x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Secolul vitezei si dezastrele

Secolul vitezei si dezastrele

de Anca Scarlat    |    20 Noi 2006   •   00:00
Secolul vitezei si dezastrele

Multi inca nu-si dau seama de pericolele lumii contemporane. Evolutia tehnologica presupune multe riscuri. Energia produsa de centralele nucleare este aparent foarte eficienta. Consum minim si rezultate maxime. La preturi foarte mici. Ar fi un vis frumos daca nu s-ar transforma foarte usor in cosmar, in mod accidental. Cea mai mica eroare in administrarea acestei surse de energie poate produce o catastrofa.

REVOLUTIA NUCLEARA

Multi inca nu-si dau seama de pericolele lumii contemporane. Evolutia tehnologica presupune multe riscuri. Energia produsa de centralele nucleare este aparent foarte eficienta. Consum minim si rezultate maxime. La preturi foarte mici. Ar fi un vis frumos daca nu s-ar transforma foarte usor in cosmar, in mod accidental. Cea mai mica eroare in administrarea acestei surse de energie poate produce o catastrofa.
Orasul Cernobil este cel mai concludent exemplu. A fost ras de pe fata pamantului pentru foarte mult timp sau pentru totdeauna, dupa accidentul de la centrala nucleara. Pe o raza de 30 de kilometri in jurul centralei este interzis accesul, ca masura de securitate, insa pericolul se intinde mult peste aceasta suprafata. Iar tot ceea ce a fost candva viu acolo a ramas doar o amintire.

ZILELE NOASTRE. Radioactivitatea, accidentele si experimentele nucleare ale ultimului secol au provocat o schimbare fara precedent a lumii vii. Mutatii genetice, transformari inexplicabile ale organismelor vii, care pun medicina in dificultate, virusuri noi care isi fac aparitia in toate zonele lumii. Daca tehnologia a adus rezolvarea multor probleme care au afectat omenirea pana la jumatatea secolului al XX-lea, tot ea provoaca in continuare dezastre. Iar intrebarea pe care si-o pun deja specialistii este "in cat timp nu se va mai putea face nimic pentru a se salva lumea?".

CENTRALE NUCLEARE. Doar 21% dintre cei care au raspuns la intrebarile sondajului CURS s-au aratat foarte ingrijorati de construirea centralelor nucleare. 30% spun ca sunt destul de ingrijorati, in timp ce 37% nu vad un pericol in asta, iar 12% nu stiu sau nu raspund. Din sondaj reiese ca cei cu un nivel de educatie superior cu varsta intre 31 si 55 de ani sunt mai preocupati de problemele ecologice. Cel mai mare procent al celor care s-au aratat foarte ingrijorati de construirea centralelor nucleare, 25%, au intre 31 si 55 de ani, in timp ce procentul cel mai mic, 16%, este reprezentat de oameni care au trecut de 56 de ani. Cel mai mare procent al acestora, 33%, este reprezentat de oameni cu studii superioare, in timp ce numai 12%, de cei fara studii liceale. Diferente destul de mari sunt si in functie de venitul respondentilor si de mediul din care provin. Astfel, dintre cei care si-au exprimat ingrijorarea, procentul cel mai mare, 26%, este reprezentat de cei cu venituri peste medie, in timp ce doar 17%, sub medie. 25% provin din mediul urban, iar 16% - din mediul rural.

OPINII. Acelasi sondaj arata ca nepasarea este mai accentuata la tinerete. 16% dintre cei chestionati, avand varste intre 18 si 30 de ani, au declarat ca sunt foarte putin preocupati de problema construirii centralelor nucleare. Procentul celor mai in varsta care au spus acelasi lucru este de numai 12%. De asemenea, sunt mai putini cei cu studii superioare (8%, fata de 15%), cei din mediul urban (11% fata de 14% din mediul rural) si cei cu venituri peste medie (10% fata de 15%).

PERICOLE LA TOT PASUL. Poate ca bolile sunt mai "vizibile" pentru romani. Multi dintre cei chestionati, 78%, s-au declarat ingrijorati in mare si foarte mare masura de aparitia unor virusuri. 7% nu au raspuns, doar 5% au spus ca nu-i ingrijoreaza aceasta problema, iar 10% sunt destul de putin interesati. Si aici atitudinea difera in functie de mediul de viata, nivelul de educatie, varsta si nivelul de trai. In privinta varstei, cel mai mic procent al celor care considera aceasta problema de importanta majora este al persoanelor care au mai mult de 56 de ani (40%, fata de 44%, respectiv 45%, celelalte doua categorii). Sondajul mai arata si ca cei cu studii superioare sunt mai ingrijorati decat cei mai slab pregatiti profesional. 52% dintre respondentii foarte ingrijorati au studii superioare, 45% - liceale, iar 38% - sub nivelul liceal. De asemenea, dintre cei care s-au aratat destul de ingrijorati, 36% au studii superioare, 35% - liceale si 34% - sub nivelul liceal. In privinta veniturilor si a mediului de provenienta, diferenta este de sapte procente in favoarea celor cu nivel de trai ridicat si de sase procente in favoarea celor din mediul urban. Doar 3% dintre cei cu studii superioare au declarat ca nu sunt preocupati deloc de aceasta problema, in timp ce 7% dintre cei care au raspuns la fel nu au studii liceale.

FUMATUL DAUNEAZA. Dar poate nu in asemenea masura incat sa se considere un pericol major pentru mediu. Asa reiese si din acest sondaj. 20% dintre cei chestionati s-au declarat foarte ingrijorati de problema fumatului, iar 29% au spus ca sunt destul de ingrijorati, in timp ce 25% nu considera ca aceasta ar fi o problema importanta si 19% spun ca nu ii preocupa deloc. 7% s-au abtinut de la raspuns. Diferentele de sex sunt relevante in privinta acestui subiect. 24% dintre femei au spus ca sunt foarte ingrijorate de problema fumatului, in timp ce barbatii care au dat acelasi raspuns reprezinta doar 16% din total.
De asemenea, 21% dintre barbati au declarat ca nu sunt deloc ingrijorati de problema fumatului, in timp ce numai 16% dintre femei au dat acelasi raspuns. Respondentii din mediul urban care si-au exprimat aceeasi opinie sunt mai numerosi (21% fata de 19% din mediul rural), iar cei cu venituri peste nivelul mediu, 22%, fata de cei cu venituri mici, 18%.

DIFERENTE. In general, mai putin preocupati de problemele majore ale omenirii sunt ori cei foarte tineri, care inca nu constientizeaza pericolele, fie cei ajunsi la batranete. Acelasi lucru rezulta si din acest sondaj CURS. Diferente se observa si intre cei cu venituri mari, de obicei mai interesati de viata lor, si cei al caror nivel de trai este mai scazut. Si intre cei cu studii superioare, ale caror cunostinte sunt mai vaste, si cei cu studii medii sau sub nivelul mediu. De asemenea, intre cei care locuiesc in mediul urban si simt mai intens efectele poluarii mediului, fata de cei din mediul rural, situati oarecum la adapost fata de noxe, dar si mai slab informati. Diferentele de opinie intre barbati si femei nu sunt semnificative. Ingrijorator este insa faptul ca numarul celor cu adevarat ingrijorati de problemele ecologice nu este foarte mare. Ca oamenii inca nu constientizeaza pericolele si consecintele sfidarii mediului inconjurator. In continuare, putini stiu care sunt probleme mediului si ce solutii exista pentru diminuarea lor.
Alternativa la poluare
Centralele nucleare pot fi benefice. Cu singura conditie sa fie bine tinute sub control. Energia produsa de acestea este foarte ieftina. Si ar putea fi putin poluanta, daca s-ar lua toate masurile necesare. Radioactivitatea unei centrale nucleare care foloseste sistemul canadian, cu uraniu natural, este mult sub nivelul muntilor de cenusa rezultati in urma arderii combustibilului intr-o termocentrala.
"Romanii au optat de la inceput pentru acest sistem. Nu s-a dorit o inarmare nucleara, ca in SUA sau fosta Uniune Sovietica. Cele mai multe centrale nucleare din lume folosesc uraniu imbunatatit, care este foarte periculos. Dar cele care folosesc uraniul natural nu pot provoca accidente atat de grave ca cel de la Cernobil", spune Cristian Lascu, redactorul-sef al revistei National Geographic Romania.
"Energia nucleara ar putea fi mai putin nociva, dar nu s-au gasit solutii pentru deseurile radioactive. Cred ca nu se investeste suficient in asta. Este o alternativa la energia obtinuta prin arderea petrolului si a gazelor naturale."
Andrei Blumer, presedintele Asociatiei de Ecoturism din Romania
"Centralele nucleare sunt necesare si binevenite. Mai ales cele care folosesc uraniu natural. Nu mai este nevoie sa distrugem munti intregi pentru a construi baraje sau sa ardem combustibil. Muntii de cenusa de la o termocentrala sunt mai radioactivi decat o centrala nucleara ca cea de la Cernavoda."
Cristian Lascu, redactor-sef, National Geographic
"Va exista o criza a petrolului, care se va declansa peste 200 de ani. Poate fi atenuata si chiar evitata, doar prin cresterea resurselor sau restrictionarea consumului. Economistii ar spune ca aceasta criza poate fi solutionata prin cresterea costurilor petrolului. Asta va produce o criza a umanitatii."
Radu Popa, cercetator stiintific NASA

×