x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Relatii 5 adevăruri dure pe care le trăim cu toții și din care învățăm

5 adevăruri dure pe care le trăim cu toții și din care învățăm

de Anastasia Paul    |    11 Iul 2025   •   15:00
5 adevăruri dure pe care le trăim cu toții și din care învățăm
Sursa foto: Hepta

Unele dintre cele mai mari adevăruri și lecții ale vieții sunt cel mai greu de acceptat. În cele din urmă, ele ne permit să navigăm peste obstacolele și provocările inevitabile. 

1. Toată lumea și totul în viață este limitat

Nu poți citi toate cărțile pe care vrei să le citești. Nu te poți antrena în toate seturile de abilități pe care dorești să le ai. 

În cele din urmă, ceea ce contează cel mai mult este să te concentrezi pe ceea ce contează cel mai mult. Procedând astfel, ajungi să experimentezi cu adevărat diversele surse de frumusețe și oportunități din viața ta, atâta timp cât fiecare dintre ele durează.

Când cineva drag moare prea devreme, aceasta este, fără îndoială, una dintre cele mai sfâșietoare limitări cu care trebuie să te confrunți, iar principiile generale pentru a face față acestui tip de limitare tragică sunt universal aplicabile și situațiilor mai puțin grave.

Imaginează-ți că o persoană care ți-a dat sens vieții nu mai este brusc prezentă în viața ta (cel puțin nu în carne și oase) și nu mai ești aceeași persoană fără ea. Trebuie să te schimbi - acum stai singur, o văduvă în loc de soție, un tată fără fiică sau vecinul altcuiva. Îți dorești ca viața să fie așa cum era, dar nu va fi niciodată.

Iar vestea proastă este că nu treci niciodată complet peste pierdere - nu-l vei uita niciodată. Cu toate acestea, într-un sens invers, este și vestea bună.

Moartea este un sfârșit, o parte necesară a vieții. Iar sfârșiturile sunt necesare și pentru frumusețe - altfel este imposibil să apreciezi pe cineva sau ceva. Limitele luminează frumusețea iar moartea este limita definitivă - o reamintire că trebuie să fii conștient de această persoană sau situație frumoasă, și să apreciezi acest lucru frumos numit viață.

Moartea este, de asemenea, un început, pentru că, deși ai pierdut pe cineva special, acest sfârșit, ca orice pierdere, este un moment de reinventare. Deși profund tristă, trecerea lor în neființă te obligă să-ți reinventezi viața, iar în această reinventare există o oportunitate de a experimenta frumusețea în moduri și locuri noi.

Și, în final, desigur, moartea este o oportunitate de a celebra viața unei persoane și de a fi recunoscător pentru frumusețea neprețuită pe care ți-a arătat-o.

2. Indiferent cât de mult muncești, nu poți avea totul.

Majoritatea dintre noi ajungem să ne mulțumim într-un fel sau altul. Renunțăm la anumite idealuri și vise, facem compromisuri. Treptat, învățăm că nu putem avea tot ce ne dorim pentru că nu fiecare rezultat în viață poate fi perfect controlat. Dar dacă suntem atenți, învățăm și că putem profita la maximum de fiecare rezultat, și totuși să obținem mult din ceea ce ne dorim în viață.

Iar aceste realizări duc împreună la o întrebare interesantă:

Când ar trebui să te mulțumești sau să faci compromisuri, și când ar trebui să continui să lupți din greu pentru ceea ce vrei să obții?

Nu există un răspuns universal la această întrebare, dar atunci când te confrunți cu o situație care te obligă să alegi între compromis și lupta împotriva opoziției, ar putea fi util să te întrebi: „Chiar am nevoie de asta sau, pur și simplu, îmi doresc?”

A fi capabil să distingi nevoile de dorințe este esențial în fiecare aspect al vieții. Nu renunța niciodată la un rezultat de care ai nevoie cu adevărat în viața ta, dar fii rezonabil de flexibil în ceea ce privește rezultatele pe care ți le dorești, însă fără de care ai putea trăi bine.

Cu alte cuvinte, alege-ți bătăliile cu înțelepciune și nu lăsa perfecțiunea să devină dușmanul măreției. Reamintește-ți că acolo unde acorzi atenție crește. Așadar, concentrează-te pe ceea ce contează cu adevărat și renunță la ceea ce nu contează. 

Să lucrezi 60 de ore pe săptămână la un loc de muncă care te face nefericit. Nu-ți abandona sănătatea mintală din motive greșite. Nu neglija obiectivele și visele de-o viață care au rezistat testelor timpului și care încă aduc un sens incredibil în viața ta.

Dacă ai nevoie cu adevărat de ceva, luptă din greu pentru asta! Dar, pentru orice altceva, lasă puțin deoparte, slăbește strânsoarea și fă compromisuri.

Mulțumește-te cu mai puțin din ceea ce este neesențial pentru a obține mai mult din ceea ce ai nevoie și îți dorești cu adevărat în viață.

3. Dacă îți dorești cu adevărat ceva în viață, trebuie să-ți dorești și costurile obținerii 

Majoritatea oamenilor își doresc recompensa fără risc, strălucirea fără efort. Dar nu poți avea o destinație fără o călătorie. Și o călătorie are întotdeauna costuri - cel puțin, trebuie să-ți investești timpul și energia în ea la fiecare pas.

Așadar, în loc să te gândești la ceea ce îți dorești, întreabă-te mai întâi: „La ce sunt dispus să renunț pentru a obține acel lucru?”

Sau, pentru acele zile inevitabil grele: „Pentru ce merită să suferi?”

Dacă îți dorești abdomen ferm și sexy, trebuie să îți dorești mușchii dureroși, hainele transpirate, diminețile sau după-amiezile de exerciții fizice și mese sănătoase. Dacă îți dorești o afacere de succes, trebuie să îți dorești și zile mai lungi, afacerile și deciziile stresante și probabilitatea de a eșua de câteva ori pentru a învăța ceea ce trebuie să știi pentru a reuși pe termen lung. 

Însă dacă te surprinzi dorindu-ți ceva zi de zi, lună de lună, dar nu acționezi niciodată și, prin urmare, nu faci niciodată niciun progres, atunci poate că nu îți dorești cu adevărat acel lucru întrucât nu ești dispus să suferi prin efortul și munca necesare pentru a-l realiza.

Dar dacă decizi că îți dorești acel lucru, atunci analizează-ți cu atenție rutinele și ritualurile zilnice și pune-ți o altă întrebare: „Pe baza rutinelor și ritualurilor mele zilnice, unde mă pot aștepta să fiu peste un an?”

Această întrebare poate fi utilă deoarece, dacă ai o idee despre cum vrei să arate următorul capitol al vieții tale, trebuie să faci constant lucruri care să susțină această idee. O idee, la urma urmei, nu va face nimic pentru tine până când nu faci ceva productiv cu ea.

De fapt, atâta timp cât acea idee grozavă stă doar în capul tău, face mult mai mult rău decât bine. Subconștientul tău știe că amâni ceva ce este important pentru tine. Munca necesară pe care o amâni încontinuu provoacă stres, frustrare, frică și, de obicei, mai multă amânare - un cerc vicios care continuă să se înrăutățească până când îl întrerupi cu acțiuni pozitive!

4. Să-ți asumi adevărul poate fi greu, dar nu la fel de greu ca să petreci o viață întreagă fugind de el 

„Nu cred că alții mă plac. Le plac versiuni ale mele pe care le-am născocit cumva pentru ei... versiuni ale mele pe care le-au inventat în mintea lor... versiuni ale mele doar cu caracteristici care sunt ușor de plăcut. Dar asta nu sunt eu cu adevărat. Și mă sperie. La urma urmei, cine o să-l placă pe tipul care nu se poate opri din a se îndoi de sine? Tipul care plânge? Tipul care își pierde controlul? Tipul care se ascunde de problemele sale? Tipul care îi respinge pe toți? Cui o să-i placă slăbiciunea din mine... cui o să-i placă adevăratul eu?”

Ceea ce te vindecă treptat este dorința mea de a-mi asuma adevărul și de a fi  vulnerabil în privința lui. A face asta, desigur, nu este ușor. A fi vulnerabil înseamnă a accepta cine ești și a avea curajul să-l împărtășești cu lumea. Să te prezinți nu ca cine crezi că ar trebui să fii sau cine vrei ca oamenii să creadă că ești, ci ca adevăratul Tu și să fii deschis și primitor față de oricum reacționează lumea.

Este riscant, dar nu la fel de periculos ca renunțarea la iubirea adevărată, la onestitate și la acceptare - experiențele neprețuite care ne fac cei mai vulnerabili. Numai atunci când suntem suficient de curajoși să explorăm colțurile întunecate ale ființei noastre vom descoperi puterea ascunsă a luminii noastre interioare.

Amintește-ți că, indiferent de vârsta, rasa sau sexul tău, sub toate decorațiunile exterioare ești o ființă pură și frumoasă. Ai strălucire și misiuni de îndeplinit. Sărbătoreșt faptul că ești diferit, în afara cărărilor bătute, puțin ciudat, propria ta creație specială. 

Fii u însuți într-o lume care încearcă să influențeze fiecare mișcare pe care o faci.

Alege drumul mai puțin umblat atunci când îl simțiț chiar sub picioarele tale.

Fă mai mult decât să exiștiți.

Toți existăm. Întrebarea este: Trăiești?

Asumă-ți adevărul. Învață din el.

5. Nu toți cei în care ai încredere vor fi de încredere, și ești mai bine fără unii oameni

În cele din urmă, fiecare dintre noi suferă de un fel de trădare. Și, într-un sens invers, asta ne unește. Când ți se întâmplă ție, cheia este să nu lași deciziile josnice ale unei persoane să-ți distrugă încrederea în toți ceilalți. Nu-i lăsa să ți-o ia.

Încrederea este esențială pentru construirea și menținerea unor conexiuni profunde și semnificative - este fundamentul tuturor relațiilor sănătoase. Reconstruirea încrederii după trădare este rareori ușoară și uneori nici măcar nu este potrivită pentru persoana care te-a trădat.

Dar, indiferent de detalii și de ceea ce decizi în cele din urmă să faci cu acea relație, cea mai importantă decizie este cine htărăști să fii după o trădare.

Fă tot posibilul să fii ingenios. Reamintește-ți că distanțarea de cineva care îți transmite încontinuu vibrații negative sau energie nesănătoasă este îngrijire de sine. A te retrage din situațiile în care te simți neapreciat sau nerespectat este îngrijire de sine. Alege să-ți onorezi sentimentele și limitele, cu respect.

În cele din urmă, oamenii vor intra și ieși din viața ta în scopuri și perioade diferite. Fiecare dintre ei poate fi un profesor dacă ești dispus să înveți. Unele lecții sunt mult mai dureroase decât altele, dar toate au puterea de a-ți spori tăria de caracter. Prin procesarea unei trădări cu ingeniozitate extragi din acea experiență perlele pe care le conține, astfel încât să poți renunța treptat la restul, în timp.

Concluzia este că unii oameni vor fi acolo pentru tine doar atâta timp cât ai ceva de care au nevoie. Când nu le mai servești unui scop, vor pleca. Vestea bună este că, dacă perseverezi, în cele din urmă îi vei elimina pe acești oameni din viața ta și vei rămâne cu oameni minunați, pe care te poți baza.

Continuă să faci tot posibilul să petreci timp cu oameni drăguți, inteligenți, motivați și cu aceleași gânduri. Relațiile ar trebui să te ajute, nu să te rănească. Înconjoară-te de oameni care reflectă persoana care vrei să fii. Alege prieteni pe care ești mândru să-i cunoști - oameni pe care îi admiri, care te iubesc și te respectă... oameni care îți fac ziua puțin mai frumoasă. 

Învață și crede, în tine și în călătoria ta.

Dacă îți amintești doar două cuvinte din tot acest eseu, fie ca acestea să fie: „Învață” și „Crede”.

Învață prin experiență. Învață de la ceilalți. Rămâi umil, deschis la minte și dispus să înveți. Ieși în lume și lasă totul să se scufunde. Apoi, împinge-te ușor până la limita zonei tale de confort, astfel încât să o poți extinde și să devii puțin mai încrezător și mai capabil în fiecare zi.

Crede în tine și în capacitatea ta de a crește. Crede în intuiția ta, mai ales când trebuie să alegi între două căi bune. Crede că răspunsurile sunt acolo, așteptând. Crede că viața te va surprinde iar și iar. Crede că această călătorie este destinația. Crede că merită să faci totul. Și crede că ești suficient de puternic pentru a duce totul până la capăt, notează marcandangel.com.

×
Subiecte în articol: adevăruri