x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Meniuri cu timbru

Meniuri cu timbru

de Veronica Bectas    |    23 Iul 2009   •   00:00

• Plăcintă cu varză nouă • Portocale umplute.



Florentina Macovei, Ploieşti.
Pentru plăcinta cu varză nouă aveţi nevoie de următoarele ingrediente: aluat fraged din comerţ, o varză de 2 kg, 4 morcovi, 2 legături de mărar, 2 căţei de usturoi pisaţi, 2 linguri untură sau 1/2 cană ulei, piper pisat, foi de dafin.
Preparare: Varza şi morcovii se dau pe răzătoare şi se înăbuşesc în grăsime. Când varza e gălbuie, moale şi i-a scăzut din zeamă se adaugă piperul (după gust), mărarul tocat fin şi usturoiul pisat. Se drege de sare şi se amestecă bine. Se mai lasă până scade bine zeama, la foc mic. Se pune uniform, peste foaia din tavă, varza, se acoperă cu cealaltă foaie, se înţeapă cu furculiţa şi se dă la cuptorul încins, dar la foc potrivit. Este coaptă când coca se depărtează de marginile tăvii, în aproximativ 45 de minute. Se taie în pătrăţele când e călduţă şi apoi se lasă să se răcească în tavă sau pe platou. Nu se pun una peste alta când sunt calde, se pot mânca şi cu smântână, reci sau încâlzite în cuptor.


Ilinca Zorleanu, Buzău. Vă oferim o reţetă de portocale umplute. Ingrediente: 3 portocale, 2 banane, 6 curmale, 50 g stafide, 1 pahar sirop de fructe, vodcă, zahăr pudră, zeamă de lămâie, esenţă de rom. Preparare: Puneţi stafidele la înmuiat în apă cu esenţă de rom. Tăiaţi în jumătăţi portocalele şi puţin la bază, cât să stea singure. Scoateţi miezul curăţaţi şi scoateţi seminţele, apoi tăiaţi-l cubuleţe, la fel bananele şi curmalele. Amestecaţi într-un vas toate fructele, adăugaţi siropul, zeamă de lămâie şi, dacă e cazul, zahăr pudră. Daţi la rece 2-3 ore. Puneţi amestecul în jumătăţile de portocale. Serviţi adăugând la fiecare cupă un păhăruţ de vodcă şi cuburi mici de gheaţă sau frişcă.

×
Subiecte în articol: agenda