x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calendar ortodox. Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Program liturgic

Calendar ortodox. Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Program liturgic

de Redacția Jurnalul    |    18 Oct 2024   •   17:45
Calendar ortodox. Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Program liturgic
Sursa foto: basilica.ro

Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat un pelerinaj, în perioada 20-28 octombrie 2024, la moaștele Sfântului Cuvos Dimitrtie cel Nou.

Totodată, va fi adusă din Cipru și racla cu moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr. 

În zilele de 20-23 octombrie 2024, credincioșii se vor putea închina la Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie, care vor fi scoase din Catedrala Patriarhală și așezate în pridvorul acesteia în ziua de duminică, 20 octombrie 2024, la ora 7.00.

Joi, 24 octombrie 2024, începând cu ora 12.00, va avea loc procesiunea Calea Sfinţilor cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie:

– prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir și ale Sfântului Ierarh Nectarie, pe traseul: Catedrala Patriarhală – Str. Patriarhiei – Bdul. Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii);

– a doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon” – Nou cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, pe traseul: Str. Bibescu Vodă – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii).

– ambele coloane se vor întâlni, la baza Dealului Patriarhiei, cu delegaţia din Cipru purtând racla cu moaştele Sfântului și Dreptului Lazăr, şi vor urca, în procesiune, spre Catedrala Patriarhală.

La ora 12.45, va avea loc primirea raclei cu moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscopul Ciprului, la Altarul de Vară.

La ora 13.15, racla cu moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr va fi ,depusă apoi spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de pelerini, alături de moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie.

Programul liturgic în perioada 20-28 octombrie 2024 

– Duminică, 20 octombrie 2024:

  • 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
  • 16:00 – 18:30 – Slujba Vecerniei cu Litie și Paraclisul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în Catedrala Patriarhală.

– Luni, 21 octombrie 2024:

  • 09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
  • 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

– Marți, 22 octombrie 2024:

  • 09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
  • 16:00 – 19:30 – Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie, în Catedrala Patriarhală.

– Miercuri, 23 octombrie 2024:

  • 09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
  • 16:00 – 19:30 – Slujba Privegherii, în cinstea Sfinților Împărați Constantin și Elena, în Catedrala Patriarhală.

– Joi, 24 octombrie 2024:

  • 09:00 – 10:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
  • 12:00 – 12:45 – Procesiunea Calea Sfinților.
  • 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii, în cinstea Sfântului și Dreptului Lazăr, în Catedrala Patriarhală.

– Vineri, 25 octombrie 2024:

  • 09:30 – 12:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
  • 12:00 – 13:00 – Taina Sfântului Maslu.
  • 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii, în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Altarul de Vară.

– Sâmbătă, 26 octombrie 2024:

  • 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Altarul de Vară.
  • 08:30 – 12:30 – distribuirea pachetelor cu anafură lângă Altarul de Vară.
  • 16:00 – 19:00 – Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel NouOcrotitorul Bucureștilor, în Altarul de Vară.

– Duminică, 27 octombrie 2024:

  • 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscopul Ciprului, Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei și ierarhii Sfântului Sinod, precum și un sobor de preoți și diaconi, în Altarul de Vară.
  • 08:30 – 12:30 – distribuirea pachetelor cu anafură lângă Altarul de Vară.
  • 17:00 – 21:30 – Slujba Privegherii, în cinstea Sfântului Ierah Iachint, Mitropolitul Țării Românești și a Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, la Altarul de Vară.

– Luni, 28 octombrie 2024:

  • 09:30 – 12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală.
  • 16:00 – 18:00 – Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală.

Sfintele Moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin.

Biroul de Presă al Patriarhiei Române

×
Subiecte în articol: pelerinaj sfantul dimitrie cel nou