x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Scrisori

de Anca Ardeleanu    |    16 Dec 2006   •   00:00
Scrisori

Iancovici Maria, Buzau: "Am o mare suparare, deoarece in cartea de munca imi lipseste salariul pentru perioada 18.08.1952-27.09.1955, cand am lucrat in cadrul serviciului de contabilitate la o intreprindere din Bucuresti. Va rog sa ma ajutati, deoarece pana in prezent am tot incercat la Arhivele Nationale si la Ministerul Agriculturii, dar nu am reusit sa rezolv nimic".

Olteanu Creta, Constanta: "Sunt o pensionara si din cauza faptului ca pana prin anii 1966 nu se mentionau retributiile in carnetul de munca, am fost afectata crunt financiar la recalcularea pensiei. Va rog mult sa ma ajutati sa aflu arhivele intreprinderilor unde am lucrat in Braila".

Panait Elena, Buzau: "Sunt pensionara la limita de varsta cu vechime completa si am iesit la pensie la data de 10.02.2004. In perioada 01.09.1949-10.10.1955 am lucrat intr-o unitate de invatamant. La intocmirea cartii de munca nu mi s-a trecut salariul, ci doar vechimea pe care am avut-o. Va rog sa ma ajutati sa descopar adresa arhivelor acestor unitati, pentru a putea obtine adeverintele cu salariile respective".

RASPUNS: Nu va putem ajuta sa gasiti arhivele, dar va putem spune ce prevede legea referitor la dovedirea salariilor sau a sporurilor cu caracter permanent. Daca salariile nu sunt inregistrate, ele pot fi dovedite cu adeverinte eliberate, in conditiile legii, de fostele unitati angajatoare. In acelasi mod pot fi dovedite si sporurile cu caracter permanent sau majorarile de salarii. In situatia in care salariile nu pot fi dovedite prin inscrisuri, legea prevede ca, pentru perioadele respective, in comparatie cu salariul mediu pe economie avut in vedere la determinarea punctajului mediu anual, se va folosi, in mod automat, salariul minim pe economie.

Ungureanu Nicolae, Calimanesti: "Va rog mult sa ma ajutati pentru a obtine o adeverinta de la Regionala CFR Craiova, in care sa se specifice sporul pentru orele de noapte lucrate in cadrul regionalei timp de aproximativ 38 de ani vechime in campul muncii, dintre care 19 numai ture de noapte. Mentionez ca am fost personal pentru a depune o cerere la data de 2.10.2005 si nu am primit nici un raspuns in acest sens. Pentru eliberarea adeverintei am depus copie de pe cartea de munca si decizia de pensie, traind cu speranta ca ma voi bucura de majorarea pensiei la recalculare asa cum au beneficiat si alti pensionari. Va multumesc".

Pantece Constantin, Bucuresti: "M-am pensionat la 1.05.2002 si vreau sa stiu daca cu aceasta data trebuie sa mi se ia in calculul pensiei si sporurile pe care le-am avut la data pensionarii. Am lucrat in grupa I de munca 24 de ani, opt luni si 26 de zile, restul de vechime, pana la 30 de ani si patru luni, l-am avut lucrat in alte intreprinderi, avand in total stagiu de cotizare de 46 de ani si sase luni. De la 1.05.2002-25.10.2002 nu am primit nici un fel de spor, la 25.10.2002 m-au pus sa fac cerere pentru sporuri, mi s-a spus ca mi s-a calculat sporul si mi-au dat 50.000 lei, insa la 29.01.2003 am sesizat ca nu mi s-a calculat. Atunci, cei de la Casa de Pensii Sector 5 m-au pus sa fac cerere din nou, mi-a venit alta decizie, la 17.03.2003, si nu mi s-au dat 50.000 lei. Vreau sa stiu de ce nu mi s-au calculat sporurile de la data de 1.05.2002, data pensionarii. De ce nu mi se dau din urma drepturile?".

Bunea Gheorghe, Ploiesti: "La data de 06.06.2004 am implinit varsta de 60 de ani. Am o vechime completa de 33 de ani, trei luni si 26 de zile. Casa Judeteana de Pensii refuza sa ma pensioneze anticipat. Am fost in audienta la persoane cu functii de raspundere si mi-au spus ca nu am acest drept. In prezent am calitatea de pensionar medical din anul 1999, gradul II, glaucom cronic, ambii ochi. Am facut in luna aprilie a acestui an o cerere prin care solicitam pensionarea anticipata, avand varsta si vechimea complete. Functionara careia i-am dat cererea a refuzat sa mi-o primeasca. Am solicitat informatii suplimentare si mi-a spus ca intai trebuie sa ma depensionez, adica sa fiu scos din evidenta comisiei de expertizare a capacitatii de munca. Cu greu am reusit sa las cererea si urma ca in 11 zile sa intru in posesia unei adrese catre comisia de expertiza pentru a fi scos din evidenta. Am mers in audienta la domnul director, care, desi nu s-a uitat pe acte, mi-a spus, in urma relatarilor mele, ca nu am dreptul la pensie anticipata, deoarece am o perioada, 1969-1980, lucrata in cadrul MApN drept cadru militar activ. Nici acum nu stiu de ce ma incurca aceasta perioada lucrata la MApN. Eu am servit sub juramant Romania si am platit contributia pentru pensii pe statul de salarii. Am mers la comisie, iar aici mi-au spus ca voi fi scos din evidenta numai in baza unui examen medical de specialitate care sa ateste ca boala s-a ameliorat. Nu pot sa inteleg, eu nu ma angajez, eu vreau sa ma pensionez. Sau si pentru a te pensiona trebuie sa fi apt? Va cer ajutorul, deoarece am am o pensie de invaliditate de doar 1.412.000 lei. De cate ori pensiile au fost recorelate, pensiile de invaliditate nu au fost luate in seama. Mentionez ca in anul 1995 eram salariat si aveam calitatea de sef coloana si lider sindical. Atunci s-a incheiat un act prin care s-a oficializat grupa a doua de munca pentru unele categorii de salariati. In aceasta categorie a fost recunoscuta si functia de sef coloana auto. Pe baza acestui act, colegii care aveau aceasta functie s-au pensionat. In prezent, aceasta categorie a disparut de la aceasta incadrare. Astfel, cand m-am prezentat pentru pensionare, stiind ca am pe cartea de munca si grupa a II-a de munca, mi-au spus ca mentiunea din cartea de munca este ilegala. Dar cand s-au pensionat colegii mei, de ce era legala? Va rog sa ma lamuriti dumneavoastra. Ce trebuie sa fac pentru a putea iesi la pensie?".

RASPUNS: Va indrumam sa va adresati la Casa Judeteana de Pensii sau la Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, cu adresa in Strada Latina numarul 8, Sector 2, Bucuresti, telefon infoline - 021-250.91.11 sau 0800.826.727 (linie telefonica gratuita), pentru a oferi amanuntele necesare rezolvarii situatiei dumneavoastra.

Raicu Marian, Bucuresti: "As dori si eu adresa de la institutia Avocatul Poporului pentru consiliere juridica. Mentionez ca solicit aceasta adresa, deoarece am multe probleme de rezolvat si aceasta ar fi ultima solutie de rezolvare a lor. Va multumesc".

RASPUNS: Va puteti adresa la Avocatul Poporului de luni pana joi, intre orele 9:00 si 18:00 si vineri intre orele 9:00 si 12:00, la adresa din Bucuresti, Strada Eugeniu Carada 3, Sector 3, telefon 021-312.71.34, 021-312.94.62, e-mail: avp@avp.ro.

Alexandrescu Gabriel, Buzau: "Sotia mea a lucrat timp de 10 luni fara pauza la un centru comercial din orasul nostru. Vreau sa stiu daca poate beneficia de indemnizatia pentru cresterea copilului si de concediu aferent acesteia. In caz contrar, daca pot eu beneficia in locul ei. Va multumesc mult".

Raspuns: Pentru a beneficia de concediu si de indemnizatie de maternitate, sotia dumneavoastra trebuie sa aiba lucrate 12 luni consecutive. Dar dansa nu indeplineste conditiile de stagiu de cotizare de 12 luni anterioare datei nasterii copilului. Daca dumneavoastra ati realizat timp de 12 luni anterioare datei nasterii copilului venituri profesionale supuse impozitului pe venit, puteti solicita acordarea concediului si indemnizatiei pentru cresterea copilului sau a stimulentului lunar de 300 RON.
Apel
"Stan Alexia are numai 4 ani si sufera de aplazie medulara severa. Este internata la Institutul Clinic Fundeni din Bucuresti si are nevoie urgenta de medicamentul Cladribine (Litak, conform denumirii comerciale). O singura fiola de solutie intravenoasa costa 17.000.000 de lei, iar Alexia are nevoie de zece fiole... Parintii nu au banii necesari pentru tratamentul care i-ar putea salva viata fetitei. In preajma Craciunului, cand toti copiii sanatosi viseaza sa impodobeasca bradul si sa deschida cadourile de la Mosul, Alexia nu-si doreste decat sa se faca bine si sa se intoarca acasa. Impliniti visul acestei fetite si ajutati-o sa traiasca, facand donatii in conturile deschise pe numele tatalui, Stan Aurel, la BCR, sucursala Ploiesti:
RON: RO52RNCB0205063050980001
EUR: RO25RNCB0205063050980002
USD: RO95RNCB0205063050980003

Va multumim anticipat si avem incredere ca nu veti lasa in voia sortii un copil nevinovat aflat in mare necaz."
  • Stan Aurel
  • ×
    Subiecte în articol: arhiva jurnalul luni munca