x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Meniuri cu timbru

Meniuri cu timbru

de Veronica Bectas    |    19 Aug 2010   •   00:00
Despina Ispas, Câmpulung Muscel
Pentru prăjitura pe care aţi descris-o aveţi nevoie de: pentru blat: 6 ouă, 6 linguri de zahăr, un plic (80 g) praf cremă de ciocolată; pentru cremă: 200 ml smântână dulce, 200-220 ml lapte, un plic (80 g) praf cremă de vanilie; pentru glazură: două linguri de apă, două linguri de zahăr, două linguri de lichior, 100 g ciocolată, 100 g unt.
Preparare blat: Separaţi albuşurile şi bateţi cu zahărul ca pentru bezea. Adăugaţi, pe rând, gălbenuşurile, apoi praful de cremă de ciocolată şi omogenizaţi. Turnaţi compoziţia într-o tavă unsă cu unt sau tapetată cu hârtie de copt şi se dă la copt, în cuptorul încins, la foc potrivit, pentru 30 minute. Daţi la răcit.
Preparare cremă: Mixaţi smântâna cu laptele şi praful de vanilină până se întăreşte cât să se întindă bine pe blat şi daţi la frigider.
Prepararea glazurii: Puneţi la fiert apa cu zahărul, amestecând până se dizolvă, adăugaţi lichiorul, ciocolata rasă şi esenţă de rom. Fierbeţi la foc domol, amestecând, până se topeşte ciocolata şi adăugaţi esenţa de rom şi untul omogenizând bine. Daţi la rece până la temperatura camerei, apoi turnaţi glazura peste prăjitură şi întindeţi-o uniform. Daţi la rece până a doua zi, apoi o porţionaţi şi o serviţi.


Mihaela Iancu, Bucureşti
Pentru desertul crocant Crostoli aveţi nevoie de: 200 ml frişcă lichidă, 250 g făină, esenţă de vanilie, zahăr pudră, ulei.
Preparare: Amestecaţi frişca, aromele şi făina câte puţină, frământând. Lăsaţi la odihnit 10 minute, apoi întindeţi foi subţiri din care decupaţi forme după imaginaţie, pe care le crestaţi în mijloc. Prăjiţi-le pe ambele părţi în ulei încins, le scoateţi şi le presăraţi cu zahăr pudră.

×
Subiecte în articol: agenda gurmanda