x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Un fost concurent ,,Chefi la cuțite” reprezintă România peste hotare

Un fost concurent ,,Chefi la cuțite” reprezintă România peste hotare

18 Aug 2017   •   14:10
Un fost concurent ,,Chefi la cuțite” reprezintă România peste hotare

Echipa argintie a lui chef Florin Dumitrescu ascunde talente care traversează granițele țării! După ce a participat în sezonul al doilea ,,Chefi la cuțite” și a părăsit competiția la doar un punct diferență, Mihali Cristian George are acum ocazia să reprezinte țara pentru prima dată la unul dintre cele mai cunoscute festivaluri gastronomice ale Europei.

În luna septembrie," Le Village International De La Gastronomie" ce se va desfășura la Paris, va găzdui 50 de țări participante, dornice să expună specificul cultural al fiecărei regiuni. Aflat deja la a doua ediție, festivalul internațional organizat de primăria capitalei va fi amplasat în cea mai emblematică zonă a orașului, chiar lângă turnul Eiffel. Obiectivul organizatorilor este de a promova diversitatea, de aceea fiecare țară își va prezenta tradiția prin intermediul produselor autentice, folclorice, ale preparatelor semnătură. Mai mult, vor exista o multitudine de expozanți, cântăreți și artiști dornici de a celebra pasiunea pentru artă, fie ea culinară sau nu.

Este pentru prima oară când România este reprezentată la acest festival, iar Mihali George dezvăluie că prezența sa în cadrul lui este una dintre cele mai mari realizări pe plan profesional de până acum ,,sunt mândru și entuziasmat că voi fi prezent!”. Fostul concurent nu poate divulga rețetele cu care se va prezenta în toamnă, însă declară că în pregătirea preparatelor specifice culturii românești, tradiționalul va cunoaște inovația. Așadar, cu o savoare cunoscută, dar reinterpretată, Mihali speră să impresioneze și să pună România pe harta marilor evenimente gastronomice.

Festivalul internațional parizian, ce ilustrează perfect valorile purtate de fiecare țară, a reunit anul trecut aproximativ 400 de participanți, 25000 de invitați și 35000 de farfurii ce au satisfăcut pofta și celui mai răsfățat gurmand!  

 

×