Morometii fata cu Uniunea

Silistea-Gumesti. O halta din Campia Dunarii. Aici si-a mestecat traiul Moromete. Azi, ceva resturi de personaje incearca sa inchege volumul trei al romanului pe ritmurile hodorogite ale integrarii.

Silistenii se strang "La monument" la un pahar de vorba. E in buricul satului, la o raspantie veche. Asteapta in fiecare seara in fata ecranelor pana ce vad genericul telejurnalului luand-o la goana si, apoi, pornesc spre "centru" la palavre. Acolo i-am gasit si noi.

"L-or inchide, nu l-or inchide…, zice Vasile, noi nu avem nici un folos din asta… Acu, cica il ancheteaza pe altu… D-apai am senzatia ca e numai circul de judecatorii astia… fumegaie cu vorbe, insa la fapte is zgarciti rau"… adauga Ion, incheindu-si capsele subei de militian, pe care a primit-o de pomana de la un cunoscut. "Astia de la Uniune, focu sa-i arda, cer sa se miste treburile si ai nostri fac flotari doar de frica numai sa se faca un pic de curent. De-alde noi, astia, ne arde sa ne itim in Europa? Noua ne trebuie un pret mai mic la motorina si atat, ca sa nu-l lasam parloaga"… La doua strazi distanta se afla batrana Poiana a lui Iocan. Nici un picior de om. Un tarc pustiu. Locul nu mai aduce deloc cu mai vechiul parlament satesc.

PERSOANA NONGRATA. De Marin al lor, nu-si mai amintesc mare lucru. "Un baiat taciturn, bolnavicos, curios; un tip, cumva, suspect", asta se repeta cel mai des in replicile silistenilor, cand ii intrebi de vecinul lor devenit celebru la Bucuresti. Multora nu le-a trecut supararea pe el, caci atunci cand au auzit ca s-a scris despre ei in roman "li s-a facut negru in fata ochilor". Aflam ca revolta personajelor reale ale lui Preda n-a fost deloc timida. Mai c-au vrut sa sara pe el, caci se asteptau din ceas in ceas ca cei de la Secu sa le vina de hac dupa publicarea primului volum al Morometilor. In ultimii ani, Marin ajunsese sa vina la sora-sa Ilinca numai noaptea, cu un taxi de teama sa nu fie linsat.

Casa parinteasca da sa se surpe

PRISPA DE VANZARE. In casa Ilincai, sora cea mica a lui Moromete, locuieste acum o cumnata a sa, tanti Niculina. E vaduva si s-a mutat aici ca sa n-o lase pustie. Mai toata ziua face drumuri la pravalie sa cumpere parizer pentru cele 17 mate ale sale. Asa mai uita de plictiseala. "Era un barbat inalt si prezentabil, Marin", spune batrana. Cand venea aici la tata Ilinca, nu indrazneam sa intru in discutie, ca el era om distept si-mi era rusine…, dar mi-amintesc ca cerea mereu ciulama de iepure cu mamaliga si, cateodata, si ochiuri. Venea des cu Breban si cu Eugen Simion si mancau aici pe rupte", isi aminteste tanti Niculina. Batatura lui Moromete a ramas parasita de doi ani. Casa e neasteptat de mica, o "casa pe talpi", cum se spune, adica are scheletul adus, inchegat gata, din padure. Altadata acoperita cu sita, acum cu tabla. Si cu prispa inchisa ca nuca in perete…, cu geamuri de autobuz. Gospodaria a ramas unei fiice a lui nea Gheorghe Calarasu, Achim din roman. Nea Marian, ginerele lui Achim ne-a descuiat casa si ne-a lasat sa tragem cu ochiu la cele doua odai, in timp ce el scotocea intr-o punga de-un leu pitita printr-un sifonier. In ea tine fotografiile cu Coconu… Pe astea le mai are… si o singura grija - batutul drumurilor la Bucuresti, la Ministerul Culturii, cu gand sa scoata un pret bun pe cladire, caci vor s-o cumpere ca s-o transforme in casa memoriala si centru de cercetare.

Batranul invatator din "Morometii" a implinit 90 de ani

ULTIMUL MOROMETE… Colt cu Scoala Veche, l-am gasit pe invatatorul Florea Gheorghe, Todirit din Morometii. Batranul, care a implinit de curand 90 de ani, a fost directorul scolii pe timpul cat Marin Preda a fost elev in sat. "Marin a ramas nitel suparat pe mine pentru ca i l-am batut o data pe frate-sau, Saie, si a tinut la suparare multa vreme", spune batranul. "Era tacut, asa mi-l amintesc… daca nu a spus el nici cand s-a dus la scoala mai departe la oras. S-a prezentat la examenul de admitere fara sa spuna tatalui, fara sa ma intrebe nici pe mine. Si a fost respins din cauza miopiei si a tuberculozei, care in familia lor era ereditara. Puteam vorbi cu directorul si se rezolva, caci eram ruda cu el", adauga nea Florea. Nelu, fiul invatatorului, s-a regasit si el in paginile romanului "Imposibila intoarcere…" in care Marin scrie ca dascalul avea un copil cam prostanac…, dar nu l-a mahnit pe el asta. Nelu isi aminteste si acum ca, pici fiind, il spiona pe Marin venit in sat cu prima lui sotie, Eta. "O ducea la scaldat la padure si gastile de baieti nu mai oboseau sa o priveasca. Nici unul nu mai vazusem pana atunci o tipa in costum de baie", spune ghidus Nelu, acum barbat trecut de 50 de ani.

La scoala din deal, se fabrica morometi

INVATACEII. Un alt Marin e inavatatorul cel tanar din sat. Un soi de Domnu’ Trandafir postmodern, trecut putin de 20 de ani. Piticaniile lui Marin dardaie in fata lui, spunand ultimele miscari din politica interna dar si externa, cursul valutar, date istorice sau capitalele lumii. Numai cu materialul didactic o duc cam greu, caci n-au mai primit vreo plansa de vreo 40 de ani, dar Marin e baiat priceput, a agatat pe cartoane surprize cu animale de la cornurile cu ciocolata. In pauza, el mai si zideste cladirea pe la colturi sau carpeste bancile. La finalul zilei, scoate vioara de sub catedra si face si cate-o cantare. Noua ne-a dedicat evergreen-ul "Infloresc gradinile".

Silistenii inca se mai gandesc cu jind ca de n-ar fi fost cei de la Vadu Rosca atat de vaduviti de ape anul trecut, ei ar fi fost primii pe lista de ajutor a lui "Jiji", caci si casele lor s-au subrezit serios. "Ne-a trimis, totusi, un tir cu ciment o data in miez de noapte, pe nepusa masa. "Macar atat sa ne fi ajutat si Coconu. El ne-a lasat prea repede. Poate, daca insista pe la mai-marii de atunci, reusea sa ne mai asfalteze pe aici. Era o treaba."

LEGEA PAMANTULUI

Silistea-Gumesti aduna 3.000 de suflete. Vreo 50 de insi traiesc din leafa din serviciul administrativ al comunei. Restul, din ce scot pe grau, porumb, floarea-soarelui si din alocatiile copiilor. Nu au canalizare, nici apa curenta. De putin timp au si televiziune prin cablu. Totusi, mai vechii abonati la ziarele de la Bucuresti asteapta tot postasul sa le aduca vestile. Asa s-au obisnuit. De pamant sunt la fel de legati ca si Moromete. Desi nu le iese mai nimic de pe urma lui, nu-l dau in arenda, nici nu-l vand. E o "chestiune de orgoliu".

MOROMETII VOLUMUL 3, BY MARIAN CIOBANU

Zidurile scolii sunt tapetate cu amintiri despre "Marin"

In studentie, Marian Ciobanu a chiulit de la un seminar, la care era invitat in amfiteatru Marin Preda. A preferat sa joace o carte la barul de la Arhitectura, decat sa asculte niste chestiuni plictisitoare. Asa s-a sters razant de Preda in tinerete. Dupa ce a terminat facultatea, la repartitii, Ciobanu a tinut sa vina prof. de romaneasca la Silistea-Gumesti. Omul s-a indragostit de povestile cu Preda si si-a vandut o casa pentru a publica o carte despre scriitor: o monografie sentimentala. "Mai ca m-as apuca de al treilea volumul al Morometilor… nu cred ca Preda s-ar supara pe mine", spune profesorul. "Am vorbit cu putin inainte sa moara Ilinca, sora lui cea mica, intr-o seara. Imi povestea cum Marin, in ultimii lui ani de viata, ii cerea mereu sa-i faca loc intr-una din odaile parintesti, caci vrea sa continue Morometii…"

DE LA PLUG LA IMM

Silistenii si-au cumparat peste 100 de tractoare. Stefan e unul din micii intreprinzatori. Dupa ce IAS-ul la care a fost sef de sectie a dat faliment, a intrat in somaj, primind de la casare doua tractoare si o combina. Cu ele a inceput un mic business. Dar, de cand silistenii o duc mai greu si-si lasa pamantul nelucrat, Stefan s-a gandit sa se reorienteze. A incercat cu un mic atelier de mobila, dar asociatul i-a tras teapa - a fugit cu banii in Spania. Asa ca, Stefan s-a intors tot la tractoarele sale. Lucreaza si pe datorie, chiar daca de cele mai multe ori nu mai vede banii. "Tot cu pamantul e mai sigur", conchide micul afacerist.