participat la dansurile lor tribale. Cand am plecat, ne-am facut cadouri unii altora. Am primit masti, coliere - printre care unul de razboinic, foarte valoros - amulete, diverse unelte de vanatoare si multe altele. Eu le-am dat albumele Bosquito si un CD-player, dupa ce, in prealabil, le-am aratat cum functioneaza... I-am invatat sa cante Pepita si alte piese de-ale noastre", ne-a dezvaluit cantaretul. Nici Radu nu s-a dat in laturi de la interpretarea "hit-urilor" africane. A cantat de mama focului creatiile Tribului Masai.
NOI CUCERIRI
Anul viitor, Radu Almasan vrea s-o ia, din nou, din loc. Urmeaza o noua expeditie interesanta, de aprope o luna, poate mai plina de intamplari decat cele traite de el in urma cu doar cateva zile. Intentioneaza sa cucereasca Jungla Amazonului. Dar pana atunci mai este timp suficient ca sa-si planifice de la A la Z plecarea si, abia acum incepe marea aventura: cea in care va trebui sa povesteasca toate momentele prin care a trecut in Kenya si in Tanzania. De precizat ca aventurierul n-a renuntat la telefon si a tinut, in permanenta, legatura cu parintii. Probabil ca ceilalti "bosquetari" au rasuflat usurati cand l-au vazut in carne si oase pe Almasan, cel fara frica.