x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden REALITY-SHOW / Zi-le, Loredana!

REALITY-SHOW / Zi-le, Loredana!

15 Ian 2009   •   00:00

După “Tzuki”, un album înregistrat peste Ocean, Loredana are un nou proiect în ţara tuturor posibilităţilor. Cică americanii au fost încântaţi de artistă, aşa că i-au propus să facă un reality-show chiar la ei acasă!



“Mă voi întâlni cu Kash la New York şi o să începem lucrul la alte melodii. Momentele în care vom compune piesele vor face subiectul unui reality-show, care va fi difuzat atât în SUA, cât şi în România. Americanii sunt interesaţi să facem acest proiect în care se adună oameni din lumi şi de culori diferite. Pe lângă asta, pregătesc şi câteva duete inedite”, a declarat Lori. (C.I.)

×
Subiecte în articol: antimonden