x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Un nou record de audiență în cea de-a cincea ediţie a emisiunii “iUmor”

Un nou record de audiență în cea de-a cincea ediţie a emisiunii “iUmor”

16 Oct 2017   •   15:23
Un nou record de audiență în cea de-a cincea ediţie a emisiunii “iUmor”
Sursa foto: Gabriela Arsenie/Gabriela Arsenie

Cea de-a cincea ediţie a celui mai nou sezon “iUmor”, difuzată duminică seara, între orele 20:55 și 23:15, la Antena 1, a fost lider de audiență, atât pe publicul comercial din mediul urban, cât și la nivelul întregului public din mediul urban şi la nivel național. Totodată, ediția a înregistrat cea mai mare cotă de piață din acest sezon, pe targetul comercial 18-49 Urban.

Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 11 puncte de rating și 27,1% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro Tv cu o medie de 7,3 puncte de rating şi 18% cotă de piaţă. Astfel, ediția a înregistrat cea mai mare cotă de piață din acest sezon, pe targetul comercial 18-49 Urban.

iUmor a fost lider și la nivelul întregului public din mediul urban cu o audiență medie de 8,5 puncte de rating și 18,8% cotă de piață, în timp ce poziţia secundă a fost ocupată de Pro Tv cu 5,9 puncte de rating și 13,1% cotă de piață.

Şi la nivel național, Antena 1 a condus clasamentul audienţelor, cu 7,2 puncte de rating şi 16,1% cotă de piaţă, în timp ce poziţia secundă era ocupată de Pro Tv cu 6 puncte de rating şi 13,5% cotă de piaţă.

În minutul de aur, 21:30, peste 1,7 milioane de telespectatori la nivel național urmăreau producția Antena 1.  

Irina Bădița a urcat pentru prima dată pe o scenă pentru un număr de stand-up comedy chiar la ”iUmor”, iar performanța sa a fost apreciată de jurați, în ciuda stângăciilor. Tânăra de 25 de ani a dat drumul unui lung șir de remarci ironice chiar la adresa ei și, mai ales, legate de înălțimea sa, iar când emoțiile au devenit copleșitoare, a tras cu ochiul la replicile notate în palmă, ca să nu le uite. Amuzați, jurații i-au dat ocazia să intre la vot cu două din cele trei voturi posibile.

Marius Tulpea sau ”Edy Melcul” este concurentul care a iscat îndelungi dezbateri, sezonul trecut, între cei trei jurați și nu a reușit să treacă în etapa următoare. Dar controversele par să îi fi plăcut, pentru că mercul a revenit și în acest sezon. ”Mi-era foarte dor de Mihai Bendeac și cred că și lui de mine. Am venit din Anglia să îl binedispun”, a spus acesta zâmbind, probabil, sub masca sa.

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac au fost șocați să vadă însă numărul pe care melcul l-a pregătit. Mai exact, Marius Tulpea, îmbrăcat în deja celebrul său costum, a parcurs scena de la un capăt la celălalt, la pas de... melc, apoi a plecat.

”Nu e ușor să traversezi scena așa, dintr-o parte în alta, pentru că el nu alunecă”, a încercat Delia să îi ia apărarea, în timp ce colegii săi erau tot mai contrariați. ”Dacă omul acesta s-a întors la ”iUmor” doar ca să traverseze scena, eu vreau să îl trimit la vot. Trecând peste acest număr extraordinar de umor, acesta este un test și trebuie să vedem dacă melcul are șanse să ajungă în finală”, a exclamat Cheloo contrariat.

Andrei Crăciun este magicianul care a reușit să facă liniște în studioul ”iUmor” cu unul dintre numerele sale. Concurentul a început reprezentația cu ajutorul lui Cheloo, apoi s-a mutat la colegii juratului. Crăciun i-a făcut Deliei o propunere greu de refuzat: ”Vrei să te ajut să intri în mintea lui Mihai Bendeac?”.

Bineînțeles, răspunsul a venit rapid și a fost unul afirmativ, lucru care i-a creat un ușor sentiment de panică lui Mihai Bendeac. Actorul a fost rugat apoi să își aleagă o carte de joc dintr-un pachet, iar după câteva întrebări, Delia a reușit să afle că este una de culoare roșie, apoi că semnul ar fi un romb. Și când Bendeac devenea tot mai uimit, Delia a reușit, cu ajutorul magicianului, să ghicească și numărul cărții de joc!

El a apelat la mine pentru că știa că pot. A deschis o cale de comunicare și am intrat în mintea ta”, a declarat apoi relaxată Delia, iar Andrei Crăciun a primit, ca prin farmec, cele trei voturi ale juraților.

Cosmin Tobă a intrat pe scena ”iUmor” cu mari emoții și o doză de autoironie. ”În cel mai rău caz o să leșin... Arăt caraghios, nu? Arăt ca Isus mai de 2017, așa. O să încerc un număr de stand –up, nu promit că îl și fac”, a mărturisit acesta, în timp ce jurații îl priveau hipnotizați datorită ochilor săi de un albastru electrizant. ”Nu puteam să îl privesc în ochi pentru că sunt de un albastru tulburător. Nu puteam să mă uit la el, e un albastru mult prea electric”, a mărturisit ulterior Delia.

Cosmin a reușit însă să facă un număr de stand-up care i-a cucerit pe Delia, Cheloo și Mihai Bendeac, așa că a scăpat de emoții după ce a primit cele trei voturi.

Nu la fel de simplu a fost pentru Ioan Cojocaru ”Neluțuși, mai apoi, pentru Victor Cornea ”Victoraș. Mai întâi, Neluțu a reușit să îi irite pe Cheloo și Bendeac după ce a încercat câteva glume deplasate la adresa Deliei și a unor fete din public. După el, ”Victoraș” a intrat tensionat pentru un număr de stand-up deloc memorabil, după cum avea să mărturisească la final Mihai Bendeac. În ambele cazuri, cei trei jurați au votat la unison NU.

Seara s-a încheiat cu Kevin Brooking și Colm O’Grady, care împreună formează Naked Lunch. Francezii îmbrăcați în bucătari au lăsat inițial impresia că ar fi trebuit să ajungă la un show culinar, mai ales după ce au declarat că vor neapărat să învețe să gătească sarmale românești. Cei doi artiști au renunțat însă la uniforme și au făcut un număr de acrobație acoperiți doar de tigăi. ”M-am uitat jumătate de număr la ei, iar jumătate de număr la Cheloo pentru că îi savuram stările”, a declarat la final Delia. Iar dacă pe Cheloo nu l-au convins, cei doi bucătari și-au câștigat voturile Deliei și pe cel al lui Mihai Bendeac.

Ajunsă în această toamnă la cel de-al IV-lea sezon, emisiunea ”iUmor” a debutat în martie 2016 la Antena 1. Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac sunt cei trei jurați în fața cărora sute de umoriști din întreaga lume și-au prezentat cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație.

Fiecare dintre cele trei vedete își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie, care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.

Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Cei trei câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea) și Doina Teodoru (sezonul al III-lea).  

Sursa:Kantar Media

 

Copyright:ARMADATA S.R.L.

 

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urilel 18-49 Urban, All Urban, National

 

Perioada 15 octombrie 2017

 

×
Subiecte în articol: iumor