Artistul s-a oprit, miercuri, să își cumpere înghețată, lângă șantierul în lucru din grădină, cu câteva ore înainte de a susține primul concert din România.
În jurul orei 17:00, acesta a fost surprins la ghereta cu înghețată, amplasată lângă șantierul în lucru.
Îmbrăcat într-o ținută lejeră sport, Chris Martin, și-a scos șapca în fața vânzătorului, în semn de salut, iar apoi a așteptat ca persoana cu care se afla, cel mai probabil un membru al staff-ului său, să aleagă o înghețată din combina frigorifică.
Membrii trupei Coldplay prin Centrul Vechi
Coldplay a ajuns în România, marți după-amiază, după ce a susținut un concert în Atena.
Imediat după ce au aterizat la București, membrii trupei au mers pe jos prin Centrul Vechi al Capitalei, după cum reiese din postările de pe rețelele sociale.
Trupa britanică de rock Coldplay este prima dată în țara noastră, unde susține două concerte: miercuri și joi, pe Arena Națională din București.
Pe conturile Coldplay de pe Instagram și Facebook a fost publicat, marți, un filmuleț, de câteva secunde, cu un bărbat care interpretează celebra melodie italiană „Caruso”, pe strada Lipscani din Centrul Vechi al Bucureștiului.
Clipul a fost marcat cu o inimioară, semn că trupa a fost impresionată de momentul artistic live.
Două concerte în Capitală
Cele două concerte de la București au bătut toate recordurile, marcând cel mai rapid sell-out pentru niște spectacole de stadion din istoria muzicii live din România. În cele două zile, 12-13 iunie 2024, sunt așteptați circa 100.000 de spectatori, potrivit Antena3 CNN.
Organzatorii concertelor Coldplay, de pe Arena Națională din București au transmis condițiile de acces la evenimente, atât pentru fanii români, cât și pentru cei care vin din străinătate special pentru a se bucura de muzica cunoscutei trupe rock.
"Accesul pentru publicul general se va face începând cu ora 17:00, pe la cele trei intrări amenajate din Bulevardul Basarabia, Strada Maior Ion Coravu și Bulevardul Pierre de Coubertin. Pentru a evita posibilele aglomerări, recomandarea organizatorilor este ca publicul să țină cont de zona pentru care și-a achiziționat bilete și să facă accesul prin artera indicată, consultând indicațiile de mai jos și harta stadionului. Accesul fiecărui participant în spațiul de eveniment se va face exclusiv pe la intrarea indicată.", a transmis organizatorul Emagic.
- Bulevardul Basarabia (bilete Standing, tribune, pachetele KUBIK EXPERIENCE, SUPERSOLIS EXPERIENCE)
- Strada Maior Ion Coravu (bilete Standing, loje, tribuna M, tribune, pachetele ULTIMATE SPHERES EXPERIENCE, FLORIS EARLY ENTRY EXPERIENCE, KAOTICA LOUNGE EXPERIENCE, CALYPSO SEATS)
- Bulevardul Pierre de Coubertin (bilete Standing, tribune)