Si manuitorii de condeie...

Scriitorii romani nu au ezitat sa se provoace la dueluri. Insa putini dintre ei s-au aruncat si in confruntarea propriu-zisa.

Bravii nostri manuitori de condei s-au vazut nevoiti, in anumite ocazii, sa renunte la pana sau la stilou pentru a-si apara onoarea cu sabia sau cu pistolul. Infruntarile acestora nu au facut insa mare valva, pentru ca nu s-au ridicat nici pe departe la nivelul celor care i-au opus pe confratii lor francezi sau rusi. Astfel, cu mici exceptii, Andrei Oisteanu caracterizeaza duelurile din istoria/ cultura romana ca "infruntari ratate: trucate, mimate, simulate, caricaturizate, refuzate, neterminate sau amanate". Cei mai activi in ale duelului par sa fi fost pasoptistii, carora Andrei Oisteanu le dedica un capitol din lucrarea sa "Duelul la romani". Motivele care i-au impins pe pasoptisti la dueluri sunt mai putin idologice si politice, cum s-ar putea crede, cat "financiare si conspirationiste".

BOLINTINEANU SI MALINESCU. La 16 decembrie 1850, la Paris, Vasile Malinescu s-a luptat in duel cu Dimitrie Bolintineanu pe motiv ca acesta ar fi deconspirat "un angajament secret". "Eri a fost aci sla Parist un duel intre Malinescu si Bolintineanu. Acest din urma dedese de fata un angajament secret, loat intre vro catva de aici, de sunt acum mai multe luni. Era o fapta necinstita, si Malinescu a calificat-o astfel. D-aci duel. Bolintineanu n-a nemerit si Malinescu a slobozit in vant, zicandu-i Bolintineanului ca numai cu o purtare cinstita va sterge acea pata ce si-a facut. Astfel nu s-a varsat sange", povesteste Nicolae Balcescu. Acesta era insa cat pe ce sa ajunga, la randul sau, protagonistul unui duel. Cel pe care l-a provocat Balcescu sa-i dea "satisfactie prin arme" a fost Christian Tell. Dupa exilare, acesta le cerea tuturor sa-l cheme cu un nume conspirativ (Dimitrie Petalla), ca sa nu fie recunoscut de autoritati si arestat. Din neatentie, Balceascu l-a numit insa de cateva ori in public pe numele real. Atunci, Tell "l-a injurat cu vorbele cele mai groase", dupa cum scrie Andrei Oisteanu in "Duelul la romani", citandu-l pe A.G. Golescu. Balcescu si-a prezentat scuze si a cerut ca Tell sa-si retraga injuriile. Acesta a refuzat, iar Balcescu l-a provocat la duel. Christian Tell s-a eschivat, iar provocarea a fost data uitarii, pentru ca cei doi adversari s-au despartit. Tell a plecat la Paris, iar Balcescu s-a stabilit la Belgrad.

BALCESCU SI TELL. S-au reintalnit dupa un an, cand Balcescu si-a reinnoit provocarea la duel. Tell a pretextat ca nu se poate duela cu Balcescu, pentru ca acesta a administrat prost banii obtinuti de revolutionari pentru cauza lor. Ca urmare, era un "om malonest" si Tell nu putea accepta provocarea la duel decat daca Balcescu isi dovedea onestitatea. Dintr-o scrisoare pe care i-a trimis-o lui Ghica, se vede insa ca Balcescu avea cu totul alta parere despre motivul acestui refuz. "I-a fost frica sa nu ii faca vrun glont buba", scria Balcescu.

Duelul in care Balcescu credea ca se vor folosi revolvere nu a mai avut loc

Au fost numiti si cate doi martori: A.G. Golescu si D. Bolintineanu pentru Balcescu, iar pentru Tell - N. Plesoianu si Gr. Marghiloman (inlocuit apoi cu Gr. Gradisteanu). Cat despre onestitatea lui Balcescu, acesta a fost judecata de emigrantii romani din Paris. Dupa audierea ambelor parti, revolutionarii romani refugiati la Paris au decis ca "Balcescu este scut adevarat onest", dar ca "nu este competent sa rezolve problema duelului dintre cei doi oponenti". A fost ceruta si opinia emigratiei romanesti din Turcia, care, influentata in defavoarea lui Balcescu, a concluzionat ca acesta este un "malonest si chilipirgiu". Deci, spunea grupul de revolutionari fugiti in Turcia, Balcescu nu merita sa se dueleze cu Tell. Asa ca duelul in care Balcescu credea ca vor folosi revolvere si Tell ar fi preferat spadele nu a mai avut loc.

BOLLIAC, CARP, NEGRUZZI. In 1863, deputatul conservator Nicolae Blaremberg se bate in duel cu poetul Cezar Bolliac. Blaremberg a fost atins de glontul tras de poet. In "Duelul la romani" sunt amintiti si junimistii P.P. Carp si Iacob Negruzzi, care, in 1865, intorsi de la studii din Germania, amenintau cu provocarea la duel pe oricine contesta achitarea lui Maiorescu in procesul de imoralitate ce-i fusese intentat. Acuzatiile de imoralitate proferate de adversarii polititici in 1864 ii adusesera lui Titu Maiorescu suspendarea din toate functiile.

Heliade-Radulescu s-a duelat in 1870 cu ofiterul de Cavalerie Iancu Isvoranu. Cei doi protagonisti, dar si martorii lor sunt dati in judecata pentru "delictul de duel", care aparuse in Codul Penal in 1865. Vor fi achitati in 1872.

ZIARISTII. Nici ziaristii n-au rezistat tentatiei infruntarilor fata in fata. In august 1884, Grigore Ventura de la L’Independence Roumaine se bate cu sabia cu Popescu de la Telegraf. Popescu este ranit mai intai usor, apoi Ventura la piciorul drept, noteaza Emanoil Hagi-Mosco, in "Bucuresti - Amintirile unui oras". In august 1886, un conflict de presa ii aduce fata in fata pe Alexandru Bals si pe ziaristul Nicolae Xenopol. Se schimba cateva focuri. Nimeni nu este ranit. Doua focuri trase in aer au constituit deznodamantul infruntarii dintre Titu Maiorescu si Eugen Statescu. Ziaristul Spriu Prasin, prim-redactor la Evenimentul din Iasi, a fost omorat, in duel, in 1904, de ziaristul evreu Scanteie. Potrivit lui Emanoil Hagi-Mosco, deznodamantul a fost prilejul unei puternice campanii de presa antisemita, sustinuta de martorii lui Prasin - publicistul Jacques si poetul Mihai Codreanu.

BLAGA - BOTTA. Un articol dedicat "Spatiului mioritic", publicat de Lucian Blaga in Gandirea, duce la un conflict cu Dan Botta. Acesta sustinea ca Blaga i-a plagiat un articol mai vechi. Botta a considerat ca Blaga, pe care il acuzase in presa ca i-a copiat ideile si conceptele, i-a raspuns ironic, cu "asertiuni calomnioase" si "atacuri ad hominem". Andrei Oisteanu aminteste in "Duelul la romani" despre replicile pe care si le-au aruncat cei doi, in presa: "obraznic si las", "invidie", "disperare", "incoherenta", "balbaieli", "nerusinarea cuiva care s-a intaratat", autor de "pompoase si foarte turburi cuvinte", "semi-roman" cu "ascendenta amestecata" (Blaga despre Botta). Sau "agent al freudismului in Romania", "impostura", "ajustare de citate deprimante", "delir de locuri comune", "infamie", "autorul tautologiilor, cacofoniilor", "idei vermiculare", "vacuitate desavarsita", "idee triviala", "instrument de coruptie publica", "pericol social", "penurie morala" (Botta despre Blaga). Invocand "simtul datoriei", la 18 mai 1941, Dan Botta ii ruga pe prietenii sai, N.I. Herescu si dr. Ion Cantacuzino, sa-i fie martori la un duel cu Lucian Blaga. Martorii ii trimit in scris provocarea la duel lui Blaga, noteaza Andrei Oisteanu in "Duelul la romani". Acesta insa "refuza sa dea satisfactie", prevalandu-se de art. 75 din Codul de onoare, intocmit de maiorul Iosef Draghici, conform caruia provocarea la duel ar fi trebuit sa fie facuta in termen de 48 de ore de la producerea ofensei. Martorii invoca un alt cod, potrivit caruia, mai ales in cazul jignirilor aduse prin presa, termenul de 48 de ore ar trebui socotit de la aflarea insultei de catre partea ofensata, si nu de la producerea insultei. Blaga insa nu se lasa convins. Martorii isi "depun mandatul", sfatuindu-l pe Dan Botta sa caute "a obtine satisfactie pe caile ce vei crede de cuviinta". Potrivit lucrarii lui Oisteanu, Dan Botta alege sa publice scrisorile respective, pentru a iesi onorabil din situatie.

"Am poftit pe Tell sa se bata la duel si n-a cutezat. I-a fost frica sa nu ii faca vrun glont buba. Am de gand sa-i fac atata de ocara, incat sa-i silesc sa fuga din Paris"

"Eri a fost aci la Paris un duel intre Malinescu si Bolintineanu. Acest din urma dedese de fata un angajament secret, loat intre vro catva de aici, de sunt acum mai multe luni. Era o fapta necinstita, si Malinescu a calificat-o astfel. D-aci duel"

"Bolintineanu n-a nemerit si Malinescu a slobozit in vant, zicandu-i Bolintineanului ca numai cu o purtare cinstita va sterge acea pata ce si-a facut. Astfel nu s-a varsat sange" - Nicolae Balcescu

SUB SEMNUL INTREBARII

Dupa ce a atacat "Evolutia poeziei lirice", o lucrare a lui Eugen Lovinescu, poetul Ion Barbu s-a trezit ca si i-a pus pe "sburatoristi" in cap. Ion Barbu desfiintase practic lucrarea publicata de Lovinescu in "Idei europene". Poetul "contesta ideea sincronismului" si punea sub semnul intrebarii "armatura teoretica" a lucrarii lui Lovinescu. Adeptii lui Lovinescu au sarit in ajutorul acestuia. Felix Aderca a publicat pe prima pagina a Vietii literare un articol intitulat "Sarpele-n san". Titlul facea referire la faptul ca Lovinescu fusese un adevarat deschizator de drumuri pentru Ion Barbu. In curand, poetul se vede atacat din mai multe parti. O cearta mai dura cu I.I. Cantacuzino se termina cu o provocare la duel din partea acestuia din urma. In ultima clipa, Ion Barbu si-a cerut scuze, astfel ca duelul nu a mai avut loc.

DESPRE "ATACURILE FALSE" Un vechi manual de duel abordeaza, la modul cat mai serios, problema "atacurilor false": "Daca atacul fals e facut cu scopul de a face pe adversar sa atace asupra preparatiunilor, trebue a fi foarte putin prelungit pentru a se expune cat se poate de putin; daca dimpotriva are de scop sa dea nastere la contrariposta sau la o remisa, el trebue sa fie foarte alungit, aproape sa atinga, pentru ca adversarul sa fie convins, pentru moment, ca atacul nu e fals, si sa riposteze frans". (Roxana Roseti) ANDREI PIETRARU VS PRINTUL BAZIL SERBAN Iata procesul-verbal al unui duel, asa cum il vede Camil Petrescu in piesa de teatru "Suflete tari". "In prima repriza, dupa cateva angajamente, dl A. Pietraru a fost atins la bratul stang, fara ca plaga sa impuna incetarea luptei. In repriza a II-a, reluandu-se lupta, printul Bazil Serban, prin schimbari de angajament si atacuri la fier, a cautat sa-l dezarmeze pe dl Andrei Pietraru, cu intentia vadita de a-l face ridicol. Iritat de acesta manevra, dl Andrei Pietraru era extrem de nervos, iar la o schimbare de quarta in sixta, facuta de printul Serban, cu intentia de a-i loega fierul si de a lovi apoi singur, el, in mod cu totul neasteptat, a intins bratul, fara sa mai pareze. Faptul a deconcertat pe printul Bazil Serban, care, pentru a evita o grava ciocnire, a inceput sa se reatraga. Infierbantat si incurajat de aceasta retragere, dl Pietraru nu s-a oprit, ci a fandat, lovind pe adversar". PRUDENTA LOVITURILOR COMPUSE "Prudenta povatueste adesea de a nu trage in linia care se vede deschisa; trebue atunci a deschide o alta linie, fortand pe adversar, printr-o fenta repede si cu dibacie esecutata, a inchide sau a para linia deschisa, pentru a trage in alta linie. Aceasta lovitura, precedata de alte miscari preparatorii, se numeste «Lovitura compusa»". Asa sunt sfatuiti sa procedeze manuitorii de floreta, in vechile manuale de duel.