Pagini de proza - Binefacatorul

Fii atent, binefacatorule!, striga o femeie varstni-ca si care inca incerca sa se ridice din genunchi, sprijinindu-si mainile in zadar de husa alunecoasa a scaunului.

Fii atent, binefacatorule!, striga o femeie varstni-ca si care inca incerca sa se ridice din genunchi, sprijinindu-si mainile in zadar de husa alunecoasa a scaunului.

Tanarul dadu cu piciorul la o parte din usa acel trup, deschise brusc usa si trase in cel de-al doilea bandit, care statea rezemat de unul din peretii cabinei si fuma. Caderea lui brusca dezvalui, prin usa deschisa, bordul avionului, la care nu mai era decat un singur pilot.

Vezi-ti de drum!, facu tanarul, cand aviatorul intoarse catre el o fata mirata, izbucnind apoi intr-un ras nervos si strigand:
La Fiacento, copii! La Fiacento, modulul lui tata! Tanarul isi puse pistolul in buzunar si se aseza linistit pe scaunul lui. Abia dupa inca o ora (caci intre timp avionul se departase de Fiacento), cand aterizara pentru escala, calatorii intelesera ce lucru minunat facuse pentru ei tanarul inalt, brunet, cu bluza kaki si pantaloni albastri. Ei toti ii organizasera, pe aeroport, in jumatatea de ora a escalei, o manifestatie spontana de simpatie.

Oficialitatile aeroportului insele, ca si un reprezentant al municipalitatii Fiacento, dadura toate onorurile acelui tanar brav care-si avea locul pe la mijlocul avionului de Chestergold.

Oamenii il incarcara de daruri, de mici atentii, orasul Fiacento il facu cetatean de onoare al sau.
Dar ora plecarii e ora plecarii si in microfoane se anunta continuarea cursei de Chestergold. Nu mai era ceata intre pamant si soare. Pilotul merse spre avion, aproape imbratisandu-l pe nepretuitul tanar. Sa-mi faci o vizita in cabina, sa ne cunoastem mai bine, binefacatorule!, ii zise, si toti ii spuneau binefacatorule, ca unui preot, ca unui preot incarcat de proprietati divine.

Faptele de dinainte de coborare, oricat ar fi de tragice (caci, in acelasi timp, in care se dadeau toate acele onoruri, oamenii aeroportului transportau, in tacere, trupurile celor morti), au si partea lor buna: pasagerii nu se mai plictiseau. Ei discutau numai despre asta, incat timpul putea trece acum mult mai usor.

O neliniste pusese stapanire pe acel tanar. El nu mai putu sta in scaunul sau, poate si pentru ca prea il fixau admirativ ochii tuturor celor din avion, si merse in cabina pilotului, dupa o ora de drum. Dupa inca trei sferturi de ora, marea pasare de metal incepu sa coboare si nimeni nu mai fuma, toti punandu-si, in acelasi timp, centurile.

Avionul atinse solul. Afara era noapte. Dupa cateva manevre, motoarele se oprira, dar cineva, prin portavoce, le spuse: Asteptati, nu va scoateti centurile! Intre timp, pe usa din cabina tanarul cobori pe aeroport. Afara era un vant linistit, de noapte. Stelele luminau avionul si in calea tanarului iesira doi barbati, cu balonzaidele date in toate partile de vant.

Bine ai venit la Casma! Te felicitam! Fata tanarului straluci de placere, dadu mana, pe rand, cu cei doi si raspunse:
A fost mai usor decat ma asteptam.
Si, aratand moale cu mana spre pasarea de metal de langa ei, zise in treacat:
Aruncati-l in aer! Cei doi facura un pas inainte:
Cu oameni cu tot?
Da, bineinteles, ca altfel dureaza.
Lasa ca nu dureaza!

Si daca nu dureaza ce? Avem noi timp sa ne ocupam de ei acum? Lasa-i sa moara acum, cand sunt fericiti ca au scapat de la moarte, raspunse tanarul cu camasa kaki, pantaloni albastri, al carui par negru facea un frumos contrast - sub stelele aprinse - cu culoarea argintie a avionului, in care ramasesera ceilalti calatori.