MONDEN
IDOL - Marian Nistor si-a pus bentita fiind inspirat de tenismanul Ilie Nastase
Ce ar fi fost Marian Nistor fara Savoy? Sau Savoy fara Marian Nistor? Dupa 24 de ani de existenta a trupei, cantaretul cu bentita, impreuna cu Ionel Samuila (chitara bas), Ionel Orban (clape), Nichi Rotarescu si George Mitrea (percutie), a intrat in paginile istoriei muzicii romanesti.
DANA ANDRONIE
CELEBRITATE. Cantaretul este si membru al Uniunii Compozitorilor din Romania |
Jurnalul National: Doar Marian Nistor a ramas din Savoy?
Marian Nistor: Da. In 1992, s-a pus cruce. Am hotarat ca ar fi mai bine sa ne pastram pozitia de lider despartindu-ne, decat sa existam in continuare riscand sa devenim o trupa de mana a doua.
Sunteti ultimul "Savoy" care mai canta?
Da, ceilalti s-au apucat de afaceri. Iar eu am scos anul trecut un CD. Cu "Tigancusa" am facut ceea ce nimeni n-a mai facut. Cant un pop-lautaresc si sper ca o sa am succes.
Va incapatanati sa cantati in continuare.
Nu ma incapatanez. Sunt membrul Uniunii Compozitorilor si sunt foarte motivat sa cant. N-as suporta sa fac altceva. Muzica este viata mea. De 40 de ani sunt cantaret.
Unde ati luat startul?
La Uzinele 23 August, sub titulatura Stelele 23. Doar eu eram elev la Liceul "Dinu Lipatti", ceilalti colegi erau muncitori. Ne-am intalnit in 1965, la Strandul Tei. Eu cantam la o chitara si mi-a sarit o coarda. Unul din gasca mea s-a dus la gasca acelora care aveau sa devina Savoy si le-a cerut o chitara. Asa ne-am cunoscut.
Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna
Citește pe Antena3.ro
Are valoare si nu e comunist
Ati intrat in ansamblul artistic al UTC-ului?
Da, in 1969, cand am fost lansati de Margareta Paslaru. Ne-a cunoscut cand eram la Tehnometalica si ne numeam Portativ. Aveam niste tricouri albe imprimate cu cheia sol. Margareta ne-a adus la Ansamblul UTC-ului, unde cantau toate trupele din acea vreme. Dar acum numai despre Marian Nistor si Savoy se spune ca sunt comunisti. Ei, nu sunt. De ce? Pentru ca nimeni n-a ajuns la valoarea noastra.
Cum a devenit Portativ Savoy?
Repetitiile aveau loc la Teatrul Constantin Tanase, sala Savoy. Iar Arsinel Stroe
s-a gandit ca ar fi bine sa fim "botezati" cu numele salii in care repetam. La inceput, am fost reticent. Stiam ca este un restaurant cu acelasi nume. Dar Nea Stroe mi-a zis ca o sa vad si sapun Savoy, pentru ca este ceva deosebit. A avut dreptate, acum sunt si parfumuri Savoy.
"Domnisoara" lui Savoy a trecut granita!
Da, piesa noastra a ajuns in topul realizat de BBC si acolo a stat, pe primul loc, patru saptamani la rand. Apoi a recidivat la Stockholm. Cantam pe bune atunci si mai erau altii ca noi: Phoenix, Olimpic 64, Mondial, Sideral, Sfinx. Acum sunt tot tovarasii de atunci. Doar ca au o fata umana si cultiva kitsch-ul.
N-ati renuntat la bentita. A rezistat mai mult decat Savoy-ul!
N-a rezistat mai mult decat Savoy-ul, pentru ca Savoy inseamna Marian Nistor. Eu am facut trupa si voi continua sa cant sub aceasta titulatura.
Similea primea clopotei, iar Nistor, bentite
Care-i istoria bentitei?
Prin 1969, imi placea foarte mult Ilie Nastase si cand il vedeam ca, atunci cand era pe teren, isi punea banderola, mi-am zis sa-mi pun si eu o bentita pe cap cand intru pe scena. Cand m-au vazut colegii, mi-au spus: "Daâ poart-o, nene, si pe strada, ca-ti sta bine!". De atunci n-am mai renuntat la bentita.
Fara ea, n-ati mai fi Marian Nistor.
Sunt mandru ca sunt primul si ultimul care poarta asa ceva. Multi isi pun si basmale-n cap, darâ¦
N-au atras admiratoarele asa cum ati reusit dumneavoastra!
(rade)⦠Erau alte timpuri si fanii erau civilizati. Aveam curajul sa le dau adresa de acasa, desi eram casatorit. Primeam foarte multe scrisori. Il puneam pe fi-miu sa le raspunda, eu nu mai aveam timp. Cand aveam spectacole cu Angela Similea, ea primea clopotei de la admiratori, pentru ca-i placeau foarte mult, iar eu primeam bentite. Am ajuns sa am peste 200.
Ati avut probleme cu tovarasuâ?
Cu domnul Ceausescu? Asa-i spuneam atunci si asa ii voi spune in continuare. La un moment dat, a fost interzisa piesa "Radu mamii, Radule". M-am dus in audienta la fratele lui Ceausescu, cu crucea pe piept si cu bentita pe cap. A fost tare dragut si a recunoscut ca nu avea de ce sa fie interzisa. I s-a dat drumul, pentru ca apoi sa o rada pe "Domnisoara". Mi s-a spus ca o pot canta daca "Domnisoara" devine "Anisoara". Am refuzat, replicandu-le: "Anisoara sa cantati voi, cu tot neamul vostru!". Toate piesele care erau interzise le cantam la spectacole. Mama, ce urla sala!
Cand o lua razna, manca mamaliga
Nu vi s-a urcat celebritatea la cap?
Nu, desi noi, "Savoy-ii", am fost denumiti "Beatles-ii" Romaniei. Eu ma trag dintr-o familie de oameni modesti. Mama lucra pantofarie, la Cauciul Cuadrat, iar tata era tamplar. Au vrut sa ma fac inginer, dar eu am vrut muzica. Am devenit o persoana importanta si a trebuit sa am foarte mare grija de celebritate. Cand simteam ca o iau razna, mergeam in locuri simple, la tara, beam o tuica, mancam mamaliga cu peste. Ma relaxam. Pentru ca repetam cate 10 ore pe zi. Zi de zi.
Faceati ore suplimentare!
Pai, da. Aveam cate trei spectacole pe zi, la Sala Polivalenta. Si intrau 12.000 de oameni la un spectacol. Cand cantam cu Dan Spataru, pe stadioane, venea Militia calare ca sa faca ordine. Savoy a acompaniat toti artistii din Romania, mai putin pe Aura Urziceanu, care atunci era supervedeta. Canta cu Duke Elington⦠Ce mai conteaza acum ca, atunci cand merg pe strada, tinerii imi pupa mana!?
CENZURA
"M-am dus in audienta la fratele lui Ceausescu, cu crucea pe piept si cu bentita pe cap. A fost tare dragut si a recunoscut ca «Radu mamii, Radule» nu avea de ce sa fie interzis. I s-a dat drumul, pentru ca apoi sa o «rada» pe «Domnisoara»" - Marian Nistor cantaret
REPETA IN PADURE
|
S-a casatorit prima data la 20 de ani: "Mi-am dat seama ca am gresit, dar totusi am gresit bine, pentru ca a venit pe lume un copil superb! Acum sunt si bunic. Am o nepotica, care se numeste Ana-Maria". Pe cea de-a doua sotie, Dorina Paraschiv, a intalnit-o cand era destul de matur. Soarta i-a adus fata-n fata la o emisiune de televiziune. "Catelusa mea s-a ascuns sub scaunul ei si n-a mai vrut sa plece. Mi-am recuperat pana la urma patrupedul, dar am luat-o acasa si pe Dorina", si-a amintit zambind Marian Nistor (foto). "Savoy-ul" si-a mai amintit si de vremurile in care mergea sa repete in padure, pentru ca nu avea unde. "Vocea se auzea superb in padure. Aveam si n-aveam bani. Trebuia sa ne cumparam instrumente, iar rata era de 5.000 de lei pe luna." Mai tarziu, membrii Savoy au devenit cel mai bine platiti cantareti, alaturi de Angela Similea si Margareta Paslaru. Probleme cu Fiscul? "N-aveau ce sa-mi faca. Daca m-a facut mama talentat!."
|
DUET CU JAMES BROWN
| ||
|